De la inceputul anilor 1990 m-am intrebat ce trupa e asta care debuteaza cu un album intitulat “La vulturul de mare cu pestele in gheare”. Si numele trupei suna ciudat: Directia 5. Pentru acea vreme cantau ceva ce eu nu puteam sa inteleg. Nu imi placea. Pur si simplu nu era pe gustul meu.
Au trecut anii si de multe ori m-am intersectat cu aceasta trupa. De fiecare data m-au lasat rece. S-a mai schimbat din componenta, au aparut noi albume, a urmat o colaborare cu Loredana Groza care dupa parerea mea i-a facut cu adevarat cunoscuti. Cred ca de la bun inceput formatia a avut un public anume: domnisoarele si doamnele pentru care versurile (majoritatea de dragoste) le deschideau un univers paralel, plin de inimioare si fluturi in stomac. Ma gandeam ca nu inteleg eu ce e iubirea.
In urma cu un an si ceva am primit un CD cu cele mai bune piese ale formatiei. Parca nu suna rau. Parca intelegeam si versurile. Aveau logica si mesajul lor ma atingea. Probabil ca eram indragostit. Nu probabil, sigur. De atunci, nu stiu cum s-a facut dar nu ne-am mai intersectat desi…culmea, imi doream. Era ca un facut: cand erau ei in concert nu eram eu in oras, cand era vreun eveniment in vreun club nu puteam eu sa ajung. Asta pana aseara cand, ajuns la Bucuresti, am beneficiat de acreditare pentru concertul Directia 5 de la Teatrul National.
Dupa un “sfert academic” de bun simt, marele concert a inceput. Oricum, cred ca mica intarziere s-a datorat faptului ca sala era destul de goala si se mai asteptau spectatorii intarziati. Nu erau insa spectatori intarziati. Nu mai erau…spectatori. Dupa parerea mea, cel putin un sfert din sala a fost goala. Preturile mari (de la 90 de lei) au speriat lumea oricat de fan Directia 5 ar fi aceasta lume. Nu poti sa ceri un pret pe care spectatorul il plateste pentru trupe care au facut istorie si care zboara mii de kilometri ca sa concerteze publicului bucurestean.
Scenografia: zero. Doua reflectoare si o panza neagra pe fundal. Coregrafie: sub zero. Adica nu e destul sa ai un sacou cu tinte sau niste bocanci in picioare ca sa pari hardcore. Nu e suficient sa te strambi cu chitara in mana sau sa dai din cap psihedelic in timp ce “executi” claviaturile. Chiar nu e suficient. In zilele noastre, la onorariile din zilele noastre, e nevoie de ceva mai mult. Mult mai mult. Asta, chiar si in conditiile in care ai publicul tau fidel. Dragostea trece pana la urma prin stomac dupa cum spunea cineva. In cazul nostru prin…urechi. Sa revenim: sunet – subtire ca sa nu zic slab. Poate ca o problema e si acustica salii dar e nepermis ca in timpul concertului sa iti cada o boxa fara sa fie atinsa de nimeni. Daca e sa o luam pe instrumente, as spune ca tobele au fost excelente, percutile mediocre, clapele lui Marian Ionescu foarte bune, chitara solo a suferit de prea mult suflet iar bassul era la cules trandafiri pentru ziua indragostitilor. Vocea trupei, Cristi Enache a fost ok cu cateva exceptii cand se parea ca fuge si el dupa flori pentru iubita.
Inceputul a fost timid. Probabil nu se asteptau la o sala cu atat de multe locuri goale. Au continuat timid. Si publicul a fost timid in mare parte. Cealalta parte, care nu era timida era probabil dezamagita. Dupa primele piese de pe ultimul album, baietii au prestat si piese care i-au facut celebrii. Pe parcursul lor probabil ca au fost 10 oameni in plus in picioare. Atat. Eu am fost unul dintre cei care a stat jos.
Ce concluzii am tras:
1. Concertele in sala unde publicul sta pe scaun, au sanse mici sa dezvolte o atmosfera buna;
2. Directia 5 este o trupa de club unde lumea se poate misca din solduri si da din manute;
3. Directia 5 nu stie sau nu poate sa faca show (asa cum altii pot);
4. Am auzit trupe de cover care cantau piesele Directiei 5 de 5 ori mai bine;
5. Era mai bine daca ma uitam la un film sau citeam o carte sau…stateam pe Facebook…
6. Sunt eu defect scriind un articol negativ atata timp cat trupa este pe piata muzicala romaneasca de 19 ani…
Probabil ca a fost lume care ar spune ca s-a simtit extraordinar aseara. Nu am sa contest asta. Eu spun ca a fost unul dintre putinele concerte de la care am plecat dupa o ora. Baietii s-au straduit, e adevarat dar…atat s-a putut. Adica…nu s-a putut.
(Text & foto: Marius Pop)
Lasă un comentariu