Una dintre cele mai importante si notabile formatii nordice din ultimul deceniu, SÓLSTAFIR, s-a intors in acest an cu un nou album, intitulat “Ótta”, acesta fiind lansat in luna august, via Season Of Mist. Cel de-al cincilea album din cariera acestor islandezi continua calatoria ispititoare pe care trupa a pornit-o din anul 2002, odata cu lansarea discului “Í Blóđi Og Anda”. Sound-ul unic in industrie, de fiecare data diferentiat de o abordare variata, revine si in acest an sub forma unui nou material, asteptat cu sufletul la gura de multi, inclusiv de mine.
Aceasta bijuterie muzicala intrece unele bariere si acest lucru il face rarisim. Puterea de compozitie a celor patru membri nu este stopata nici de aceasta data de anumite limite, iar aceasta libertate s-a inchegat, din nou, in acest an, intr-un album nou. Aceasta exprimare avangardista, initiata si de coperta discului, imbina elemente de black metal, atmospheric, post-metal, post-rock, psychedelic, country. Formatiei ii place sa se joace cu sunetele sale, sa rasuceasca si sa indoaie notele, sa le trimita intr-o dimensiune mult mai indeparta pana isi pot gasi locul perfect. Fiecare piesa de pe acest album difera prin intensitate, prin ardoarea cu care este expusa: fie este construita pe acorduri line care se se amplifica treptat, ca in piesa “Otta”, fie incepe direct cu un asalt fonic si isi continua natural directia, ca in piesa “Til Valhallar”.
Primele doua piese de pe acest album sunt, dupa parerea mea, si capodoperele pe care formatia le-a putut realiza in acest an. “Lágnætti”, prima melodie de pe acest material, se remarca prin imbinarea unor instrumente, precum pianul, vioara si chitara electrica, alternate toate, la un moment dat, de vocea patrunzatoare a lui Aðalbjörn Tryggvason. “Ótta” (care se traduce ca ‘temeri’) este si piesa care imi da si cele mai mari fiori: aici, elementele de psychedelic isi fac la inceput prezenta, calm, lin, ca mai apoi sa se integreze intr-un vartej de armonii complexe, ridicate in slavi la sfarsit de vocea energetica a lui Aðalbjörn, urmata de un scurt pasaj de vioara, care se inglobeaza perfect cu atmosfera.
“Dagmal” este o alta piesa pe care am remarcat-o pentru abordarea diferita, fiind presarata, in general, de elemente ambientale. “Miðdegi” are o mica influenta de country la inceput, iar apoi continua sa sune a melodie “rock’n’roll’, cu mici accente de alternative. “Miðaftann” este si ea o piesa diferita, fiind lipsita de sonoritati electrice: mi se pare a fi mai mult o balada construita pe un fundament de pian, acompaniat la sfarsit de o mica orchestra, iar, astfel, capata o aura de muzica clasica. “Tilberi” si “Til Valhallar” schimba, intr-o oarecare masura, atmosfera prin insertiile de riff-uri alerte, brute, care tind sa construiasca un peisaj coplesit de elemente de black metal.
Nu vreau sa incadrez intr-un anumit gen muzical ultima capodopera Sólstafir, pentru ca ar fi mult prea complicat. Exista piese destule pe acest album care intrec limita de opt minute, dar nu creeaza o stare de monotonie…chiar nu as putea spune ca “Ótta” ar putea fi plictisitor. Va incurajez sa ascultati acest material, si daca aveti ocazia, sa si il cumparati. (daca il doriti, gasiti mai multe amanunte AICI).
Lasă un comentariu