Din ce în ce mai popular şi în România, subgenul funeral doom scoate la iveală trupe noi şi cât se poate de creative. Unul dintre „rezervoarele” nebănuite se află tocmai în inima Rusiei. Aici am descoperit Who Dies In Siberian Slush, una dintre apariţiile cele mai interesante ale ultimilor ani. Pe lângă caracteristicile împărtăşite cu ceilalţi performeri din aceeaşi sferă expresivă, muzicienii grupaţi în jurul lui E. S. (voce) sfredelesc şi adâncurile poeziei „funebre” şi îmbie ascultătorul cu fascinante pagini de cultură rusă. O incursiune în întunericul zloatei siberiene, sublimată măiastru prin arta sonoră.
Am dat peste Who Dies In Siberian Slush pe un site obscur şi am fost fascinat de frumoasele melodii ale acestui funeral doom maiestuos. Dar în afara Rusiei sunteţi practic absolut unedrground. Aşa că spune-mi te rog ce te-a inspirat când ai format această trupă şi cum a evoluat de la un „one-man-project” la ce este astăzi?
Salut! Mulţumesc pentru interes! La sfârşitul lui 2003 am simţit nevoia să-mi exprim ideile muzicale care se strânseseră. Primul demo a apărut în aprilie 2004 şi a apărut cu modificări în 2005. A urmat materialul de pe demoul din 2007, iar în 2008 am încropit o echipă completă. Din noiembrie 2014, Who Dies In Siberian Slush cuprinde şapte muzicieni experimentaţi iar trupa are la activ două albume complete şi un split. Dăm din când în când concerte şi acum lucrăm la un material nou.
De ce aţi ales acest gen, ce v-a atras la funeral doom?
Trupa noastră consideră că ar cânta funeral death doom – o muzică la intersecţia între death şi funeral doom. A fost o alegere conştientă. După părerea noastră e modul prin care putem să exprimăm cel mai bine percepţia noastră asupra realităţii.
Am fost surprins să văd că în Rusia există chiar şi o casă de discuri specializată pe doom, Solitude Productions. În afară de cele două albume ale voastre, cei de acolo au produs chiar şi un album Funeral, părinţii nordici ai genului funeral doom. Asta înseamnă că acest gen e foarte popular la voi în ţară?
Aşa este, Solitude Productions e o casă de discuri specializată pe doom, una dintre cele mai importante pe această nişă. Şi suntem foarte norocoşi că am avut posibilitatea să intrăm personal în contact cu cei de la Solitude Productions. Nu sunt prea sigur că doom-ul şi derivatele sale sunt foarte populare în Rusia. Cred că succesul Solitude Prod. se datorează mai ales faptului că au ales corect piaţa – în speţă, piaţa internaţională.
Pe lângă propriile versuri, pe primul vostru album se găseşte o poezie superbă de Gumiliov, un mare poet ucis de comunişti. Când scrii muzică şi versuri, te inspiri din literatură? Care sunt scriitorii tăi preferaţi?
Printre scriitorii mei preferaţi se numără Nikolai Leskov, Fiodor Dostoievski, Stefan Zweig, Jorge Luis Borges, Erich Maria Remarque, Alphonse Daudet. Literatura chiar te inspiră, mai ales cea rusă, nu-i aşa? Pentru mulţi dintre noi, bogata moştenire culturală naţională este o sursă de inspiraţie. Mai mult, a ieşit la iveală un nou vector ideologic pentru Who Dies In Siberian Slush: popularizarea şi promovarea culturii naţionale ruse. Unul dintre noile noastre cântece se numeşte „The Tomb of Kustodiev” şi îi este dedicat marelui artist rus Boris Mihailovici Kustodiev (1878-1927). Versurile sunt în rusă. Mai mult, printre planurile casei noastre de discuri, MOSCOW FUNERAL LEAGUE, este şi un proiect interesant, oarecum învecinat cu zona muzicală şi care urmăreşte să promoveze cultura rusă. Veţi afla despre el când va sosi vremea.
Spune-mi câteva cuvinte despre A Young Man’s Funeral, cealaltă trupă în care cânţi cu A. S. (tobe).
N-aş spune că A Young Man’s Funeral este „încă una dintre trupele mele”, cum sunt proiectele Decay of Reality şi Forbidden Shape. Participarea mea la înregistrările A Young Man’s Funeral ca solist vocal a fost în calitate de invitat şi numai pe albumul din 2013, „Thanatic Unlife”. Pe acest album trupa sună în spiritul Therogothon şi mi se potriveşte. Chiar mi-am implicat şi câţiva colegi de la „pompe funebre” în scrierea versurilor, pentru ca lucrurile să fie mai interesante, am invitat un artist bun să se ocupe de aspectul grafic şi am fost de acord ca acest album să fie lansat prin casa noastră de discuri. Dar toate acestea au rămas în trecut, a fost o piesă într-un act. Ce se întâmplă acum cu A Young Man’s Funeral seamănă cu transformarea unei omizi în fluture. A Young Man’s Funeral e doar trupa lui A. S., care s-a băgat în nişte experimente pe care nu le înţeleg – acum compune un amestec de post-black şi shoegaze, ceva care nu prea mai poate fi numit metal, şi chiar a înregistrat un album în 2014. Dar nu am avut nimic de-a face cu acest album.
Ce activitate concertistică aţi avut până acum? Aţi cântat şi în afara Moscovei?
Cântăm rar, dar ţintit, şi nu ieşim decât ocazional din Moscova. Suntem deschişi unor oferte de a da spectacole în străinătate. Dar, sincer, suntem sceptici în privinţa posibilităţii unor asemenea călătorii – suntem o trupă anti-comercială şi e puţin probabil să iasă bani din spectacolele noastre.
Aţi avut parte de reacţii pe plan internaţional în urma lansării celor două albume? Recenzii, mail-uri, fan club-uri?
Sigur că am avut şi continuăm să avem parte de reacţii la albumele noastre. Nu avem fan club în afara Rusiei, dar primim în fiecare săptămână comentarii şi scrisori din toată lumea, inclusiv din România. În ceea ce priveşte reacţiile criticilor, albumul „Bitterness of the Years that Are Lost” a fost primit mai bine, pentru că stilul de pe el respectă o anumită manieră relativ tradiţională, la intersecţia dintre death-doom şi funeral doom. Până în acest moment a avut parte de vreo 50 de recenzii, cu o duzină de interviuri publicate din acea perioadă. Al doilea album, „We Have Been Dead Since Long Ago”, a ieşit intenţionat mai experimental şi mai „deranjant”. În Rusia a fost mai puţin înţeles decât, de pildă, în Europa. Am avut parte de aproximativ acelaşi număr de recenzii, în marea lor majoritate pozitive.
Cum arată scena din Rusia zilele acestea? Am auzit de marile probleme pe care le-a avut Cannibal Corpse acum câteva săptămâni. De obicei autorităţile vă fac necazuri?
Nu pot răspunde decât pentru scena death-doom/ funeral doom, pentru că în aceasta sunt cel mai implicat, şi parţial pentru scena death-metal. Apreciez că nu trecem prin cele mai bune vremuri, dar, pe de altă parte, nu există nici declin. Au loc concerte, deşi nu multe, însă există. Trupele înregistrează albume noi, nu într-un ritm foarte intens, dar totuşi… Cât despre problemele celor de la Cannibal Corpse şi ale altor trupe afectate de acţiunile unor aşa-numiţi „activişti ortodocşi” din Rusia, toate problemele cu care s-au confruntat Behemoth, Marylin Manson sau Cannibal Corpse au fost de fapt create de autorităţile locale, care sunt acoperite de acţiunile „activiştilor ortodocşi” pomeniţi mai devreme. Nu sunt persoane decente şi acţiunile lor sunt contrare principiilor Ortodoxiei.
Rusia are o tradiţie muzicală bogată, cu compozitori simfonici extraordinari influenţaţi de folclor: Glinka, Borodin, Rimski-Korsakov, Mussorgski şi atâţia alţii. V-aţi gândit vreodată să integraţi elemente de folclor în muzica voastră doom?
Folclorul la clasici şi folclorul în heavy sunt îmbinări foarte diferite. Avem o admiraţie enormă şi un mare respect pentru muzica clasică şi în special pentru contribuţiile compozitorilor ruşi. Dar, după părerea mea, temele folclorice în metal din vremea noastră sunt doar o modă. Nu o modă rea, sunt foarte multe trupe de metal care au mers cu succes în această direcţie. Poate într-o zi vom integra elemente folclorice în muzica noastră, idei există. Dar cel mai probabil o vom face când această modă va dispărea pentru totdeauna.
Unde aţi găsit povestea lui Marvin Heemeyer. V-a impresionat chiar aşa tare?
Am aflat de povestea lui Marvin John Heemeyer din surse publice, de pe internet. De multe ori când este menţionat, apare alături de textul „ultimul erou american”. Îmi e greu să-mi dau seama dacă aşa şi este. Nu cunosc lista eroilor americani. Un lucru pot spune sigur, Marvin Heemeyer s-a purtat ca un rus, a pornit la luptă de unul singur împotriva unor foţe superioare deşi ştia dinainte rezultatul. Lupta disperată a unui individ împotriva sistemului, moartea în timpul acestei lupte inegale – iată, întâmplător, una dintre temele cheie ale celui de-al doilea album al nostru.
„We Have Been Dead Since Long Ago” a avut succes pe plan local? Apropo, de unde pot fanii să cumpere muzica voastră?
Îmi pot forma o părere despre cum stau lucrurile cu albumul doar citind recenziile. În fiecare săptămână primim reacţii de la publicul din toată lumea. CD-ul poate fi comandat pe site-ul casei de discuri sau la secţiunea „distribuţie” a propriului nostru label: http://mfl-records.com/en/distribution/
Spune-mi câteva cuvinte despre MFL-Records, ce albume a scos, ce scopuri are, ce trupe, ce planuri.
Sunt directorul MFL-Records, o casă de discuri non-profit axată în principal pe death-doom şi funeral doom. Până acum am produs trupe ca Ego Depths, De Profundis Clamati, Halter, Ennui, Who Dies In Siberian Slush, Abstract Spirit, Quercus. În mod excepţional ne abatem un pic de la orientarea stilistică generală. Astfel, pe 30 octombrie s-a lansat primul album al trupei Decay of Reality (Rusia, death-metal). Până la sfârşitul lui 2014 vor vedea lumina zilei şi CD-uri cu următparele proiecte: Unmercenaries (funeral death-doom), My Shameful (funeral death-doom). Este în plan şi lansarea unui split My Shameful/ Who Dies In Siberian Slush. Probabil aţi auzit de reuniunea Comatose Vigil, ei bine, MFL-Records are în plan pentru 2015 lansarea albumului aniversar Comatose Vigil. Urmăriţi ştirile despre casa de discuri pe pagina noastră: http://mfl-records.com/en
Când vom auzi noi compoziţii Who Dies In Siberian Slush?
Pe lângă split-ul menţionat cu My Shameful din 2014, există un plan foarte serios de a lansa un album Who Dies in Siberian Slush în 2015. Puteţi urmări noutăţile pe pagina noastră, http://wdiss.com/ . De asemenea vă puteţi alătura nouă pe reţelele sociale: http://vk.com/wdiss , https://www.facebook.com/whodiesinsiberianslush
Dacă ar exista interes, aţi fi deschişi să cântaţi la un festival din România?
Da, ar fi o mare plăcere pentru noi să cântăm în faţa publicului din România. Sperăm ca într-o zi să se întâmple şi vom da un concert pe care nu-l veţi uita niciodată!
Lasă un comentariu