DIRTY SHIRT încheie în forță turneul Road Rage Tour 2023-2024

DIRTY SHIRT încheie în forță turneul Road Rage Tour 2023-2024 cu un concert incendiar în Quantic, în fața unui public senzațional.

Lume… lume…

După un moment de răgaz, după cel mai recent concert al îndrăgitei trupe maramureșene Dirty Shirt, voi încerca în câteva cuvinte să vă transmit bucuria și energia pe care ne-au dăruit-o și să transpun în scris ce am simțit in Quantic, duminică seara, pe 19 mai 2024.

Dirty Shirt a încheiat în forță turneul Road Rage Tour, început în anul 2023, cu un concert incendiar, demonstrând că întotdeauna mai au suficient «rage» să «rupă» scena din Quantic, cu energia lor binecunoscută, Rini și Robert Metalistu’ cântând împreună cu fanii, peste o oră și jumătate.

Sonorizarea (Bilă) și luminile (David) au fost de excepție și, cu certitudine pot spune că a fost una din cele mai electrizante seri pe care le-am trăit în Quantic în ultimii ani. Merch-ul, de care s-au ocupat Dragoș (Dragonul) și Iuliana, ca la fiecare concert Dirty Shirt a fost foarte diversificat, o multitudine de modele de tricouri, hanorace, șepci, patchuri, brățări, cercei, cd-uri și viniluri.

Muzica lor plină de energie și sound original, dirty fuckin folkcore metal, sloganul lor pe care îl regăsiți pe toate tricourile lor faine, ne-a dus într-o călătorie în forță de pe plaiuri maramureșene, made in Transilvania, via Brașov și București, până în Dobrogea, la mare, cu a lor reinterpretată Geamparale.

Cu admirație vă pot spune că este prima și singura trupă românească care a ales să reprezinte și să ajute în fiecare oraș din țară unde au avut concerte, cauza animalelor fără stăpân. De data asta, în București, au ales să promoveze munca minunată pe care o fac cei de la Fundația Speranța.

Echipa Fundației Speranța a fost invitată pe scenă de către chitaristul trupei, Cristian Bălănean, cel care a fost sufletul acestui proiect, pentru a ne povesti în câteva cuvinte ce înseamnă munca lor de zi cu zi. Ei sunt binecunoscuți pentru salvarea și reabilitarea cățeilor cu nevoi speciale, abandonați într-o stare gravă, bătuți și traumatizați.

Cățeii și pisicuțele din fiecare oraș în care au cântat cei de la Dirty Shirt de-a lungul turneului cu siguranță le mulțumesc și îi iubesc pentru ajutorul acordat.

Noi toți le mulțumim și pe această cale pentru inițiativă și sperăm că și alte trupe vor prelua gestul lor minunat.

Să revenim la muzică.

Deschiderea show-ului a fost a celor de la Diamonds Are Forever, care îi vor însoți și la Dirty Fest Timișoara, pe 7-8 iunie, alături de Implant Pentru Refuz, Luna Amara și Imund.

A fost primul concert al formației după o pauză de 6 ani.

Diamonds Are Forever este o trupă de rock din Cluj-Napoca care a luat naştere în urma fuziunii dintre două trupe (Rock Norris şi Pills of Trust) și abordează o mixtură de stiluri, de la metalcore, hardcore, Djent, melodic metalcore și metal.

Numele formației este o metaforă, ce spun ei, are legătura cu lucrurile, persoanele, întâmplările sau amintirile preţioase din viaţa fiecăruia. Acestea sunt „diamante“ şi durează pentru totdeauna. 

Pentru toți cei ce nu i-au văzut până acum au fost o surpriză foarte plăcută, așa că, sperăm să îi mai revedem curând.

Și… au urmat maeștrii

Dirty Shirt au urcat pe scenă în aplauzele frenetice ale fanilor care i-au așteptat cu nerăbdare și care au umplut sala din Quantic și de această dată.

Ca întotdeauna, adrenalina a fost la cote înalte, iar cele două fete faine și talentate Miruna și Tea (n.r. Alexa ne-ai lipsit) au amplificat starea electrizantă a numerosului public care i-a primit cu urale și aplauze, care nu au încetat până la final.

Ne-au ținut în corzi, vocile de excepție ale lui Rini și Robi Metalistu’, alături de chitările magice ale lui Cristi Bălănean și Dan Petean, care se «bat» acum pe supremația cool & sexy guy of the band, acordurile suave ale viorii lui Cosmin Nechita (Vulpea) și tânguirea gravă și atât de faină a bass-ului experimentatului Pally Novelli. Maestrul Vlad Țoca a bătut până la epuizare pe ritmurile rock maramureșene binecunoscute, vibrante și pline de energie, completând astfel o experiență muzicală de excepție. Din păcate, din motive obiective, a lipsit liderul trupei, Mihai Tivadar pe care abia așteptăm să îl revedem curând.

Setlistul a fost minunat (vi-l și atașez ca mărturie), regăsindu-se toate piesele lor atât de iubite, de la Ciocârlia, Norocu’, Dirtylicious, Maramu’ până la Hot for Summer, Săraca Inima Me, Bad Apples.

Surpriza plăcută a fost piesa Resonate (care nu apare pe setlist) a lui Prodigy, sa cânți o astfel de piesă este o mare probă de curaj. Așa cum e greu să cânți un cover Queen, că e vocea lui Freddie din alte lumi sau să cânți Yngwie Malmsteen și să îți iasă solourile, la fel de greu e să cânți cover Prodigy și să ai energia lor pe scenă, dar Rini și compania nailed it… A fost wow.

Dirty Shirt le-a oferit fanilor un binemeritat bis, care a inclus piesele Pălinca și Latcho Drom, cântând împreună cu ei, iar la final trupa a făcut câteva plecăciuni adânci în fața acestora, fiind aplaudată minute în șir.


Nu a lipsit urarea pornită din sufletul tuturor celor prezenți cu M*** Putin (a fost iertat cherecheș de data asta) !!!

Fanii au avut parte de o surpriză plăcută, anunțarea unui viitor concert, mai restrâns (s-au pus în vânzare doar 200 bilete) la The Pub pe data de 15 iunie. Primele 40 de bilete speciale cu autografe aflate la standul de merchandise s-au vândut instantaneu.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.AmBilet.ro.

Cu o abilitate remarcabilă de a captiva publicul și de a transmite pasiunea și energia lor prin muzică, membrii trupei Dirty Shirt au reușit un spectacol extraordinar, interacționând cu publicul într-un mod original.

Poate și din acest motiv, se pot mândri cu o comunitate de suflet, Dirty Shirt Family, fanii din toate colțurile țării devenind prieteni și-au dat întâlnire cu câteva ore înainte de concert pentru a sta la un pahar de vorbă. S-au depănat amintiri de la Dirty Fest-ul din Cluj, care le-a rămas încă atât de viu în suflet ca un punct de reper și de mare bucurie.

După concert, membrii formației au coborât de pe scenă, prietenoși și haioși, cum numai ei știu să fie, au stat la poze și povești cu fanii, ca niște prieteni adevărați ce sunt. Personal, am stat de vorbă cu cei din formație, am făcut poze și chiar ne-a prins ora 1.30, împreună cu grupul meu de prieteni și Rini povestind impresii de la concertele din anii adolescenței.

Cu o prestație muzicală de excepție, o atmosferă incendiară și o interacțiune extraordinară cu spectatorii din sală, trupa Dirty Shirt a demonstrat încă o dată de ce este una dintre cele mai iubite și originale trupe made in Romania.

Pentru mine personal, barometrul unui concert este cât de arzătoare rămâne dorința de a-i revedea pe artiști. Există concerte după care zic „i-am bifat și pe ăștia anul ăsta și gata, mi-am făcut plinul” și poate îi mai văd anul viitor sau… nu se termină bine un concert și îmi doresc să fie un altul cât mai repede.

Dragii mei Dirty Shirt, data de 15 Iunie îmi pare așa departe… vă mulțumesc că mă faceți mereu să aștept cu nerăbdare următorul vostru concert.

ROCK ON !!!


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*