2013 este un an bun pentru muzica deoarece foarte multe formatii legendare scot albume noi. Este si cazul monstrilor sacri DEEP PURPLE, care au lansat pe data de 26.04.2013 discul „Now What?!”.
Acesta este albumul cu numarul 19 al trupei britanice si reprezinta prima lansare dupa 7 ani de pauza. Follow-up-ul lui „Rapture of the Deep” vine dupa mult regretata moarte a pianistului Jon Lord, care a lasat urme adanci in sufletul colegilor sai de trupa.
Locul lui in trupa a fost luat de Don Airey, pe care trebuie sa-l felicitati, pentru ca nu s-a lasat mai prejos si a oferit niste prestatii incredibile.
„Now What?!” a fost produs de Bob Ezrin si contine 12 melodii. Albumul incepe cu „A Simple Song”, un cantec care debuteaza intr-un mod psihedelic, apoi se transforma in hard-rock 100%, cu influente progresive.
De alta, acest amestec intre psihedelic si progresiv determina identitatea noului album. El devine si mai evident la „Weirdistan”, unde groove-ul minimalist sincopat, impreuna cu armoniile vocale contureaza un peisaj sonor versatil.
„Out Of Hand” are un galop acut, mai „greu”, dar orchestratia ramane in zona hard-rockului. „Hell To Pay” reprezinta o clasica Deep Purple si contine toate elementele trademark ale trupei, plus o doza binevenita de 80s hair-metal.
„Body Line” este un imn murdar perfect, care „ciupeste” chitara pana cand aceasta se dezlantuie intr-o distorsiune cu maxim carlig. Se remarca elementele ritmice de blues mai alert…si versurile aluzive, dar foarte tonice.
„Above and Beyond” il lasa pe Gillan sa-si dezvaluie vocea in frumusetea ei naturala, neprocesata. „Blood From A Stone” incepe de-a dreptul lasciv, tot cu un groove blues. Chitarele agonizante impreuna cu sonoritatile desuete ale clapelor dau nastere unei atmosfere decadente, numai bune pentru rock.
Introducerea instrumentala a piesei „Uncommon Man” suna neobisnuit de tare cu un pasaj luat din compozitiile unei formatii de post-rock, dar solo-ul incendiar spala repede acest „pacat”, intorcandu-ne in lumea unui Purple din era „Slaves & Masters”.
„Apres Vous” revine in zona compozitionala consacrata a britanicilor. „All The Time In The World” , cea mai linistita si curata melodie de pe disc, are virtutile ei dar este, totusi, prea cuminte! De remarcat insa timbrul lejer si sensibil al lui Gillan care si-a schimbat foarte mult stilul, dar ramane unul dintre cei mai buni cantareti rock ai tuturor timpurilor.
Cea mai interesanta melodie de pe album este clar „Vincent Price”, o compozitie dedicata raposatului actor american, cunoscut pentru aparitiile sale, si ale vocii sale, in tot felul de productii horror. Cantecul contine un riff care aminteste de Lordi si – cu riscul de a comite un faux-pas – putin, putin de tot de Type 0 Negative.
Influentele horror-metal la Deep Purple nu puteau sa dea nastere decat unei piese bestiale. „It’ll Be Me” incheie discul cu o melodie tipica classic-rock, care s-ar fi putut prea bine auzi la radio si acum 20 de ani.
Noul album al legendarei formatii este un „must-have” pentru toti rockerii pentru ca prezinta o fateta deja inedita a genului. Este intotdeauna interesant sa asculti muzica legendelor la ani buni dupa ce aceasta, in forma pe care a luat-o la momentul respectiv, a schimbat definitiv istoria rockului.
„Now What?!” este un material care face fata perfect cerintelor scenei contemporane, prezentand o productie ireprosabila, cum rar se aude la formatii mai tinere, si facand dovada unei virtuozitati exceptionale din partea muzicienilor.
Lasă un comentariu