Alternative 4 / 15.12.2011, Kulturhaus, Bucuresti

DonisArt si-a creionat in ultimii ani profilul unui organizator de evenimente cu un public care, desi mai restrans, este implicat pana la capat in manifestarile artistice propuse. Desi conceptul este mult hulit, putem spune ca de la Alcest pana la Alternative 4, cadrul este unul elitist. Si un asemenea cadru se dovedeste cat se poate de potrivit pentru proiectul eclecticului muzician irlandez Duncan Patterson.
Alternative 4 este cel mai nou „copil” al lui Patterson si in acelasi timp cel mai apropiat de radacinile rock ale muzicianului. Descris ca „cinematic rock”, albumul conceptual „The Brink” este o meditatie la degradarea societatii ilustrata prin decaderea scenei muzicale. Compozitiile, pastrand ceva din caracterul minimalist si repetitiv de anterioarele creatii ale lui Duncan, adauga un element heavy-rock care subliniaza cu atat mai pregnant dramatismul imaginilor. Nu e un album usor de digerat, iar odata ce i-ai patruns tainele, ti-e teama ca redarea live nu poate recrea o atmosfera bazata pe detalii sonore si de productie.

Insa concertul din Kulturhaus risipeste toate temerile. Pe scena sunt Duncan la bas, Mark Kelson la chitara si voce, Martin Powell (cunoscut, printre altele, din My Dying Bride si Cradle of Filth) la clape, Paulo Basilio la chitara si Mauro Frison la tobe. Un grup de muzicieni pe care Duncan i-a strans din cele patru zari si dintre care unii s-au cunoscut abia cu cateva zile inainte de inceperea turneului, cand au inceput repetitiile. De la prima nota, sunetul incepe sa umple incaperea si atmosfera intunecata sa se insinueze discret in constiinta ascultatorului. Nu este acel negativism care caracteriza o buna parte dintre trupele doom ale anilor â’90, ci o reflectie care lasa loc sperantei, dar merge catre adancurile bolii contemporane, intr-o calatorie cu rol cathartic. Pe „False Light” auzim si vocea expresiva – in ciuda registrului monocolor – ca o tanguire. Piesele sunt repetitive pana la a deveni aproape hipnotice, iar constructia muzicala are loc sub urechile noastre: cate o nota sau un intermezzo, o interventie brutala a tobei care se stinge repede sau, mai tarziu, superbe pasaje in care amandoi chitaristii folosesc e-bow, creand o textura sonora fluida. Calatoria ne duce si in universul Anathema, chiar pana la „Eternity”, spre marea bucurie a spectatorilor vechi si noi. Jocul scenic este practic inexistent, schimbarile se percep doar cu o ureche atenta, insa este evident ca muzica reuseste sa capteze. In afara aplauzelor dintre piese, in fata scenei e tacere. O boxa incepe sa paraie pe la a doua piesa si continua sa o faca pana la sfarsit. In mod uimitor, atmosfera nu e decat vag tulburata.
„Underlooked” sau „Automata” de pe „The Brink” se intalnesc intr-un concept unitar cu „Alternative 4” sau „Destiny”, completate de „Reality Clash”, o amintire a perioadei Antimatter. Cea mai mare parte a concertului te face sa te gandesti la coloana sonora a unui film, coordonarea muzicienilor e desavarsita, fiecare instrument are partile distribuite cu parcimonie – aproape cu zgarcenie – orice moment e bine gandit si integrat intr-un concept unde mesajul si atmosfera nu lasa loc niciunei virtuozitati gratuite. Destul de scurt – mai ales ca timpul se contracta sub efectul muzicii – concertul se incheie cu „Lost Control” si cu membrii trupei coborand sa stea de vorba cu vechii si noii prieteni. A doua zi, calatoria continua.

(Text: Paul "Slayer" Grigoriu)

O galerie foto poate fi vizionata AICI.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*