Probabil una dintre cele mai controversate lansări ale anului, „Skills In Pills”, noul album al proaspăt întemeiatei trupe LINDEMANN, avându-i ca protagoniști pe Till Lindemann de la Rammstein și pe acest veritabil Uomo Universale, Peter Tagtgren (Pain, Hypocrisy, producător etc), împarte criticii – și fanii – în tabere diferite.
Pentru fiecare persoană care consideră materialul o ofensă adusă talentului celor doi muzicieni, există o alta care efectiv adoră conceptul și sonoritățile utilizate pe disc. Faptul că oamenii s-au polarizat în așa fel arată că Lindemann și Tagtgren au reușit ce și-au propus: să realizeze un album care stârnește reacții și nu îți permite să rămâi indiferent.
În ceea ce privește sound-ul, Peter Tagtgren, compozitorul principal, realizează niște aranjamente masive, epice, a căror grandoare este scoasă în evidență de producția foarte bună. La nivel de stil, cei doi artiști amestecă metalul industrial cu elemente de shock-rock care, pe alocuri, beneficiază de aportul unor pasaje simfonice.
De la prima piesă din tracklist și până la ultima, totul sună închegat din punct de vedere al genului. Melodiile sunt din același „film” sonic iar această unitate compozițională oferă coerență discului. Este posibil ca unii ascultători să găsească această uniformitate monotonă.
Este evident că, atât pentru Tagtgren, cât și pentru Lindemann, „Skills In Pills” a fost o joacă, un album ludic al cărui scop nu este acela de a sparge piața din punct de vedere al vânzărilor, și nici de a reinventa „roata” metalului modern. În acest sens, poate ar fi mai bine ca discul să fie privit ca un experiment spectaculos, cu jerbe indecente și flăcări, căruia îi lipsește, însă, un țel cu implicații artistice asumate.
Cântecele de pe album merg în două direcții diferite. Pe de-o parte, avem piesele-șoc, ale căror versuri obscene sunt scrise cu intenția clară de a revolta – „Fat”, „Ladyboy”, „Fish On”, „Cowboy”, „Golden Shower” și „Praise Abort”.
„Fat” aduce un omagiu formelor generoase, blamându-i pe cei care nu înțeleg pasiunea „eului” poetic pentru trupuri consistente: „People laughing about your size/ We can fuck them on your French fries” sau „Your flappy butthole/ A soggy cave/ I put in my parts/ And let them bathe”.
Sensibilitatea abisală continuă să se desfășoare în valuri sublime (suntem puţin ironici, dar nu cu intenţie rea) și în „Praise Abort”, care începe așa: „I like to fuck, but no French letter/ Without a condom, the sex is better/ But every time I get it in/ A baby cries and sometimes twins”.
Restul melodiilor conțin variațiuni pe aceeași temă a sexualității exacerbate, situată de cele mai multe ori în sfera perversității. Chiar dacă ar fi „corect” să remarcăm această componentă a discului, trebuie să recunoaștem că, deși vulgare, versurile își ating scopul: ele atrag atenția, scârbesc sau amuză, dar nu îl lasă pe ascultător indiferent.
A face filozofie pe tema elementului liric, a scoate la rampă judecăți de morală – iată două lucruri inutile. Așa cum am spus, nu avem de-a face cu un disc-manifest, ci cu o jucărie perversă și întunecată a unor artiști care adoră să înroșească obrajii pudicilor. Versurile, care ar face cinste poeților transgresivi, sunt o rotiță diabolică în mecanismul șoc-rock-ului profesat de Lindemann și Tagtgren.
Pe de altă parte, avem melodii ca „Skills In Pills”, „Yukon”, „Children of the Sun”, ”Home Sweet Home” și „That’s My Heart”, care dau complet peste cap paradigma teribilistă, carnavalescă a materialului. „Skills In Pills„ vorbește despre problema dependeței omului contemporan de pastile, care repară orice, de la o inimă frântă, la teama de boală, iar „Yukon” evocă un monstru teribil, aflat în strânsă legătură cu ideea de mortalitate umană.
Cât despre „Home Sweet Home” și „That’s My Heart”, da, oameni buni. Till Lindemann cântă două balade destul de înduioșătoare, cu versuri care te mișcă, nu neapărat pentru că ar fi grozave, ci pentru că vin de pe buzele revoltătorului solist Rammstein, care ne-a obișnuit cu îndemnuri precum „buck dich” (n.r. – apleacă-te, în limba germană).
Ei bine, iată ce ne istorisește el acum:
Your heart is a diamond
Every soul wants to steal it
From your fort your fort of skin
You let nobody in
Your heart is a diamond
A bleeding treasure
Crushed together by grief and violence
Tons of pain, big pressure
Your heart is a diamond
So hard and cold
So uncut and so silent
In a breathing vault
That’s my heart
Let me help it feel
That’s my heart
What they all want to steal
Deși la început ești tentat să crezi că melodia este ironică, sonoritățile melancolice, împreună cu interpretarea vocală sensibilă, te fac să te răzgândești, dezvăluind o latură prea puțin cunoscută a lui Till Lindemann.
Paradoxal, revoltător, ironic, ludic, pervers și întunecat, „Skills In Pills” este un album-jucărie creat de doi muzicieni dornici să își testeze propriile limite, și, odată cu acestea, pe cele ale publicului. Pe alocuri greu de luat în serios, materialul are totuși câteva trăsături care îl fac să fie mai mult decât un experiment: producția excepțională, compozițiile interesante și măștile surprinzătoare ale lui Till Lindemann.
Recomandăm „Skills In Pills” celor care știu și pot să înghită o doză bună de ireverențiozitate împreună cu pastila zilnică de metal.
Tracklist:
1. Skills In Pills
2. Ladyboy
3. Fat
4. Fish On
5. Children Of The Sun
6. Home Sweet Home
7. Cowboy
8. Golden Shower
9. Yukon
10. Praise Abort
11. That’s My Heart
Lasă un comentariu