Primal Fear, Brainstorm, Palace / 08.04.2012, The Silver Church, Bucuresti

O seara de heavy metal german, de la un cap la altul? De ce nu! Mai ales ca Primal Fear este un nume sonor pentru cei obisnuiti cu fenomenul, genul de trupa care deschide concertele granzilor pe stadioane pline. Acum insa Primal Fear tine capul de afis intr-un club suficient de mare cat sa incapa toti doritorii, dar nu intr-atat incat sa te simti stingher. Incepand cu orele 19:30, The Silver Church se anima incet-incet, iar cand luminile se sting in fata scenei s-a format deja o masa compacta.

Acesti primi spectatori au ocazia sa-i vada pe cei de la Palace, o trupa nemteasca de heavy metal din cel mai traditional, cu cliseele specifice si vizibile de la o posta, dar si cu energia contagioasa si spiritul antrenant, ingrediente numai bune pentru startul serii. Cei patru membri, dintre care cel putin doi nu chiar tineri de felul lor, ne arata cum se fac lucrurile in cazul heavy metal-ului direct, fara subtilitati sau sugestii.

Vocea lui Joachim Jacobitz, stilul general al trupei si temele pieselor indica, fara doar si poate, influenta celor de la U.D.O., dar asemanarile se opresc aici, caci Palace n-are nici sclipirile, nici executia conationalilor sai. Una peste alta, atmosfera heavy a fost creata si suntem gata de mult mai mult.

Odata cu Brainstorm, intram intr-un teritoriu mai intunecat, cu o muzica mai densa si pasaje apasatoare. Ramanem tot in domeniul heavy, dar imbracat in cele de mai sus devine ceea ce unii numesc power metal – fara componenta simfonica. Show-ul este unul inchegat, energic si cu priza mare la public, chiar daca este axat pe ultimul album, On the Spur of the Moment: In the Blink of an Eye, Temple of Stone, Below the Line si In These Walls. Multe dintre piese, inclusiv cele recente, sunt stiute de cei prezenti, chiar daca subiectul serii nu este Brainstorm. Aceasta o demonstreaza Fire Walk with Me, Shiva’s Tears sau Shadowland, la care spectatorii isi aduc aportul pe langa prestatia solistului Andy Franck – de altfel un frontman bine infipt, care iti capteaza permanent atentia.

Alaturi de el, omniprezentul basist Antonio Ieva se incruciseaza cu cei doi chitaristi, Torsten Ihlenfeld si Milan Loncaric, ce au grija si de un backing-vocals numai bun sa completeze vocea principala, in timp ce Dieter Bernert loveste neobosit tobele.

Fara sa fie o copie, Brainstorm aduce cu alta trupa germana, acum destramata, Symphorce, care mie personal imi place foarte mult; daca adaugam si influentele Vicious Rumors, nu-i greu de inteles de ce consider reusita prestatia nemtilor. Publicul e cam de aceeasi parere, astfel se explica faptul ca, dupa Highs without Lows (de pe probabil cel mai bun album al trupei, Soul Temptation), bisul este cerut cu insistenta si Brainstorm revine cu Crush Depth si Demonsion, doua piese de pe alt album bine cotat la vremea lui, Ambiguity. In mod clar, ma bucur ca am vazut Brainstorm, chiar daca am ratat primele sale doua prezente in Romania.

Pe cei de la Primal Fear i-am vazut in 2008, cantand in deschidere pentru idolii lor (si ai multor altora), Judas Priest. Daca atunci am scris laudativ la adresa lor ca opening-act, acum am ocazia sa vad de sunt in stare cand, headliner, isi prezinta noul album Unbreakable intr-un club plin.



Si iata ca, dupa ce se instaleaza pe scena avand in fundal introul Unbreakable (Part 1), trupa incepe in forta cu Strike si Give ‘Em Hell, nou-noute dar deja cunoscute de public, lucru usor cand este vorba de piese cantabile si catchy. Intre compozitii mai vechi, precum Nuclear Fire, Seven Seals, Black Sun, Fighting the Darkness (versiunea scurta) sau Final Embrace se interpun alte cantece de pe ultimul album, „reclama” standului cu CD-uri nefiind chiar subliminala: Unbreakable (Part 2), Metal Nation si o parte din Where Angels Die (componenta a „medley-ului ingerilor” alaturi de Demons and Angels si Angel in Black) incearca sa ne convinga sa cumparam Unbreakable.


In Primal Fear activeaza doi chitaristi foarte buni, Constantine si Alex Beyrodt (venit anul trecut de la Sinner si excelent integrat), un tobar exact si dinamic, asa cum ne demonstreaza soloul lui Randy Black, si un basist veteran, pilon al trupei ca existenta si prestatie, Mat Sinner – fondator si al cunoscutei trupe metal ce-i poarta numele. Dar cel care iti capteaza toata atentia cat se afla pe scena este celalat fondator, solistul Ralf Scheepers (ex-Gamma Ray), cu niste calitati de contratenor de mare clasa, cu o voce extrem de flexibila care nu-l tradeaza deloc la cei aproape cincizeci de ani ai sai. Daca aveti vreun dubiu pana spre finalul concertului, Metal Is Forever, cu strigatul controlat de la inceput, ar trebui sa-l inlature complet. Si cum acutele extreme sunt specialitatea lui Scheepers, nici nu-i de mirare apropierea, din toate punctele de vedere, de Judas Priest cu Rob Halford.



Bisul este cerut insistent, caci se pare ca energia de pe scena a contaminat pe toata lumea; si astfel, de la foarte nou la foarte vechi, de la Bad Guys Wear Black la Chainbreaker (de pe primul album, cel ce poarta numele trupei), Primal Fear incheie un concert foarte, foarte bun. Iar asta o recunosc chiar si cei mai carcotasi, care insista asupra cliseelor din versuri si lipsei de originalitate in favoare copierii celor de la Judas Priest – caci Primal Fear este de vazut live daca-ti place o doza sanatoasa de heavy metal, venita de la niste profesionisti care pun suflet. Intr-adevar, la capitolul inovatie Primal Fear nu exceleaza, influentele greilor fiind uneori suparator de evidente; nici despre versuri, axate pe (stiintifico-)fictiune si viata de rocker, nu se poate spune ca stralucesc. Dar, cel putin pana la un punct, trupa compenseaza prin perseverenta lucrului bine facut, iar acest lucru se poate vedea cel mai bine in concert.

(Text: Diana Grigoriu, Foto: Dragos Cornea)


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*