Concerte Rock in Romania

Stii un concert? Introdu-l aici!

Stiri:

Live:

Recenzii:

Interviuri:

Fotografii:

Concurs:

Concerte:

Therion

Oferta CD:

...vezi toata oferta!

Psycho Symphony, Illuminati , Pillfed / 21.02.10, Bucuresti

26 februarie 2010

Trecand de intrarea strajuita de o casa de bilete improvizata si de omniprezentul stand cu merchandise, intram in incinta intunecata a clubului Suburbia, in momentul de fata locul predilect din Bucuresti pentru intalniri metalice cu rezonante underground.

Concertul, aflat sub egida Necrogore Productions, incepe destul de punctual cu o trupa in prima auditie pentru mine, Pillfed din Alba-Iulia.

Pillfed

Un metal modern, cu elemente death si thrash, direct si destul de inchegat, reprezinta formula transilvanenilor. Din pacate sunetul lasa mult de dorit, astfel incat trebuie sa stau cu ochii pe degetele basistului pentru a incerca sa deslusesc mai mult decat zgomotul de fond venit din boxe, iar chitara se aude si ea in valuri. Totusi baietii sunt dezinvolti, iar solistul vocal Lasc are reale calitati in alternarea unor pasaje brutale cu altele ceva mai melodioase. Desigur, dupa cum singur observa, trebuie sa renunte la formula tocita „urmatoarea piesa se numeste...” si, de asemenea, sa-si dozeze respiratia pentru o frazare mai coerenta. Altfel, piese precum „Earthquaqe”, „Moshpit” (precedata de o invitatie neonorata la punerea in practica a versurilor) si mai ales „The More I Carry” (sper ca am retinut bine titlul) propun o abordare muzicala in forta, inca in cautarea dozei de autenticitate. S-ar putea reprosa celor trei o anumita lipsa de dinamism, prin aceea ca piesele tind sa curga monoton de la un capat la altul, si sfarsiturile carora live le lipseste coordonarea. In afara de acestea, exista omogenitate, exista entuziasm si exista un baterist foarte bun, care pot transforma Pillfed intr-un nume interesant.

Illuminati este o trupa care tinde deja sa evolueze de la statutul de speranta catre acela de certitudine, de aceea spectatorii incep sa se inmulteasca atunci cand pe scena urca Andrei Popa, Petre Iftimie si Matei Tibacu.

Illuminati

Fara basist, lucru pentru care frontmanul trupei isi va cere scuze. Date fiind conditiile de sonorizare, in mod paradoxal acest lucru se transforma intr-un avantaj, pentru ca lasa mai multa claritate chitarelor. Unul dintre punctele forte ale trupei este, am mai spus-o, talentul si vigoarea bateristului Matei Tibacu, care dau coerenta unor piese complexe ca structuri si uneori greu de urmarit. Ansamblul suna insa mai omogen, astfel incat „Please Lose” sau „Storms” pot fi deja recunoscute de ascultatori, in timp ce noua „The Extraordinary Journey” aduce un plus la capitolul armoniei, un punct lasat pana acum mai mult in voia suprapunerilor de note in pasaje de virtuozitate executate simultan de cei doi chitaristi. Andrei Popa e mult mai relaxat decat de obicei, iar acest lucru il ajuta in comunicarea cu publicul, nu excesiva, dar depasind simpla prezentare impersonala a pieselor. Pentru prima data de cand vad Illuminati live, vocea lui Matei Tibacu de pe cover-ul Pestilence „Stigmatized” se aude clar si deslusit. Odata ce armonia va deveni un punct organizat coerent si pus ca fundament pentru tesaturile melodice ale celor doi chitaristi foarte talentati, Illuminati se va putea socoti un punct de rezistenta al scenei autohtone.

Cand eram mic stateam cu gura cascata de fiecare data cand auzeam Psycho Symphony si ma intrebam ce rost mai are sa cant cand exista oamenii astia. Intre timp am ajuns pur si simplu sa ma bucur de muzica si sa ma umplu de uimire admirativa cand vad talentul si pasiunea cu care e facuta. Psycho Symphony face orice trupa romaneasca sa para inutila. Exista in muzica acestui cvartet elemente de death-metal, de jazz, de compozitie moderna avangardista, riff-uri brutale si armonii stranii evolutive. Dincolo de acestea si dincolo de acuratetea cu care sunt executate, in prestatia live se remarca extraordinara bucurie de a canta a membrilor trupei, care reusesc sa obtina si un sunet foarte bun pentru conditiile acustice ale clubului. Gabor Gindele rupe tobele cu zambet si entuziasm, Emil Gherasim isi contorsioneaza mutra de Frank Zappa in timp ce degetele ii zburda pe corzi si vocea inconfundabila, fara veleitati tehnice dar aparte prin timbru, isi scandeaza liniile distorsionate, iar Tici si Robica, cu basul lui metal-jazzistic, completeaza ansamblul sonor.

Psycho Symphony

Preferintele membrilor trupei se intind de la Bartok la Metallica, Slayer si Dream Theater si sunt toate inglobate in muzica ce, cu toate acestea, suna autentic si original. Desi tehnica instrumentala este sclipitoare, niciodata nu este folosita gratuit, ci pusa in slujba compozitiilor progresive, cu tenta psihedelica, elemente de jazz si suport metal. De la „The Abyss” si „Purple Coloured Kingdom” pana la mult mai cunoscuta „The King”, Psycho Symphony ne poarta printr-un periplu halucinant, de unde nu lipsesc sarcasmul, ironia, dar si refugiul in frumusete, fie ea uneori si stranie. Publicul, nu foarte numeros dar foarte entuziast, ii rasplateste din plin pe artistii prea putin cunoscuti, care insa isi gasesc deplina satisfactie in impartasirea muzicii care, din anii ’90 incoace, n-a imbatranit deloc.

Text: Paul "Slayer" Grigoriu
Foto: Vlad Busca