Maximum Rock Magazin
Trending

Pim Blankentein (Officium Triste): „Faptul că încă existăm ca trupă spune multe” – interviu

13 min lectură 0 comentarii
Vicky
Scris de
Vicky
171 de articole

Officium Triste a fost fondată în 1992 sub numele Reïncremated, activând cu denumirea pe care o cunoaștem și astăzi din 1994 până în 1998 și, ulterior, din 1999 până astăzi. Trupa a lansat, până acum, șapte materiale full-length și o seamă de EP-uri, split-uri, demouri ș.a., devenind una dintre cele mai apreciate formații de (funeral) doom/death metal din Europa și nu doar.

Anul acesta, Officium Triste va fi capul de afiș din prima seară a celei de-a treia ediții Symphonic Metal Echoes. Solistul formației, Pim Blankenstein, ne-a acordat un interviu în care abordăm teme cum ar fi istoria trupei, prestația sa la festivalul menționat anterior ș.a. Redau discuția mai jos:

Spune-ne, te rog, câte ceva despre începuturile tale ca muzician. Cum ai descoperit că poți cânta și care a fost prima ta apariție pe scenă?

Am intrat destul de târziu în joc. Copil fiind, mereu visam să fiu solistul unei trupe. Mi-a plăcut de asemenea mereu să cânt în cadrul orelor de muzică la școală. Mi-a luat o vreme să și fac asta. În zona unde am copilărit existau câteva formații active, iar solistul Profane a părăsit trupa ca să se alăture celor de la Ceremony. Am dat audiție pentru Profane și nu am obținut postul întrucât atunci nu eram cel mai bun grunter, chiar și când am crezut că pot face asta. În orice caz, vocalul Reïncremated a intrat în Profane. Și apoi eu am început să cânt cu Reïncremated, unde am putut să îmi perfecționez abilitățile. Cu trupa respectivă am avut și prima apariție pe scenă. Am înregistrat câteva piese live la concertul acela, pe care le-am inclus într-un demo.

În peste 30 de ani de existență, Officium Triste a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute trupe de atmospheric doom/death metal, la nivel mondial. Privind în urmă, cum percepi această perioadă? Ai schimba ceva, dacă ai putea?

Pentru mine, faptul că încă existăm ca trupă spune multe. Desigur, am avut de-a lungul anilor câteva schimbări ale lineup-ului, dar teoretic mereu este distractiv să creăm muzică împreună și să devenim din ce în ce mai buni de fiecare dată. Nu aș schimba nimic. Asta este și presupun că trebuia să fie așa. Poate că singurul regret pe care îl am este că nu am investit mai mult în turnee spre începutul carierei. Asta este posibil să ne fi făcut puțin mai mari, cred.

În ceea ce privește sound-ul vostru caracteristic, numiți stilul abordat de Officium Triste „Rotterdoom”. Cum ai descrie acest amestec unic de subgenuri rock?

Eticheta „Rotterdoom” pe care am gândit-o era mai mult sau mai puțin o denumire amuzantă întrucât, atunci când am început să cântăm, eram cu toții din zona Rotterdam. Cred că stilul nostru poate fi considerat melodic doom/death metal. Eram foarte inspirați de trupele din stilul respectiv la începutul anilor ’90.

Care este amintirea ta preferată din cariera de până acum?

Este o întrebare dificilă întrucât există atât de multe amintiri care îmi sunt dragi. De la sesiunile de înregistrare, la călătoritul în multe locuri grozave ca să cântăm live. Dacă ar trebui să menționez un singur moment acela ar fi al doilea concert pe care l-am susținut în Moscova, pentru că a fost grozav și ne-am făcut mulți prieteni. Și, în lumea în care trăim astăzi, este foarte puțin probabil să se mai întâmple vreodată.

Dat fiind faptul că în prezent ne confruntăm, din mai multe puncte de vedere, atât cu declinul muzicii, cât și cu ascensiunea inteligenței artificiale, ce rol crezi că ar trebui să aibă muzica organică, și în special cea doom/death metal, în viețile oamenilor?

Sper (și cred) că încă mai există oameni cărora le place arta autentică, fie că vorbim de muzică, cărți, pictură sau orice altceva. Încă văd tineri care își înființează trupe și așa mai departe. Va exista întotdeauna loc pentru formele de artă adevărate. Cred că AI-ul nu va dispărea și mă tem că va fi folosit din ce în ce mai mult pentru anumite lucruri, cum ar fi coperte de album.

Eu prefer ceva creat cu adevărat de o persoană reală. Când vine vorba de muzică, nu voi tolera vreo implicare AI. Chiar și atunci când tehnologia va evolua și va putea fi folosită în înregistrări, vreau ca mintea unui om să dețină controlul, și nu doar să introducă un prompt într-un instrument AI. În rest, pur și simplu sper ca oamenii să continue să gândească și să nu aleagă calea ușoară, lăsând tehnologia să ia decizii în locul lor. Până la urmă, este mult mai satisfăcător să asculți muzică adevărată (în orice gen, nu doar doom/death), de exemplu.

Officium Triste va urca pe scena Symphonic Metal Echoes, în Alba Iulia, anul acesta. Dat fiind faptul că ați mai cântat la Festivalul Metal Gates în 2019, cum te simți știind că vă veți întoarce în România curând?

Sunt entuziasmat. Va fi a treia oară când venim în România. Pe lângă acel concert din 2019, am mai cântat și în Quantic, la București, în 2016. Chiar abia aștept să interpretăm într-un oraș diferit. Din pozele pe care le-am văzut, pare un loc minunat pentru concerte. Și sper să vină multă lume; atât fețe cunoscute, cât și oameni noi.

La ce se pot aștepta fanii voștri care încă nu au avut ocazia să vă vadă cântând live din partea prestației voastre la Symphonic Metal Echoes?

Pentru noi, cel mai important lucru este să lăsăm muzica să vorbească. Desigur, încercăm și să susținem un concert plăcut. Ne străduim să pregătim un setlist care să includă piese de pe majoritatea materialelor pe care le-am lansat.

Care este primul lucru pe care vrei să îl faci după ce ajungeți în România?

Sper să găsesc una dintre berile bune IPA de la Hop Hooligans și să o beau. 🙂

Dacă ai putea alege între a cânta exclusiv live și a înregistra doar material în studio, ce opțiune ai prefera și de ce?

Dacă ar trebui să aleg între aceste două opțiuni, aș alege înregistratul în studio. Și îți spun și de ce. În prezent lucrăm la material nou pentru următorul album și simt că încă mai avem în noi o mulțime de idei unice. Deci am putea continua o bună perioadă de timp să compunem piese originale. Cred că încă putem progresa, iar odată ce ai înregistrat melodii noi, acestea vor exista pentru totdeauna.

Ce piesă îți place să cânți live cel mai mult?

E o întrebare dificilă. În primul rând, îmi plac toate piesele noastre. Nu regret înregistrarea vreuneia. Pe multe dintre ele nu le mai cântăm live (acum). Una dintre piesele din ultimii ani pe care o cântăm des și care îmi place mie este „Morose”. Nu este cea mai complicată, dar se observă că publicul o apreciază, iar asta îmi dă un sentiment foarte fain.

Nu ești doar solistul Officium Triste, ci activezi și în proiectul synth-pop Salvia Apiana (alături de artista româncă Delia Marinescu), respectiv în trupa olandeză de doom/death metal Extreme Cold Winter. Cum îți găsești inspirația pentru versurile pe care le compui?

Okay, am luat legătura cu Delia grație implicării sale în Clouds și Drown The Sea. Îmi plac și proiectele ei solo. Discutând despre muzică, ne-a venit ideea să fondăm un grup synth-pop. Ceva ce voiam să fac de mult timp. Până acum am scris o singură piesă, iar versurile nu au fost atât de greu de scris. O exagerare a unei experiențe personale. Apropo, lucrăm la ceva nou.

În Extreme Cold Winter am scris versuri doar pentru câteva piese. Deci, practic, scriu versuri pentru Officium Triste. În trecut am scris și versurile pentru cele trei piese pe care le-am cântat alături de Clouds, precum și pentru albumul Godless al celor de la Eye Of Solitude. În general, îmi găsesc inspirația în atât de multe surse, precum filme, seriale, cărți, viața personală sau lucruri despre care îmi povestesc oamenii. Încerc pur și simplu să găsesc un conținut de versuri care să meargă bine cu atmosfera piesei.

Care ai spune că este autorul tău preferat? Dar cartea favorită?

Am câțiva scriitori preferați, iar cred că cel mai drag mie este autorul belgian Herman Brusselmans. Totuși, nu cred că mulți dintre cititorii voștri sunt familiarizați cu el sau cu alți autori care au scris în olandeză și care îmi plac. Așa că o să mă rezum la creatori internaționali. Îl consider pe Irvine Welsh unul dintre preferații mei, la fel și pe Charles Bukowski. Îmi place să citesc și ceea ce au scris Nick Hornby, Umberto Eco, Chuck Palahniuk, Tolkien, David Eddings și Sue Townsend. Două cărți pe care aș vrea să le menționez ca fiind preferatele mele din toate timpurile sunt „Portocala mecanică”, de Anthony Burgess, și „American Psycho”, de Bret Easton Ellis.

Ce sfat i-ai oferi unui muzician tânăr care vrea să meargă pe urmele tale?

Urmează-ți visele și exersează!

În cariera ta de muzician, ce artiști te-au influențat cel mai mult?

Nu am neapărat o influență în ceea ce privește stilul meu vocal. Când a apărut stilul death metal, existau atât de mulți soliști care sunau fain. Însă pentru mine a fost vorba în principal despre învățarea tehnicii și găsirea propriei mele voci. Cât despre artiștii pe care îi consideram cei mai tari pe scenă, trebuie să îl menționez pe Tom Araya de la Slayer.

Cum crezi că va arăta muzica metal peste 50 de ani?

Chiar nu am nicio idee și sunt sigur că eu voi fi plecat de mult până atunci. Știind că acest stil există deja de aproximativ aceeași perioadă de timp, mă bucur că încă mai sunt trupe care își fac treaba, atât vechi, cât și tinere. Și mă bucur să văd că apar în continuare fani tineri, ceea ce înseamnă că metalul încă trăiește.

Cum te vezi peste 20 de ani – atât profesional, cât și personal?

Nu sunt sigur cum vor evolua lucrurile în ceea ce privește pensionarea aici, în Țările de Jos. Pe baza condițiilor actuale, voi fi deja pensionat până atunci și deja sunt nerăbdător să îmi petrec timpul făcând lucruri care îmi plac, cum ar fi să citesc, să mă uit la filme, să ascult muzică, să călătoresc. Lucrurile bune. În ceea ce privește trupa, voi continua pur și simplu atâta timp cât va fi distractiv. Și nu iau în considerare starea în care se află lumea.

În calitate de muzician foarte talentat și fost redactor Lords of Metal, ce formație sau artist din scena underground crezi că ar merita mai multă recunoaștere?

Sunt un mare fan death metal, iar în acest stil consider că trupe cum ar fi Ashen sau Vomitheist ar trebui să fie mai cunoscute. Când vine vorba de doom/death sau funeral, aș vrea să menționez numele celor de la Norilsk și Urza.

Acum, că am terminat interviul, putem trece la treburi mai lejere. Să presupunem că am ieși în oraș, ca prietenii, și am intra într-un restaurant să mâncăm ceva. Ce ai alege din meniu? (Eu îți spun din start că aș vrea o salată).

Sunt un fan al tocanelor și sigur există câteva variante foarte gustoase disponibile în România.

Am nevoie de ajutorul tău pentru a face un top 20 personalizat – melodiile care te-au influențat în cariera ta și cele care îți plac foarte mult.

Îmi place extrem de mult să fac liste și, chiar și atunci când se schimbă de la o zi la alta, încerc să realizez una care îmi urmărește puțin inclusiv parcursul. Aș putea face de asemenea cu ușurință o listă conținând 100 de melodii. Voi adăuga și câte o explicație.

  • KISS – „Shout It Out Loud” (KISS a fost, cred, prima trupă care mi-a atras atenția integral spre muzica mai dură):
  • Thin Lizzy – „Emerald” (poate formația mea preferată din toate timpurile. Pur și simplu o ador);
  • The Cure – „Charlotte Sometimes” (iubesc new wave și The Cure este una dintre trupele mele favorite. Pe lângă metal, mereu mi-au plăcut și alte stiluri muzicale);
  • Dio – „Holy Diver” (trupa care m-a atras spre heavy metal care a avut o influență mai mare asupra mea, personal, decât, să zicem, Iron Maiden);
  • The Alarm – „Absolute Reality” (ador trupa asta. În perioada respectivă o preferam în detrimentul U2);
  • Big Country – „Porrohman” (din aceeași eră. Îmi place foarte mult influența celtică, influență care o leagă de Thin Lizzy pentru mine);
  • The Cult – „Dreamtime” (de la primele lor materiale, până la ceea ce au scos mai târziu, mereu mi-au plăcut la nebunie cei de la The Cult);
  • New Order – „Elegia” (versiunea de 17 minute este genială. Felul în care trupa aceasta, care suna destul de mult ca Joy Division pe primele materiale, a devenit un grup de synth-pop ceva mai light pe albumele lansate ulterior… Tare mult îmi place);
  • Iron Maiden – „Remember Tomorrow” (poate cea mai bună trupă de heavy metal care a existat vreodată);
  • Venom – „Black Metal” (formația care a dus metal spre forme ceva mai extreme. Crucială!);
  • Jaguar – „Dutch Connection” (una dintre trupele care au fost foarte importante în tranziția de la heavy metal la formele mai dure care i-au urmat. Și este despre fanii neerlandezi);
  • Slayer – „Hardening of the Arteries” (din punctul meu de vedere, Slayer este una dintre cele mai importante trupe de thrash metal. Pot include multe piese grozave de thrash într-o listă, dar asta e poarta spre death metal, din perspectiva mea);
  • Celtic Frost – „Necromantical Screams” (încă o trupă care a fost foarte importantă pentru viitorul metalului);
  • Autopsy – „Gasping for Air” (pot alege multe trupe de death metal, însă Autopsy este una dintre preferatele mele, fără dar și poate);
  • Morbid Angel – „Chapel of Ghouls” (altă formație clasică death metal);
  • In Flames – „Moonshield” (am ales-o pe aceasta însă am multe favorite când vine vorba de partea mai melodică death metal);
  • Paradise Lost – „Rotting Misery” (am ales trupa aceasta întrucât e una dintre primele care au împletit death și doom cum trebuie);
  • Katatonia – „Without God” (pur și simplu ador vechiul Katatonia);
  • Primordial – „The Coffin Ships” (personal, spun că au o abordare unică asupra metalului);
  • Shape Of Despair – „Angels of Distress” (cred că au animat un pic stilurile doom/death și funeral doom).

Later edit: după cum v-am obișnuit, am strâns toate piesele într-un playlist de toată frumusețea, care poate fi savurat aici. De asemenea, vă invit să achiziționați bilete la Symphonic Metal Echoes, ca să vedeți Officium Triste live, accesând acest link.

Maximum Rock Community

Tu ce părere ai?

Spune-ne ce crezi în comentarii.

Scrie un comentariu

Comentarii 0

Fii primul care comentează.
Discuția începe cu tine.

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.