Dream Theater & Devin Towsend – 29.05.2022 (Cronică de concert)

1.881 vizualizări

În aerul plăcut de mai, sub ameninţarea unei furtuni care, din fericire, nu mai vine, Arenele Romane se pregătesc să găzduiască un nou eveniment important în context rock şi metal. Dream Theater revine în România, de data aceasta cu un invitat în deschidere – premieră pentru new-yorkezi – şi nu unul oarecare, ci Devin Townsend, artistul versatil ale cărui numeroase proiecte continuă să uimească lumea iubitoare de muzică.

Dream Theater / Foto: Anca Coleașă

La vreo jumătate de oră înainte de începerea concertului, Devin Townsend face vocalize în culise. Este suficient să asculţi un minut ca să-ţi dai seama, măcar în parte, cu cine ai de-a face. Profesionalism, virtuozitate, acurateţe. Pe scenă transpare şi a patra calitate, poate cea mai importantă: modestia. Nu mai e nevoie să trecem prin toată cariera lui Devin Townsend, prezent pe unele dintre cele mai apreciate albume ale lui Steve Vai şi posesor a numeroase avataruri artistice, cu colaborări care de care mai prestigioase, reunite sub viziunea eterogenă a maestrului. Cu toate acestea, canadianul nu are nici urmă de aere de vedetă şi, de data aceasta cel puţin, nici măcar nu se sprijină pe o producţie flamboiantă, cum ar face alţii, chiar şi de calibru (mult) mai mic. Pe scenă apare un cvartet, care mai beneficiază de niscai efecte (nimic extravagant) pe bandă. Oamenii sunt îmbrăcaţi ca le repetiţie, sunetul este audibil dar nu extraordinar, deci… suficiente argumente ca să te duci să-ţi iei o bere. Numai că dacă priveşti ceva mai aproape, sub stratul de aparenţă banală se ascunde un demers artistic minunat. „Umor autoironic şi un pic de agresivitate”, aşa se defineşte Devin Townsend (de fapt, aşa-i descrie pe compatrioţii săi canadieni), care printre glume „groase”, „de şantier”, se dovedeşte unul dintre artiştii cei mai apropiaţi de public urcaţi pe vreo scenă din România. Vorbeşte cu câte un spectator, se dă în stambă pentru altul, ne înjură colegial şi cântă… de rupe. Trebuie să insist, nu este genul de spectacol care să te copleşească prin măreţie. Devin Townsend se cere descoperit, în diferite forme: de la piese solo ca „By Your Command” (cu orizontul SF, aici inspirat de o replică din „Battlestar Galactica”, care apare mereu în versurile sale), trecând către o privire aruncată grupului cvasi-industrial Strapping Young Lad şi până la „Deadhead” şi alte mostre din Devin Townsend Project. „Deep Peace”, prezentat pe o notă ironică, este poate momentul cel mai reprezentativ, un potpuriu de emoţii şi căutări, cum e de fapt întreg recitalul de o oră al unui muzician pentru care calitatea artistică se află la mii de kilometri distanţă de dorinţa de a epata.

Odată cu lăsarea serii şi cu câţiva stropi de ploaie răzleţi, luminile învăluie scena pe care apar cei patru instrumentişti care dau tonul piesei de deschidere a celui mai recent opus Dream Theater, reuşitul „A View from the Top of the World”: „The Alien”. La momentul potrivit îşi face apariţia şi James LaBrie, în ovaţiile unui public nerăbdător să mai asculte povestea spusă de una dintre cele mai importante trupe de metal progresiv ale ultimelor decenii. Sunetul, efectele şi luminile capătă amploare, gata să sprijine virtuozitatea în desfăşurare. După un „6:00” care marchează punctul cel mai îndepărtat din istorie spre care trupa va reveni în tot acest turneu, urmează o nouă incursiune în noul album. Tabloul sonor capătă contur treptat, ca şi impresia, mereu reactualizată, că aceasta este formaţia lui John Petrucci. Dacă de obicei cele mai multe priviri sunt concentrate pe solistul vocal, aici este clar că „miezul” muzicii, dar şi al spectacolului, este mânuitorul celor şase (sau, după nevoie, mai multe) corzi din stânga lui. Este adevărat că, altfel o plăcută figură familiară, James LaBrie are în anumite momente carisma unui şef de haltă dintr-o provincie prăfuită, dar probabil că niciun frontman, oricât de impunător, nu ar reuşi să-i „ia faţa” lui Petrucci. Vocea este, la Dream Theater, parte a coloritului unei muzici în esenţă instrumentale. Şi acest lucru iese în evidenţă, poate mai bine decât oricând, pe „Endless Sacrifice”, unde partea mediană, pe care Petrucci şi basistul John Myung se întâlnesc, ca de multe ori în piese, în armonii omofone de o virtuozitate uluitoare, pentru ca apoi să se despartă copleşiţi de explozia de melodie şi colorit venită dinspre Jordan Rudess, unul dintre momentele cele mai bogate muzical din rock-ul contemporan. Mike Mangini completează secţia ritmică exact şi cu aplomb, astfel încât cele două ore se scurg parcă pe nesimţite, încununate de piesa-titlu a ultimului album, o trilogie de douăzeci de minute care încununează seara şi ceea ce reprezintă astăzi Dream Theater.

John Petrucci afirmă în mai multe interviuri că încearcă să facă lucrurile „altfel”, să nu concureze cu colegii lui la numărul de note pe secundă sau la alte acrobaţii muzicale, ci să îşi construiască o personalitate bazată pe frazare, expresie, sensibilitate. Şi deşi, pe de o parte, este evident că nu le poţi cere unor virtuozi de asemenea nivel să compună piese în stilul AC/DC, tocmai un oarecare exces de tehnică îi face, cel puţin pentru o parte a criticii şi a fanilor, paradoxal, previzibili. Poate că Jordan Rudess este cel în sarcina căruia cade să îl ajute pe Petrucci să iasă din cărările bătătorite tot de el şi este evident că, deşi deja o trupă consacrată, Dream Theater mai are multe de oferit şi de descoperit. Bisul din această seară, „The Count of Tuscany” – altă piesă epică – reprezintă poate un filon în aşteptare (încă din 2009), un drum de explorat. Până să vedem ce urmează, Dream Theater ne face însă în continuare seri frumoase, ca aceasta în care un public numeros şi entuziast, dornic de muzică după anii de stat în casă, aplaudă minute în şir unul dintre spectacolele cele mai aşteptate ale acestui an.

Vă prezentăm 3 galerie foto: AICI  / AICI / AICI.

Eveniment organizat de Maximum Rock și Promusic Events
Recomandat de Rock FM
Hidrata de: Domeniile Sâmburești și Aqua Carpatica


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*