Myrath, Eleine / 28. 02. 2020, Club Quantic, București

Myrath-28.02.2020 552 vizualizări

Cu o lună februarie mai bogată decât de obicei în concerte – şi nu datorită zilei în plus – Clubul Quantic şi-a deschis din nou porţile pe data de 28, într-o seară de vineri destul de ploioasă, pentru a aduce pe scenă temperatura şi atmosfera morganatică a deşertului. Un public numeros îşi ocupă poziţiile destul de devreme în clubul devenit locul predilect al rockerimii din capitală, iar la ora anunţată pe scenă îşi fac apariţia deschizătorii de drumuri de la Eleine.

Deşi formaţia este suedeză şi cei mai mulţi membri au nume cu rezonanţe cât se poate de nordice, actul artistic ni se înfăţişează tot oriental, iar asta în primul rând datorită ţinutei de dansatoare coborâtă parcă din „O mie şi una de nopţi” a solistei Madeleine „Eleine” Liljestam. Observatorul atent remarcă pe primele câteva minute un sunet din care ies în evidenţă tobele şi vocea, care se reglează însă după prima piesă, scoţând la iveală doi chitarişti coordonaţi şi capabili. Spun „observatorul atent”, însă mulţi dintre cei prezenţi în sală nu se mai încadrează în această categorie din clipa în care le apare în faţă Şeherezada metalică despre a cărei… capacitate pulmonară începe să se vorbească ba mai tare, ba mai în şoaptă. Doamnele şi domnişoarele nu par la fel de impresionate, asta când nu pufnesc dispreţuitoare. Lăsând gluma şi frivolul la o parte, vom spune că Eleine îşi face cum trebuie treaba de opening act. Un metal melodios executat corect, fără să strălucească neapărat, cu toate ingredientele – inclusiv un pic de growl pentru a puncta momente mai „dramatice” din piese – solo-uri de chitară competente şi un ritm bine închegat, voce frumoasă cu linii nu neapărat memorabile, nu rup gura târgului însă sunt bine primite de public. Preluarea Rammstein, „Mein Herz brennt” este un moment aparte potrivit în context, deşi nici măcar partea cântată cu voce feminină nu aduce mare lucru în plus originalului. Dar energie este berechet – şi pe scenă, şi în faţă – la sfârşit se face coadă la fotografii aşa că se poate spune că lumea este încălzită bine pentru Myrath.

…iar Myrath este „the real thing”. Deşi solistul vocal Zaher Zorgati anunţă la un moment dat că se bucură de acest concert, „primul în România pentru Myrath”, se înşeală şi mulţi dintre noi îi ştim pe tunisieni de când au deschis pentru Orphaned Land, cu mulţi ani în urmă. Se poate însă spune că, dintr-un punct de vedere, acest Myrath este o premieră pentru bucureşteni, căci trupa a evoluat enorm între timp. Pe vremea aceea era o apariţie exotică şi interesantă, acum este o trupă recunoscută peste tot unde se ascultă metal, cu o prezenţă scenică sigură şi o evoluţie live impregnată de experienţa dobândită între timp. Spectacolul este „condimentat” de la bun început cu mici trucuri şi numere de iluzionism şi de apariţia, în momente cerute de evoluţia muzicii, a unei dansatoare a deşertului… blondă şi mlădioasă. Dar principalul spectacol este cel auditiv, pentru că Myrath transpune măiastru pe scenă muzică veche şi nouă. Cel mai favorizat este foarte frumosul album recent, „Shehili”, de pe care se cântă matematic două treimi. În ciuda podoabelor exterioare, muzica tunisienilor este în primul rând un metal progresiv, cu accente de heavy melodios, cât se poate de încadrat în tradiţia euro-americană recentă. Părţile orientale sunt integrate organic, fără stridenţă şi fără să cadă în capcana kitsch-ului şi reuşesc astfel să obţină o construcţie sonoră de sine stătătoare, care încă mai are de evoluat până la atingerea potenţialului maxim. Forma vocală a lui Zorgati este impresionantă, astfel încât influenţele care merg de la Bruce Dickinson până la Andi Deris, plus nota personală, se aud la fel de bine live pe o piesă ca, de pildă, „You’ve Lost Yourself”, ca pe album. Mişcarea scenică este foarte energică, piesele mai vechi ca „Tales of Sands” le sunt deja cunoscute spectatorilor, însă, insist, cu tot aspectul vizual, elementul principal rămâne muzica şi posibilitatea de a o vedea transmisă cu emoţia concertului şi în condiţii tehnice foarte bune. Secţia ritmică se ţine foarte bine, permiţându-le muzicienilor să-şi dezvolte construcţiile de arabescuri melodice întortocheate. La un moment dat avem parte chiar de două claviaturi pe scenă, iar forma lor de semicerc intră parcă în consonanţă cu motivele unduioase ale chitarelor, care ar chema de pe undeva chiar şarpele care apare în unele fotografii oficiale cu trupa să se contorsioneze un pic. Principalul „om din umbră” este claviaturistul Elyes Bouchoucha, responsabil şi pentru armoniile vocale de susţinere ale solistului principal, în permanent dialog cu un public cucerit de la bun început. Avem parte şi de o scurtă mostră de istorie a rock-ului arab cu preluarea după Les Frères Mégri, „Lili Twil”, iar la bis se strecoară şi îndelung ceruta „Believer”. Totul se termină cum a început, cu noul album, a cărui piesă-titlu pune capăt unui concert pe măsura aşteptărilor. Coada de la standul de materiale promoţionale vorbeşte încă odată despre succesul Myrath, o trupă care de acum îşi are locul câştigat în circuitul concertistic naţional.


1 Comment on Myrath, Eleine / 28. 02. 2020, Club Quantic, București

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*