In Flames – Siren Charms

In Flames, pionierii melodic death metalului, au revenit in 2014 cu cel de-al unsprezecelea album din cariera formatiei intitulat „Siren Charms”. Albumul contine 11 piese si a fost lansat pe data de 5 septembrie in Europa, respectiv 9 septembrie in Statele Unite.

Desi am folosit in primul paragraf sintagma „pionierii melodic death metalului”, va anunt inca din capul locului ca intre aceasta titulatura si „Siren Charms” nu mai exista decat un lant subtire si, pe alocuri, ruginit, de metal care tine legate cele doua entitati.

Ca s-o spunem pe aia dreapta, In Flames nu mai sunt decat vreo 30 % metal. Daca sunteti simpatizanti inraiti ai sonoritatilor de tip „Jester Race” sau „Whoracle” este foarte probabil ca nu veti considera acest album o capodopera. Chiar si noua generatie de fani, cei post-„Reroute To Remain” s-ar putea sa strambe din nas la auzul catorva melodii de pe noul disc. „Siren Charms” urmeaza calea predecesorului sau din 2011 „Sounds Of A Playground Fading”, scufundandu-se si mai mult in alternativ, experimental si electronic.

Dar, ca s-o spunem pe cealalta dreapta, „Siren Charms” este departe de a fi un material de duzina, un album prost sau o epava.  
Albumul se deschide cu piesa „In Plain View”, o compozitie in care prezenta sintetizatorului este simtita pe tot parcursul melodiei, lucru care nu vine in ajutorul sound-ului general deoarece creeaza impresia unei distorsii murdare si neplacute a chitarii pe riff-ul principal. Totusi, „In Plain View” dispune de un refren destul de catchy si antrenant, in special datorita ritmului tobei.

„Everything’s Gone” este probabil cea mai agresiva melodie de pe intreg materialul in care pedala dubla,  riff-ul masiv, groove-ul bass-ului si alternanta vocii lui Anders Friden, de la joasele gajaite pana la scream-urile specifice, alcatuiesc un tot unitar care i-ar multumi pe nostalgicii erei „Clayman” (2000).

Joaca dintre sunetele sintetizatorului si vocea clean a lui Anders caracterizeaza partea de strofa de pe „Paralyzed” conducand catre un refren metal-radio-friendly. „Through Oblivion” si „With Eyes Wide Open” cu atmosfera lor partial melancolica si cu riff-urile liniare de pe refren sunt genul de melodii pe care le-ai putea asculta dimineata, in fata unei cesti de cafea, uitandu-te pe geam si cautand undeva forta necesara de ati incepe ziua. 

 

Bass-ul ocupa in loc important pe „Siren Charms” devenind scheletul acestei piese care da si titlul albumului, o compozitie cel putin interesanta datorita mesajului ei religios cat si refrenului care se termina neasteptat de brusc exact atunci cand devenea mai catchy.

O alta surpriza o reprezinta „When The World Explodes”, un incontestabil amalgam muzical: riff-uri sacadate de deathcore, growl-uri si scream-uri ca la carte, groove asigurat de toba si bass dar si o voce feminina care confera piesei o atmosfera feerica si un mix de electronic cu opera la final. Depinzand acum de fiecare, „When The World Explodes” poate fi considerat ori un ghiveci, ori o variatiune muzicala realizata cu mult efort si mult tact.

Ca instrumental, „Rusted Nail” aminteste de asemenea de vechiul In Flames, insa cu o abordare putin diferita, in timp ce refrenul suna la fel de comercial ca toate celelalte. Pe masura ce avansezi in ascultarea albumului, totul pare a fi construit dupa acelasi sablon: o incercare de whiskey voice a lui Anders pe partea de strofe, palm mute pe riff, un refren partial saltaret sustinut de ritmul straight-forward al pedalei duble, cate un solo interesant si deseori un fade-out format din sunetele emise de sintetizator. De aceea, nu se pot spune prea multe despre ultimele 3 piese ale materialului: „Dead Eyes”, „Monsters In The Ballroom” si „Filtered Truth.

Partea de productie are si ea, din punctul meu de vedere, doua minusuri: tobele, probabil cel mai agresiv element din sound-ul intregului album, sunt date cam incet, iar tot instrumentalul este eclipsat de vocea lui Anders Friden care iese prea mult in fata si te face sa pierzi din vedere celelalte elemente.

Fara doar si poate, reminiscentele vechiului In Flames se simt pe „Siren Charms”. Pe de o parte, sunt de acord cu declaratia lui Anders care a spus ca „albumul are cate ceva pentru toti”. Desi este un material ascultabil, poate chiar decent pentru cei mai toleranti, tin sa cred ca flacarile suedeze s-au lasat prea mult purtate de vrajile unor sirene numite „Radio” si “Comercial” si ca ar trebui sa se indrepte incet-incet spre tarm, acolo unde-si vor regasi adevarata forta.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*