Arch Enemy, Jinjer /20.09.2017, Club Quantic, Bucuresti

Pe cei de la Arch Enemy îi mai văzusem o dată înainte de concertul din 20 septembrie de la clubul Quantic din București. Deschideau scena pentru Nightwish acum doi ani la Romexpo și m-au convins să caut mai multe despre ei, să le ascult piesele.

Câte-o piesă pe ici, câte-o alta pe colo și cu noul album de anul acesta care sună foarte bine, m-am decis să revin. De data asta doar pentru ei.

Cu toate eforturile doamnei primar de a ne ține-n case miercuri seara, un lucru știam sigur: va veni, într-adevăr, un uragan și se va numi Alissa. Și eram gata să-l înfrunt.

Ucrainienii de la Jinjer au deschis spectacolul combinând rock-ul alternativ cu metal mai agresiv, numai bun de făcut încălzirea pentru ce avea să urmeze. Liniștea de dinaintea furtunii. Asta dacă părțile de growl cu părțile de voce dulce, mieroasă alei Tatianei Shmailyuk se pot traduce în liniște.

Astfel că se face aproape de ora nouă, iar metaliștii sunt de nesperiat și de neclintit. Fețele-s nerăbdătoare, pelerinele de ploaie pregătite, berile nelipsite, iar cheful de agitație pe muzică pare să tindă spre maximum.

Mirosind a sarcasm de la o poștă, din boxe răsună ”Thunder” de câteva ori cu timbrul de neconfundat al lui Brian Johnson. Dar furtuna pur și simplu nu avea chef atunci.

Așteptați și aclamați de o mână de rockeri care nu au ținut cont cu niciun chip de avertizările meteorologice apocaliptice din stânga și din dreapta, cei cinci membri au dat drumul la vijelie încă din secunda doi, iar lumea a răspuns pe măsură cu urale și zâmbete vesele.

Având ca scop promovarea albumului ”Will to Power” abia lansat pe 8 septembrie, Arch Enemy a început să tune pe ”The World Is Yours” și s-a lăsat cu dezlegare la headbanging. Din când în când venea câte-o pală de vânt suficient de puternică încât să fluture pletele absorbite de calitatea muzicii, însă nu atât de ambițioasă încât să dărâme copacii din zonă.

A urmat o serie de piese mai vechi precum ”Ravenous”, ”Stolen Life” sau ”War Eternal”, pentru ca pe intensa ”My Apocalypse” să se iște un dezmăț general, în stilul pieselor de domino. Și zău că e contagios când muzica e bună, sunetul minuțios șlefuit, artiștii implicați trup și suflet, iar publicul acaparat.

Albastrul Alissei te acaparează și el, mai ales când se asortează cu jocul de lumini ce se răsfrâng pe capetele din fața scenei care nu au astâmpăr.

Ascultătorii nu sunt mulți, să tot fie pe undeva pe la 800 de persoane cu tot cu staff-ul organizatoric și cu membrii trupei. Fie s-au speriat de uragan, fie nu sunt fanii genului, cert e că cei prezenți sunt connoisseur-ii, dedicați și vizibil încântați de ce aud.

Continuă spectacolul cu ”You Will Know My Name” și ”The Eagle Flies Alone”, printre altele. Când mai moale, când foarte activat, publicul are din nou un spike de extaz la binecunoscutele piese ”As The Pages Burn” și ”No Gods, No Masters”. Domnișoara White-Gluz urlă din toți rărunchii, nelipsitele horns sunt în aer uniform printre fani, chitarele și tobele te posedă într-o destul de mare măsură, creierul se îmbată, iar corpul începe să se miște involuntar. C-așa-i în… metal.

Suedezii dispar de pe scenă și ”We want more!„ se scandează de zor. E sete de mai mult. Și pe bună dreptate. Ce-a fost cu concertul ăsta așa de scurt? Până și natura cere Arch Enemy, începe să picure, iar lumea se foiește. Apar pelerinele de ploaie.

La reapariția pe scenă a trupei, începe demonicul ”Avalanche”, urmat de un moment de finețe oferit de Michael Amott la chitară pe ”Snow Bond”. Un solo care te unge pe suflet, dar parcă prea cuminte pentru ce-am auzit până în acel moment. Gary Moore much? Oricum, minunat moment, într-o atmosferă intimă, slab luminată. Se oprește și ploaia, convinsă de abilitățile chitaristului.

După câteva minute de liniște, bubuie din nou scena, joacă luminile, iar publicul intră-n alt spike de headbanging și plăcere. Ultimul. ”Nemesis” și ”Fields of Desolation” închid seara, iar publicul aclamă lung, minute-n șir, ieșirea din scenă a trupei.

Deci până la urmă furtuna s-a dezlănțuit în București, doar că sub o altă formă. O furtună care sperăm să se tot dezlănțuie, pentru că ne place.


2 Comments on Arch Enemy, Jinjer /20.09.2017, Club Quantic, Bucuresti

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*