Korn – Korn

 

„Nu-metal-ul” este foarte controversat, acesta făcându-și apariția la scurt timp după ce grunge-ul a pierit odată cu destrămarea formației Nirvana. S-a ajuns uneori să se afirme că nu-metal-ul nu a existat niciodată, iar unul dintre contestatarii existenței sale a fost chiar Jonathan Davis, solistul Korn. Cert este că albumul „Korn” a devenit un simbol al muzicii alternative de la jumătatea anilor ’90, care a influențat în continuare formații precum Limp Bizkit, Coal Chamber, Machine Head, Sepultura, Slipknot sau Drowning Pool.

Mai mult decât atât, m-am întrebat deseori de ce tocmai acest album a putut să pornească o adevărată isterie în acele vremuri. Imboldul acestei nebunii a fost stârnit de originalitatea pură cu care s-a prezentat, de stările, emoțiile și sentimentele pe care piesele le emană, dar și de coperta sumbră, acoperită de un portret dezolant al unei realități sumbre a imaginarului uman. „Korn” a fost catalizatorul geniului a cinci muzicieni necunoscuți în acele timpuri, sprijiniți de un producător aflat la începuturi, care va face mai târziu istorie: Ross Robinson.

Jonathan Davis, solistul, a fost „eminența cenușie” a acestui disc, prin faptul că a reușit să transpună o parte tenebroasă a vieții sale în versurile și vocalizele din piese, și a imaginat toate temele acoperite de acest material discografic. În 1994, Jonathan Davis avea 23 ani. Totuși, până la 16 ani, solistul a trecut prin două tentative de sinucidere, a avut probleme grave din cauza astmului, a fost părăsit de mamă la trei ani, dar cel mai grav, a fost abuzat sexual de un prieten de familie, iar tatăl său nu a făcut nimic ca să își apere fiul. acuzându-l că râvnea doar atenție (povestea este prezentată explicit în ultima piesă de pe album).

Vocea sa se remarcă prin schimbările dese de în tonalitate, dar și prin rapiditatea atipică de a rosti anumite cuvinte, care, în final, a generat duritate, furie, angoasă. Pe lângă contribuția conceptuală adusă materialului de debut, cei patru instrumentiști (Head, Munky, Fiedly și Silveira) au venit cu ceva nou, care a ridicat albumul din tiparele obișnuitului: tandemul inseparabil Head-Munky a creat un sunet inovator pentru acele vremuri, mai ales pentru că cei doi au folosit două chitare Ibanez Apex pe șapte corzi, un lucru ce nu era utilizat de majoritatea marilor trupe de acum două decenii. Chitarele pe șapte corzi au oferit posibilitatea celor doi instrumentiști să exploreze sunetele născute de notele joase, urmărite atent de o multitudine de efecte. Următorul duo, basistul Fiedly și bateristul David Silveira, a reușit să transpună măsurile de hip-hop pe instrumente într-un mod ingenios: Fiedly a adoptat un stil propriu de a cânta la bas (un amestec între tehnica de slap și folosirea excesivă a celei mai joase corzi, modelat de diverse efecte) iar Silveira a folosit un model de tobă electrică atașată la toba clasică, cu care a încercat să acopere cât mai mult sunetul din fundal generat de cele trei chitare.

În asamblu, „Korn” nu este un disc tehnic, nu conține cine știe ce solo-uri, iar versurile pot fi anticipate. Totuși, conține o forță uimitoare, aproape violentă, pe care nici un album nu-metal nu a mai putut să o dezvolte. Cei cinci instrumentiști au știu cum să aranjeze structurile și cum să compună câteva piese catchy, fără să se apropie de clișeu. Mai mult decât atât, temele din versuri au o tentă juvenilă, menită să atragă adolescenții în plină rebeliune față de societate, idee inspirată puțin și de copertă. În schimb, se vorbește și despre abuzuri, nevroză, furie, stări care cu greu pot fi prezentate muzical.

„Blind” este prima piesă de pe acest album, și cea mai emblematică bucată Korn, inclusiv în zilele de astăzi. Dacă Schwarzenegger e celebru pentru „Hasta la vista, baby!”, Bruce Willis a făcut istorie cu „Yippee ki-yay, motherfucker”, Korn a venit cu o linie absolut simplă: ”Are you ready?”, fixată într-un moment anticipat de sunetul jos al chitarelor care pornesc un drop ce îți distruge mințile. Piesa este cel mai bun rezumat al întregii munci realizate de Korn în cele peste două decenii de existență. În „Ball Tongue” debutează talentul aparte al basistului Fiedly, care a compus o linie foarte groove, adâncită de influențe funk. Riff-urile explodează spre sfârșit, atunci când și vocea lui Davis răsună prin urletele sumbre și neobișnuite. Pe când în „Need To” growl-ul răsună în pasajul slow, foarte doom, „Clown” devine mai catchy, prin refrenul drept, ușor de reținut, și prin sunetul chitarelor afectate de efecte. Finalul piesei este unul clasic pentru Korn, prin accelerarea rostirii versurilor (mai târziu, formația lansa epicul „Freak On The Leash”, care a avut ca „antecedent” această melodie). „Shoots and Ladders” începe cu un emblematic sunet de cimpoi scoțian, compus de Jonathan Davis, și se termină printr-o accelerare a instrumentelor, în special a vocii. ”Predictible” este o piesă puțin mai progressive, datorită măsurii de 6/8 din riff-ul principal. „Daddy” este o melodie depresivă, dezolantă, din cauza poveștii pe care am prezentat-o mai sus în articol, dar și pentru cele aproape cinci minute în care Jonathan Davis își prezintă furia incontrolabilă prin improvizația dominată de plânsetele rupte de realitate, succedate de ritmul încet al instrumentelor.

Ciudat a fost că acest album nu a avut inițial un impact enorm în vânzări, el atingând locul 27 în clasamentul Billboard din anul lansării, iar single-urile nu au atins cote enorme în topurile muzicale. De-abia după succesul comercial al lui „Follow The Leader”, formația a câștigat notorietate, iar piesele lor au devenit preferatele multor ascultători de metal din acele timpuri. Drept urmare, până astăzi, albumul de debut a fost vândut în zece milioane de copii în întreaga lume.

Korn urmează să cânte în data de 3 august la Arenele Romane, pentru prima dată în București, alături de Point Blank, Coma, Implant Pentru Refuz și Planet H. Atunci, trupa va presta în întregime acest album, pentru a marca aniversarea a peste 20 de ani de la lansarea sa. Mai multe detalii despre eveniment găsiți AICI.