Concerte Rock in Romania

Stii un concert? Introdu-l aici!

Stiri:

Live:

Recenzii:

Interviuri:

Fotografii:

Concurs:

Concerte:

Therion

Oferta CD:

...vezi toata oferta!

Dirty Shirt, Monarchy / 11.04.10, Club Mojo, Bucuresti

19 aprilie 2010

„Asta a fost cel mai greu concert al nostru”, imi spune la cateva minute dupa ce coboara de pe scena Robi, unul dintre solistii vocali ai maramuresenilor de la Dirty Shirt. La Cluj si la Oradea s-a cantat in fata unui public care stia cu ce are de-a face, in timp ce la Bucuresti lansarea albumului „Shame Shi(r)t Different Day” are de luptat cu necunoasterea si cu opacitatea unor spectatori nimeriti parca din intamplare in clubul Mojo, urmas al legendarului Hard’n’Heavy Cafe din anii ’90.

Deci despre ce vorbim? Un amalgam cu sunet omogen intre elemente de hardcore, industrial, sectie ritmica beton care isi permite mici artificii si „smecherii” armonice, influente din folclorul romanesc si balcanic, sintetizator, sunete electronice, multa ironie si spirit ludic. E un stil care, dupa cum am vazut la editia din Lille a festivalului East West, are mare priza in Franta, unde da nastere unor aglomerari furibunde si entuziaste si unui „dans” mai simpatic la televizor decat in realitate, numit wall of death. Hmmmm. Nu prea pare stilul bucurestenilor. Nici al meu, sincer sa fiu. Dar... Ce e frumos, e frumos, indiferent de temperament si granite stilistice.

Dirty Shirt

Adevarul este ca dupa „Manifest” si „Feel It”, cu un sunet zid, in ciuda volumului prea ridicat, spre scena se indreapta si cei care nu au venit cu trupa. Chestia asta suna cat se poate de interesant si te prinde rapid. Bateristul Vlad „Toca” e in mod clar fundatia solida peste care se construieste restul angrenajului sonor, variat, unitar si furibund. Alternanta intre vocea dura - spre Max Cavalera - a lui Robi si tenorul distorsionat, un pic deranjat si jucaus al lui Rini da o doza de prospetime in care nu stii cand e umor si cand o abordare cat se poate de serioasa.

Rini & Robi

O piesa ca „Luna”, construita in jurul unei poezioare-numaratoare pentru copii te pune serios pe ganduri: oare n-a venit momentul sa trec si eu la topaiala? Intre timp pe scena arsenalul se desfasoara in continuare, cu basistul Pali imbracat in salopeta muncitoreasca, uneori lovind corzile, alteori ciupindu-le ritmat sau delicat, cu chitarele torturate de Cristi si Mihai (acesta din urma se ocupa de obicei de clapele care acum se aud de un laptop). Robi se agita ca si cum ar canta la Wacken Open Air, iar contrastul fata de Rini e creat si de faptul ca acesta evolueaza intr-un intentionat autism absolut, ca un copil retras in lumea lui de jucarii pe care le manuieste, evident, cu toata seriozitatea. Foarte interesant este si momentul de percutie (cu instrumente dintre cele mai originale, de la o masina de tocat pana la o cutie de tabla goala), urmat de „Ub”, inspirat din „Cine iubeste si lasa”, un fragment din cantecul Mariei Tanase fiind de altfel samplat pe piesa. „Saraca inima” e poate singurul moment mai putin reusit al spectacolului, pentru ca efortul si zgomotul isi pun amprenta pe acuratetea partiturii vocale. In schimb „Bolnav” e poate cea mai energica piesa. Mihai sare in public si urla la oameni sa se agite, iar la „Pitbull” - cand Rini coboara si el de pe scena - Robi il convinge sa urle „Terrier” si pe unul dintre culturistii ajunsi nu se stie cum in public. Omul se bucura si el de muzica si urla incantat: niciodata in ritm, dar plin de entuziasm.

Poli

Cristi

Mihai

Bis-ul nu e o conventie, pentru ca oamenii, desi putini si nu foarte cunoscatori, chiar s-au lasat convinsi. Asa ca ne intrebam impreuna cu Dirty Shirt „why people are bad” si stim ca a fost o seara reusita. Cred ca acum trupa a progresat suficient incat sa ilustreze excelent conceptul artistic urmarit. La Lille Robi parea uneori ratacit intre colegii sai, doar pentru ca din cand in cand se cerea o grohaiala. Acum el este o piesa indispensabila a unei trupe originale si puternice.
Pe CD-ul cu dedicatie pe care l-am primit de la membrii Dirty Shirt mi se multumeste ca am ajutat la scrierea catorva texte. Dar si eu trebuie sa le multumesc baietilor. Pentru ca e mereu o onoare sa lucrezi pentru albume de calitate. Asa ca desi, cum am spus mai sus, muzica mea favorita se misca intre alte granite stilistice, chiar in timp ce scriu aceste randuri, din boxe rasuna in casa: „Una... este lunaaa”.

(Paul "Slayer" Grigoriu)

O galerie foto de la acest concert se poate viziona AICI.

vizualizari: 1598

Comentarii:

10:59 | 30 aprilie 2010

Marius

\"unul dintre culturistii ajunsi nu se stie cum in public\"....face parte din monarchy staff...nu era din intamplare..Monarchy au cantat primii :)

09:33 | 08 mai 2010

Paul Slayer

Ok, multumesc pentru precizare.