Ovidiu Lipan Tandarica and The Balkanic Explosion / 27.11.2011, Bucuresti Ovidiu Lipan Tandarica and The Balkanic Explosion / 27.11.2011, Bucuresti

29 noiembrie 2011


In lumea concertelor bucurestene se anunta un eveniment aparte, „nemaiintalnit in Romania”, dupa cum apreciaza organizatorii de la Phoenix Entertainment. Anuntul ar trebui sa intrige orice iubitor de muzica, iar speranta ca macar jumatate din reclama sa fie adevarata i-ar indrepta pasii spre Sala Palatului. In fond si la urma urmei, este vorba de veteranul Ovidiu Lipan Tandarica, spaima tobelor din perioada de varf a Phoenicsilor, care aduce ca invitati talentati artisti romani si straini. Numai daca adaugam numele Fanfara 10 Prajini si incepem sa ne facem o idee despre calitatea concertului promis.







Seara incepe cu maestrul Tandarica in spatele tobelor care l-au consacrat – ce altceva ar fi mai potrivit decat o demonstratie de forta asupra bateriei, atat de puternica incat te intrebi cum de nu cedeaza ori toba, ori tobosarul? De jur-imprejur si-au ocupat deja locurile membrii fanfarei, percutionistii, manuitorii cobzei, acordeonului, chitarei acustice si violoncelelor, dar si ramura „moderna” cu clapele, chitara electrica si basul. „Formatia” nu este completa, dar acesta e grosul protagonistilor, dintre care mai multi trec pe rand din acompaniament in prim-plan. Intre atatea instrumente specifice muzicii traditionale balcanice sau ale pop-culturii occidentale, notele exotice sunt aduse de oud si instrumente de percutie africane si sud-americane, precum si de artistii aflati in spatele lor.





Dirijorul acestei orchestre original construite, maestrul de ceremonii si participant in acelasi timp este, bineinteles, Ovidiu Lipan Tandarica, ce se imparte intre microfon, tobita agatata de gat, invitatii sai si propria baterie, ce-i drept mai rar de aceasta din urma decat suntem obisnuiti. Uneori, ca la "Balerina"  sau acel "Ave Maria" instrumental, rolul sau pare sa se piarda in fundal, daca uiti faptul ca el este cel care a pus la punct spectacolul acesta, un interesant melanj world music preponderent balcanic, dar din care nu lipsesc influentele de pretutindeni – de la ritmurile tribale la sonoritatile jazz-ului.





Apar pe rand naiul si solistii vocali, intre care primul este Stelu Enache – o frumoasa si penetranta voce ce nu lasa sa dispara melodii din traditia aromana, ci le readuce publicului in aceasta forma orchestrata de Tandarica, cum este cazul Trandafirului in masura de sapte optimi. O prezenta vulcanica, plina de energie si sarm, e Rona Hartner, in a carei voce puternica rasuna amprenta anilor devenirii sale ca artista pe meleaguri franceze, dand nastere unui efect de jazz si sansoneta in mijlocul satrei. Intr-adevar, boema si seducatoare prezenta, cu atat mai mult cu cat isi manifesta sincera bucuria de a se regasi intre ai sai. Un episod special, poate cel mai frumos al serii, se desfasoara intre corzile tambalului, maiestru lovite ca intr-un sunet de pian de catre Marius Mihalache. Din pacate, dureaza prea putin...







Rand pe rand, completand uneori si cu vocea povestea instrumentului, locul din fata este al cobzarului, sau al trompetistului, sau al percutionistului rwandez, sau al violonistului virtuoz, sau al acordeonistului, sau al chitaristului din spatele chitarei acustice, nimeni altul decat fiul lui Tandarica – tanarul Alexander Lipan. Nu e timp sa respiri, caci surprizele curg in ritmuri de Tango Toledo sau Natalis – cele mai multe de-a dreptul incantatoare si avand darul de a te face sa te intrebi cum se face ca influente atat de diverse pot suna asa armonios impreuna, in ciuda aerului pe care-l respira, provenit din atatea etnii din zona Balcanilor. Cred ca cel mai important factor de coagulare al diferitelor curente este vedeta colectiva Fanfara 10 Prajini; acest grup de suflatori talentati, insotiti de toba, reprezinta o prezenta aproape nelipsita in spectacolele lui Tandarica – si stie el bine de ce!





Din punctul meu de vedere, exista insa si unele aspecte mai putin placute, cum ar fi perspicacitatea care-mi este ceruta pentru a face legatura intre costumul popular si pantofii cu toc inalt si platforma (de altfel, frumosi, dar nepotriviti) sau intre sunetul feeric al naiului si picioarele aproape complet la vedere ale naistei (din nou: de altfel frumose, dar la fel de nepotrivite). Insa cel mai neplacut moment mi se pare selectarea intre invitati a Deliei Matache, posesoarea unei voci bune si a unei tehnici meticulos lucrate, dar altfel o nulitate artistica – o vedeta de carton propulsata pe baloane de sapun intr-un showbiz romanesc din acelasi carton. Imi vine greu sa cred ca Tandarica nu putea gasi alta voce, eventual una cu adevarat remarcabila, pentru Sanie cu zurgalai. Sa fi fost o eroare de judecata, o strategie de marketing sau ceva chiar mai compromitator?

Finalul concertului se apropie dupa aproape trei ore de muzica excelenta, in care maestrul tobosar, sufletul spectacolului, a strunit amalgamul cultural pe fagasul artistic ce i-l rezervase. E drept, sunt si momente in care lucrurile par a trena, inevitabil de altfel cand e vorba de atatea zeci de minute, dar cele mai multe poarta pe buna dreptate nume de Balkanic Explosion. Rezultatul se reflecta in sala plina care aplauda frenetic atunci cand "Margareta" rasuna dinlauntrul Ronei Hartner, facand sa vibreze aerul incins. La sfarsit, in timp ce vioara umple inimile cu mestesugul talentatului scripcar, calusarii defileaza in costumele lor populare si palariile colorate si inciucurate, cu cizmele lovind naprasnic scena.



Asa sfarsit clocotitor pentru asa spectacol ametitor si aproape nebunesc. Chapeau, batrane tobosar!

(Text si foto: Diana Grigoriu)




Alte articole despre Ovidiu Lipan Tandarica



vizualizari: 387




Comentarii:

16:54 | 01 decembrie 2011
ionel

Hammerfall concert Bucuresti 30 noi. 2011 Fara niciun fel de indoiala, nici mai mult nici mai putin, este vorba absolut de J. Priestul suedez; asemanarea e izbitor de totala, de la stilul absolut heavy metal (presarat pe alocuri cu faze gen asa zis Manowar, care de fapt sunt preluate din B. Sabbath, adica ce-mi place mie cel mai putin, acele piese de heavy metal foarte lente, desi uneori chiar apasat si bineinteles, cu foarte usoare, dar nelipsite pasaje speed melodic, tipice Helloween, ca astfel de piese per ansamblu au destul de putine, dar pasaje au la multe piese care nu sunt piese complete de speed, adica speed melodic). Dar de ce e vorba de un total J. Priest si pt. cunoscatori e binestiut faptul ca formatia e pe buna dreptate, nici mai mult nici mai putin, decat J. Priestul suedez, asa cum Primal Fear sunt cel german ? Pt. ca soundul per ansamblu, in primul rand chitarile, dar nu numai si tobele s.a., este unul total J. Priest. Nu-mi vine sa cred ca foarte mult timp am avut impresia ca ma aflu la concertul J. Priest din 3 iulie, in sala, intrucat sunetul (!??), incredibil, era cel de atunci, exact asa se auzeau tobele, sonorizarea, chitarile, cu mentiunea ca desi era cam la fel si bineinteles sunetul destul de tare pt. acea sala, nu era unul infernal (ca la J. Priest), se auzea totusi bine, dar am avut nu numai impresia ca sunetul, tobele si chitarile au fost identice, asa cum n-am mai auzit la nimeni pana acum, cu inalte ponderate si joase, deci neexagerate, nu un bas foarte apasat ca la Helloween (deci nu pe tobe neaparat), nici inalte exagerate, nici vorba de scrijiite, dar culmea, exact sunetul tobelor era identic cu cel din 3 iulie s.a. (eu am impresia ca astia au fost la concertul din 3 iulie sau asa or fi cantand Priest peste tot ?), deci un sunet bunicel, dar nu impecabil, cam brutale, chiar distrugatoare totusi tobele, inaltele sa zicem suficiente, dar poate trebuia putin mai mult si fara indoiala sunetul trebuia ceva mai mic, la J. Priest a fost chiar infernal si s-a auzit mai rau, insa pot sa spun ca de data asta a fost un plus fata de Priest, unde chitarile s-au auzit mult mai bine (per ansamblu au ei chitari Priest, oricum), dar in corcert au fost totale, pe disc, parca putin si aici, peste totusi ca tehnica si se poate auzi ca e un pic cam altceva si chiar mult mai bun sau mai modern (nu mai vorbesc de impecabile piese instrum., unde chitara e superb acompaniata de clape-sintetiz. si suna formidabil, cum de fapt nu prea am auzit la alte sau nicio trupa de heavy metal, Something for The Ages, ca sa dau numai un ex.), insa, datorita infernalitatii sonorizarii (desi incomp. cu J. Priest), a fost cam un zgomot putin infernal de tobe, chitari (deci cam infernala sonorizarea chitarilor, tipice Priest), voce, unde, desi a fost superba, nu stiu daca aproape impecabila, vocea nu s-a distins la calibrul sau vocal, asa cum bine se poate auzi pe disc. Oricum, sala era destul de mica si daca as fi stat mai in spate, prea mare diferenta nu cred ca era, dar cred ca in lateral la mese, mai spre margine, era mai bine (dar poate nu se mai vedea suficient de bine), iar am facut greseala sa stau prea in fata (ca si la Priest, cum n-am facut-o la Helloween, unde a fost chiar impecabil), dar intrucat ocupasem un loc foarte bun pe scaun, chiar langa masa unde servesc barmanii, langa ei si cei de la sunet, mi-a fost imposibil sa parasesc locul. Ceea ce este insa de remarcat si atrage un plus pt. formatie si tot concertul este ca, s-a vazut un vocal excelent, de calibru, de departe unul din cei mai buni din noua generatie, care n-a facut prea mari eforturi, totul fiind cat se poate de normal, ca e un destul de bun vocal, microfonul a fost super, mai ales cand vorbea, ce denota la un moment dat o acustica foarte buna, dar, repet, putin infernala sonorizarea per ansamblu si sunetul infernal de chitari, tobe tipice Priest, care acopereau inclusiv microfonul au facut sa nu se simta vocea atat de impecabil cum se putea si trebuia, dar a fost destul de bine totusi (incomp. fata de Priest, unde Halford nu s-a auzit deloc cum trebuia, mult mai bine a fost la Coverdale, acolo si chitarile au fost cu mult mai prost), vocal care n-a parasit scena timp mai bine de o ora si 40 mai mult decat cateva sec., nu a existat solo de tobe !??, super bine deci, de 7-8-10 si chiar peste, aproape 15 min, ca la toate concertele (!??), Priest, inclusiv Whitesnake, desi au cantat numai 45 min in total (!?), Helloween (o ora 20 in total), Tarja (o ora si 7 min in total), a fost concertul unde s-a cantat efectiv sec. cu secunda, cel mai efectiv din cate am vazut (ca nu prea am vazut), vocalul prezent permanent peste o ora 40, ca n-au fost piese instrumentale, n-au fost pauze, indelungi parlamentari ca la Helloween, inclusiv Halford (Future World, asa zis cu publicul 10-15 min, in 08 Perfect Gentleman aproape 20 min etc.), a vorbit putin, inclusiv despre ziua Romaniei de 1 dec., dar destul de putin intre piese si totusi n-a lipsit contactul cu publicul (Let the Hammer Fall), unde a strigat de cateva ori, indemnand publicul sa strige cat poate, testandu-i eficacitatea, nu minute in sir ca la Helloween, Halford sau Hansen, de ex., care a educat mai intai publicul 10 min, apoi a cantat 20 min Heavy Metal Universe (!?). Punctul culminanant l-a reprezentat momentul anuntarii finalului si iesirii de pe scena, cu aprox. 15 min inainte de final, aprox. ora 23,55, dar s-au intors in cateva sec., nici zeci de sec. si a urmat poate cea mai superba piesa a formatiei, excelenta semibalada Glory to the Brave (era imposibil sa lipseasca), binenteles n-a fost cantata integral, pe disc are cam 7 min jumate si au mai cantat inca 2 piese, pana la 0,12-13, deci peste o ora 40 (au inceput la 22,32). N-au lipsit toate hiturile lor importante, Legacy of Kings, Hearts on Fire, The Dragon Lies Bleeding, Steel Meets Steel, Let the Hammer, am spus, Renegade, Always Will Be, la care a si facut precizarea ca o dedica fetelor prezente in sala, Blood Bound, Any Means Necessary, No Sacrifice, No Victory si cele de pe Infected 2011, Patient Zero, cu care a inceput concertul, One More Time, Dia De Los Muertos (speed melodic Helloween, dar nu pana la sfarsit piesa e speed) si nu mai stiu daca a mai fost vreuna de pe asta. Per ansamblu, un concert reusit, am vrut sa ma duc ca n-am fost la Tg Mures, unde au cantat cu Within Temptation pe 28 aug, trebuiau sa vina la Sibiu, dar intrucat au refuzat, a venit Helloween. Pe bilet scria ora 21, ca nu scria nicio formatie in deschidere, desi scria pe site 2, nimeni nestiind de fapt ca sunt romanesti, primii au inceput la 20,30, ultimii au terminat la 21,58, suedezii au inceput la 22,32, asa cum am spus.

15:44 | 05 decembrie 2011
Maximum Rock Magazin

Ionel, ionelule Nu mai bea baiatule...

15:49 | 06 decembrie 2011
metal story

ionel cap de miel........... tre sa recunosc, am ramas interzis de comentul tau...... ce bine ca nu sunt numa manelisti pe lumea asta, iata oameni destepti, rocheri. complesci. perplecsi.

15:50 | 06 decembrie 2011
metal story


15:51 | 06 decembrie 2011
metal story


09:05 | 08 decembrie 2011
Maximum Rock Magazin

Ionel, daca tot vrei sa areti ca esti as la scris afla ca pluralul pt chitara este chitare si nu chitari + la felul cum a scris sunt sigur ca nimeni nu a urmarit toata \"recenzia\" ta!

10:19 | 09 decembrie 2011
..

Sa areti !?; dupa scris se pune virgula; la felul cum ai scris, nu la felul cum a scris. In numai 2 randuri ati facut o gramada de greseli, eu in mai mult de 2 pag. de word n-am facut niciuna. Da, modul meu de scris e foarte corect si bun si corect gramatical, ortografic si corecta exprimarea, de inteles pt. toata lumea, plus ca denota e excelenta cunoastere, cultura muzicala, lucru nu rar, absolut aproape 0 la cei care scriu p-aici, inclusiv unii redactori ai revistei.

10:38 | 09 decembrie 2011
..

Si apropo de cultura muzicala, Hammerfall canta heavy metal (original J. Priest 80), mai exact J Priestul suedez si nu power metal cum spun unii, e adev., heavy metal melodic, dar nu melodic heavy, adica pop-heavy-speed ca Edguy, spre ex., deci nu e o trupa de melodic speed marca Helloween, asa cum sunt sute sau mii, de asa zis power dupa unii cretini. E adevarat, ca nu e J. Priest 100%, ca in cazul Prim,al Fear, unde si vocea (mai agresiva dealtfel) e cat se poate de totala Halford, asa cum am aratat, Hammerfall au si un usor, f. putin intr-adevar, iz de Helloween si piese de heavy f. lente, marca Manowar, respectiv B. Sabbath (care mie nu-mi plac) si versificatia gen Manowar, desi muzica n-are nimic in comun cu ei, nici pe departe vocea, ca in cazul lui Fabio Lione, de ex. Dar daca Primsal si Hammerfall ar canta power, ma intreb de ce J. Priest si Iron Maiden n-ar canta tot power, ca dif. e ca aia canta de vreo 35-50 ani si astia numai de 15, alta nu prea; pana la urma power, care de fapt nu e un subgen muzical nou, altceva decat hard, heavy, speed, thrash, prog-heavy, melodic speed sau heavy-speed, adica e un termen introdus de un (niste) tampiti, ca si cum mie nu mi-ar mai place sa-i zic heavy metal, sa-i zic happy metal sau altfel, de ex. Dar prohb. e ca ce e power pana la urma, melodic speefd (Helloween), in fapt pop-heavy-speed, hard rock, prog heavy-speed, thrash, speed-trash, ca am vazut trupe de toate aceste genuri bagate la power, desi Helloween nu canta nici hard, nici heavy metal (ci mel. speed, adica pop-speed), nici thrash, nici speed-thrash, nici prog. heavy-speed si speed-thrash (ca B. Guardian) s.a.m.d.


Nume:


E-mail (nu va fi publicat):


Comment:


Anunta-ma cand se raspunde la comentariul meu

Introduceti codul din imaginea alaturata:
  Cod de verificare



Facebook MySpace Youtube

VIP:

Cumpara bilete la concerte

Concerte: