Luna Amară rămâne și în anul 2018 una dintre cele mai importante și cele mai vocale formații din undergroundul autohton. Datorită efortului trupei de a păstra un oarecare sound propriu, cunoscut în special pentru curaj, 2018 a însemnat apariția unui nou material discografic care păstrează exact această caracteristică: albumul se intitulează „Nord” și este cel de al șaselea material discografic al clujenilor din carieră. Cum muzica Luna Amară este încărcată cu numeroase emoții, acumulate din cauza evenimentelor care au loc în jurul nostru, dar și pentru că precedentul material, „Aproape”, a fost într-o oarecare măsură mult mai experimental, datorită axării sale compoziționale pe partea melancolică și nostalgică a trupei, a venit vremea lansării unui material care să reintroducă influențele electrice, construite în perioada „Asfalt” – „Loc Lipsă”. Astfel, a venit vremea pentru „Nord”.
Albumul marchează debutul lui Andrei Boțan în poziția de chitarist solo, dar și întoarcerea lui Costin Chioreanu, cel care a lucrat cu Luna Amară pentru „Pietre În Alb”, în poziția de creator al artwork-ului. Artistul a surprins, din nou, sentimentul principal exprimat cu sinceritate în versuri. Dacă „Pietre În Alb” cuprindea, după părerea mea, căutările interioare sufletești, „Nord” exprimă tragismul lumii nebune din jurul nostru, din diferite perspective lovite de alinare. Desigur, mulți vor face comparația între cele două materiale datorită dominației exercitate în peisaj de chitara electrică. Într-adevăr, „Pietre În Alb” a fost mult mai progressive, foarte dur pe alocuri, însă „Nord” pare că îmbrățișează latura alternative, cea care reușește cu adevărat să aștearnă profunzimea sentimentelor. Poate o altă diferență dintre cele două este aceea că „Pietre În Alb” mi s-a părut mult mai coerent, fiind mult mai cursiv, pe când noul material adună mai multe piese compuse în diferite perioade de timp, fiecare cu un element caracteristic aparte, ce adună câteva ceva pentru înălțarea unui axis mundi comun.
Misterul din vocea lui Nick și frumusețea durității din cea a lui Mihnea au puterea de a produce o atmosferă expresivă pentru melodii. „Duelul” dintre cele două ajunge să ți se imprime în minte și prin faptul că există o apăsare continuă a semnificației speciale a celor unsprezece piese. Cele mai „grele” melodii din punct de vedere al simbolismului sunt „Om” și „Nu știu, nu iau, nu sunt”. „Focuri” este un „back to the roots” adresat direct anumitor personaje și devine un imn al răsculării împotriva a ceea ce pentru unii reprezintă un tipar. Instrumental, basul și toba duc greul armonic, în timp ce chitarele ajung să dirijeze bogăția măsurilor. Lipsește aproape complet trompeta în album, ceea ce pe mine m-a întristat, însă mi se pare că scurtele pasaje de acustic reușesc să umple acel gol. Liniștea din anumite momente, alături de refrenele cântate cu timbru, din piese precum „Atât de simplu” sau „Tăcerea” sunt alte două plusuri ale lui „Nord”. M-am bucurat și de întoarcerea scream-urilor, un element care în muzica celor de la Luna Amară a știut când să își facă apariția.
Pe scurt, „Nord” este un album mult prea reușit, emoțional, necesar pentru aceste timpuri acoperite de senzația că normalitatea pe care o percepem este întoarsă pe dos datorită unui fals promovat cu intenție de societate. E un material de care aveam nevoie, o revitalizare a unei formații care mai are atât de multe lucruri de spus. Rămân fidel acestei formații și sper cât de curând să pun mâna pe un exemplar.
Lasă un comentariu