Blaze Bayley, Incipient / 23.03.2012, The Silver Church, Bucuresti

266 vizualizări

Chiar daca n-am trait pe viu acele momente, ca orice rocker care se respecta stiu ca anul 1995 a fost unul deosebit pentru metalistii romani, o adevarata piatra de hotar. N-am fost atunci la Sala Polivalenta (ferice de cei cu parinti mai relaxati!), dar am vazut imaginile cu interiorul arhiplin, gata parca sa se darame sub fanii Iron Maiden. Si oare cine nu era fan Maiden in â’95? Cu Blaze Bayley ca frontman, show-ul a zguduit trairea metal din Romania si… nimic n-a mai fost apoi la fel. Intre timp, britanicii si-au regasit vocalul cu care multi ii identifica cel mai bine, iar cel care si-a trecut numele in booklet-ul The X Factor, Virus (EP) si Virtual XI a urmat o cariera solo, mult mai putin cunoscuta. Cu siguranta, sunt foarte putini cei care il numesc pe Bayley altfel decat „fostul vocal Maiden”, iar aceasta nu face decat sa atate spiritele la aflarea unei reprezentatii live. Macar de dragul vremurilor vechi… Pentru nehotarati, a existat deja un preview; cu ocazia concertului Nazareth, Blaze Bayley a cantat doua piese alaturi de Trooper (cei care au deschis atunci seara), surpriza intuita de cei care stiau ca acesta se afla in Romania, colaborand la piesa Mercy Killer.

Pe scena unui club aproape gol, urca trupa targovisteana Incipient, care incearca sa demonstreze ca a depasit stadiul de garage-band si ca, desi multi pun prezenta ei aici pe seama interventiei colegilor mai mari de la Trooper, merita sa se faca mai cunoscuta cantand in deschidere pentru Bayley. Faptul ca au castigat premiul doi la Ageless Underground si vor participa la selectia pentru OST FEST 2012 da speranta unui concert reusit, lucru intuit de cei cativa curiosi care se apropie de scena. Urmeaza o scurta reprezentatie heavy metal cu pasaje hard rock, cum se facea prin anii â’90, evident cu alta calitate a sunetului, dar mergand pe aceeasi linie Judas meets Maiden meets ceva „local”, sa zicem un Voltaj pe vremea cand chiar canta.

Nu-i rau ceea ce ne propun targovistenii, iar piesa Monarhia imi spune ceva despre perspectiva lor ca trupa, mai ales daca vor reusi sa aduca in piese mai mult decat o structura solida si o executie corecta. Sper numai ca pentru drumul ce-l vor urma sa nu fie reprezentativa ultima piesa a concertului, Am draci, adica melanjul de alternativ cu hardcore abordat de multe alte trupe, dar cu prea putine in stare sa faca si ceva valabil din el

Absorbita de tinerii de pe scena, nu observ cum clubul se aglomereaza treptat. Astfel se face ca The Silver Church e destul de plin de fanii Maiden care au savurat fiecare perioada a trupei, de cativa admiratori expres ai lui Blaze Bayley si de o mana de curiosi; nu m-ar mira sa fie si fani Wolfsbane, prima trupa a lui Bayley, dar sansele sunt destul de mici. Nu ma asteptam sa fie imbulzeala, dar masa de oameni devine tot mai compacta in fata, asa ca premisele unui concert reusit sunt intrunite.

Cine nu l-a vazut pe Bayley acum vreo doua luni ar risca sa nu-l recunoasca. O burtica respectabila si tunsoarea zero in loc de pleata il camufleaza bine pe britanic; noroc cu binecunoscutii perciuni care ajuta la „identificare”, dar parca si ei au devenit mai albi. Aceste sunt insa detalii mai putin importante – cum a ramas cu vocea, asta ne intrebam cu totii! Iata ca promovarea recentului "The King of Metal" ne da ocazia sa facem cunostinta cu trupa Blaze Bayley (fosta Blaze) si toti ochii sunt indreptati catre energicul sau fondator si show-man.

"Will to Win" satisface curiozitatea – vocea este acolo unde trebuie, intr-o mega-forma, iar Bayley clocoteste de energie. Iar pentru cei in care indoiala persista, o amintire din trecutul Iron Maiden, "Lord of the Flies", indeparteaza toate temerile, indiferent de care perioada din cariera lui Bayley vorbim. Nu ma asteptam la o piesa Maiden atat de devreme, dar prin compensatie restul vor fi comasate toate la final; pana atunci, pret de aproape o ora, avem parte de 100 % Blaze Bayley. Adica heavy metal ca la carte, old-school, direct, agresiv si melodios, cu refrene catchy si cateva fineturi de chitara – iata ce ne propun piese ceva mai vechi precum "The Launch", "Ghost in the Machine", "Silicone Messiah", "The Brave" sau "Leap of Faith". Ca tot pomeneam de fineturi, Bayley s-a inconjurat de instrumentisti unul si unul; Claudio Tirincanti loveste in tobe mai-mai sa le rupa, in timp ce noul basist, Matteo „Lehmann” Grazzini, tine ritmul si arata cat de repede s-a integrat in trupa, dar sarea si piperul sunt cei doi chitaristi, Andrea Neri si tanarul Thomas Zwijsen, care capteaza pe rand prim-planul langa solist sau se dueleaza in riff-uri ametitoare. In mod clar, sefuâ’ a stiut ce alege.

Momente de respiro regasim in Dimebag, dedicata regretatului Dimebag Darrell, si in scurtele declaratii adresate publicului. Astfel aflam, inaintea piesei-titlu "The King of Metal", cine este regele metalului; nu-i Bayley, asa cum am crede ca s-ar auto-intitula, nici vreun alt artist mult mai cunoscut, ci publicul, fiecare fan in parte si oricare dintre frumosii nebuni care se regasesc in acest gen muzical. In afara de aceste doua cantece, doar "The Black Country" mai promoveaza ultimul album, spre mirarea mea, caci ma asteptam sa auzim mai multe „prospaturi”.

"Stare at the Sun", una dintre cele mai bune piese ale lui Blaze Bayley, este urmata de un discurs despre ceea ce inseamna sa fii liber: sa canti ce vrei tu, cu cine vei tu si in ce parti ale lumii vrei tu; iar acesta se intampla datorita publicului care l-a sustinut si incurajat pe Bayley de-a lungul anilor, de aceea toate multumirile artistului se indreapta catre fani. O excelenta introducere pentru o piesa despre libertate: "The Clansman"; si astfel intram in perioada Iron Maiden, despre care Bayley insusi spune ca a fost una extrem de frumoasa – cum altfel ar fi atunci cand canti in cea mai buna trupa de heavy metal de pe planeta? "Man on the Edge" ii aduce pe scena pe fratii Dinca din Trooper, Coiotuâ’ si Balaurul, fara de care, spune Bayley, concertul din Bucuresti si cel de a doua zi, din Targoviste, nu ar fi fost posibile.

Daca asa stau lucrurile, ar trebui si noi, cei care tocmai ne bucuram de un concert foarte intens, sa le multumim baietilor de la Trooper.

"Futureal" si "Virus" incheie seara, chiar daca Blaze Bayley ar mai canta daca n-ar fi presat de timpul scurt pus la dispozitie de club. In aceasta superba si intima atmosfera abia ne incalziseram si parca nici n-am mai fi la un concert, ci la o petrecere metal, caci Bayley are o extraordinara priza la public, rupand orice bariere. Nu coboara de pe scena sa cante dintre oameni, asa cum fac unii, dar nici nu-i nevoie, caci te priveste drept in ochi, dialogul este permanent si feedback-ul receptat pe deplin. E drept, primirea pe care i-o fac spectatorii este extrem de calduroasa, de aici si parerea de rau ca show-ul tocmai s-a terminat. Si ceilalti membri ai trupei sunt aclamati si, in timp ce parasesc scena, dau noroc, impart pene, respectiv bete si semneaza autografe. Pe Bayley il vom regasi la intrare, scriind de zor dedicatii si stand de vorba cu fanii. Natural si fara pretentii de rock-star, ca de la un rege al metalului catre oricare alt rege al metalului.

(Text si foto: Diana Grigoriu)

O galerie foto completa de la acest concert se poate accesa AICI.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*