Nu pot sa neg. Mi s-a parut ca tipul „ruleaza”. Timbrul vocal unic, atitudinea de rock-star si carisma il diferentiau de alti muzicieni de-ai nostri care nu invatasera o lectie foarte importanta: vocalistul tau trebuie sa creada ca este un zeu, un poet damnat sau cel mai mare artist, altfel poti spune adio faimei.
De atunci, Dudu a renuntat la proiecte mai vechi, a infiintat altele noi si a trecut prin mai multe schimbari existentiale, ca sa ne exprimam pretios. Cu toate acestea, a ramas acelasi vocalist arogant, tupeist si nesuferit cu care ne-am obisnuit.
Iar acesta este un lucru bun, pentru ca rockului romanesc ii lipseste o doza benefica de infatuare si credinta in „mestesugul” intunecat al metalului.
Cea mai recenta colaborare a lui Dudu este cu formatia Vespera, pe care a ajutat-o sa castige editia de anul acesta a Festivalului Posada.
Avand in vedere acest succes, Dudu n-a scapat de noi si s-a lasat „violat” senzual de intrebarile Maximum Rock Magazin. Cititi rezultatul mai jos.
Ati castigat Marele premiu la editia de anul acesta a festivalului Posada Rock. Ce credeti ca ati avut in plus fata de celelalte formatii?
In primul rand, cred ca a fost vorba de conceptia si structura pieselor prezentate, de modul in care orchestratia acestora a pus in valoare calitatea compozitiei. Apoi, cred ca a contat foarte mult pregatirea mintala de dinaintea concursului, fapt care s-a tradus pe scena intr’o atitudine sanatoasa, concentrata – s-a cantat cu pofta si cu convingere, ca si cum am fi fost in fata a 10000 de spectatori. Mesajul muzical a fost focusat spre public, atata cat a fost el, lucru care probabil a reusit sa impresioneze si juriul. In plus, imi place sa cred ca reusesc sa “transmit”, lucru fara de care m-as lasa de meseria asta.
Alaturarea ta, Dudu, la trupa Vespera schimba complet piesele. Pot spune ca le grefeaza niste c**ie care lipseau in varianta cu Teodora. Cat de greu ii este unui nou vocalist sa isi „asume” compozitiile create pentru o alta voce?
Am lucrat putin la tonalitati pentru a potrivi piesele pe vocea mea, dar in general lucrurile s-au desfasurat foarte ok, eu cunosteam si apreciam déjà piesele Vespera, asa ca lipeala s-a facut destul de usor. Lirica pieselor este pe gustul meu, asa ca tot ce mi-a ramas de facut a fost sa le interpretez intr-o maniera atat proprie mie, cat si specifica formatiei.
Ai o multime de proiecte: tribute band Ronnie James Dio, formatia Voices of Silence, plus Vespera. Este vreunul din acestea mai pe sufletul tau decat celelalte doua?
HUNGRY FOR HEAVEN, fiind construit de catre mine de la zero, imi este mai pe sentiment, mai ales ca este un proiect nascut dintr’o nevoie spirituala, mai degraba, respectiv laudatio Ronnie James. Evident , insa, ca tratez si posturile de vocalist in celelalte trupe cu seriozitate si profesionalism, lucram bine in echipa, colegii-mi sunt dragi, manca-le-as nasucu’ lor!
Stilul tau de a canta este diferit in Hungry for Heaven, fata de Vespera, de exemplu. Crezi ca aceasta versatilitate este ceva pozitiv? Nu este mai „sanatos” pentru un vocalist sa-si gaseasca o directie anume si sa mizeze pe aceasta?
O fi mai sanatos. Daca te apuci sa canti dupa 6 seara, cand iesi de la munca, si in weekenduri. But this is my job si imi place sa-mi descopar si redescopar posibilitatile interpretative. Si mai e ceva: cu fiecare proiect rezonez diferit, profesional si personal, ceea ce clameaza energii diferite, atitudini diferite, abordari diferite. And it’s sooo much fun! In plus, am si cu ce.
Ar fi destul de povestit aici si oricum, capos fiind, ma feresc de etichete, dar ca sa rezum mai simplu, i-as spune “modern metal”. Oricum, o incadrare stilistica singulara nu mai este posibila de mult si nu numai la noi, noroc ca lumea si-a mai pierdut din apetenta de etichetare.
Care este piesa ta preferata din repertoriul formatiei?
E o piesa numita LULLABY, care s-a lucrat impreuna si in care am putut insera elemente proprii si al carei mesaj mi s-a potrivit din ratiuni personale. Va putea fi ascultata cat de curand intr-o varianta de studio.
Regreti vreodata destramarea trupei Seven? Mi se pare si acum ca stilul acela de rock siropos te prindea cel mai bine. Personal, mi-ar placea sa „inviati”.
Nu am ce sa regret. Pauza de activitate SEVEN a fost cauzata, factual, de ratiuni inspirationale, spirituale si sentimentale. Cand voi avea din nou nevoia de SEVEN, aceasta va “invia”, daca vrei tu sa folosesti termenul asta. Restul e doar o chestie organizatorica. Oricum, asta cred ca face obiectul unei alte discutii.
Cum arata trupa ideala in viziunea ta?
Aparem la repetitie la ora 10 si ne bem impreuna cafeaua in lounge, in timp ce fiecare isi deapana povestile bahice sau erotice petrecute in seara precedenta. Repetitie de conceptie si structura de la 11 pana pe la 2. Repetitie de anduranta de la 6 la 9-10 seara. Vinuri si beri impreuna la localul nostru, unde hahaim puternic, sa vada lumea ca suntem o gasca. Drumuri in dube spre eveniment, in timpul carora poti sa te simti ca intre frati. Gagicile care nu se baga excesiv in seama si lasa trupa sa-si faca treaba. Anturaj suportiv. Schimbul de energii de la unul la altul. Magic.
Urmaresc toti vechii favoriti cu aceeasi pofta, chiar daca unii au luat-o pe directii mai cautate. Am vazut Poets of the Fall la Sibiu, freakin’ epic! Si astept, totusi, un live The69Eyes pe la noi, sa pot sari in cap, ca la Negative.
Am inteles ca la un moment dat cochetai cu ideea de a pleca acolo ca sa-ti gasesti o trupa. Ce s-a intamplat cu planul tau?
Simplu. Am ramas pentru o fata. Punand totul in balanta, am ajuns la concluzia ca nu sunt suficient de pregatit sa plec intr-un loc din care sa nu ma mai intorc, mai ales nu in momente in care aveam ratiuni serioase sa raman. N-am regretat niciodata pasul facut.
Planuri post-Posada Rock. Ce portite v-a deschis acest eveniment?
E o mica perioada de reorganizare de componenta, acum, dar ne pregatim pentru concertele din toamna si, foarte important, finala GBOB de la Bucuresti, din noiembrie, candva, finala in care participam ca urmare a castigarii premiului de la Posada. Lucram la niste imprimari live in studio si vom colabora cu un producator american, care s-a oferit sa ne mixeze o piesa, probabil chiar sus-numita LULLABY.
Cum de nu ai sucombat trendului rock-boy-bandurilor autohtone gen Directia 5 and co.? Ai fi putut ajunge si tu in mainstream.
Sunt niste sintagme uzitate usor impropriu, in perimetrul showbizului romanesc, mai ales cel de mainstream. Prefer sa raman la un nivel la care sa am full-control creativ. De ce m-as multumi cu alde Directia 5? Am fost solicitat, in mai multe randuri, sa ma mut la Bucuresti pentru proiecte comerciale, but that’s not gonna happen. De la noi de pe Feleac se vede Viena and we can rock like it’s nobody’s business!
Lasă un comentariu