Rockstadt Extreme Fest, 1-4 august 2019

Am ajuns și la ediția de anul acesta a Rockstadt Extreme Fest, ținută în același loc cu care ne-am obișnuit, la baza cetății Râșnov, între copaci, la aer curat și, bineînțeles, când în soare și când în ploaie. Dar asta nu a deranjat pe nimeni atât de rău, știam deja că o să vină ploaia după noi pentru că la Electric Castle a fost vreme bună anul ăsta.

Totuși, trebuie să recunoaștem că fără ploaie unele trupe ar fi fost puțin cam aiurea de privit. Parcă nu prea merge un concert de black metal când soarele strălucește și păsărelele ciripesc, nu? Alunecă mai bine cu ploaie și puțină răcoare, două elemente care schimbă instant atmosfera. Eu am să vorbesc mai mult despre ce s-a întâmplat pe lângă concerte (organizare, atmosferă, afterparty, oameni), detaliile concertelor fiind acoperite de colega noastră, Diana. Puteți citi aici o cronică detaliată a primei zile și aici puteți vedea fotografiile de la festival.

Organizare

Recunosc că n-am reușit să ajung la toate formațiile sau să fiu 100% atentă la ce s-a întâmplat pe cele două scene ale festivalului, scena Brașov și respectiv scena Adrian Rugină. După cum bine știți, anul acesta s-a desființat scena mică, fiind înlocuită de o altă scenă mare fix lângă cealaltă, având între ele un ecran uriaș pentru a vedea toată lumea. O idee foarte bună, excelentă chiar – n-a trebuit să mai fugim de colo-colo și să ne împiedicăm unii de alții în timp ce schimbam locurile sau mergeam la bere. Singura problemă a fost lipsa pauzei dintre trupe. Ne-am deplasat foarte ușor de la o scenă la alta, da, dar nu ar fi stricat 5-10 minute de pauză între concerte. Mai o discuție, mai o tură pe la baie, mai o ciorbă.

Ediția din 2019 a venit cu o amplasare diferită și mult mai avantajoasă. N-a trebuit să ocolim tot festul pe marginea drumului, pe pietre și printre mașini, pentru a putea intra, așa cum a fost cazul în anii precedenți. De data aceasta am intrat prin parcare, printre tarabele amplasate acolo, unde ne așteptau câteva culoare de acces. Treceam de controlul corporal care se efectua la fiecare intrare în zona de festival și e de apreciat că nu s-a preluat regula de „nu mai mare de o coală A4” de la alte festivaluri de pe la noi.

Anul acesta am scăpat de jetoane, primind un card BT pe care-l puteam alimenta cu bani când aveam nevoie și puteam afla soldul disponibil la bar. Pentru această metodă, părerile au fost împărțite, existând plusuri și minusuri. Plusul pentru card a fost că era unul singur și nu erai nevoit să cauți prinți genți și buzunare după jetoane, îl puteai agăța de un lanyard sau să-l pui la chei, să-i atașezi un breloc sau ce mai vrei ca să nu scoți mereu portofelul. Minusul era că dacă uitai câți bani ai pe el, trebuia să stai la coadă ca să întrebi cât mai ai pe el, apoi să ții minte până la următoarea achiziție, iar asta era puțin mai greu dacă te delectai cu ceva mai mult alcool decât de obicei. Cu jetoanele, dacă trimiteai pe cineva să-ți ia bere, știa clar că-i dădusei un jeton sau două și nu era problema dacă se amestecau cu ale lui. Acum, dacă se încurcau cardurile… iar trebuia să mergi să verifici soldul ca să-ți dai seama care-i al tău.

Amplasarea meselor și barurilor a fost puțin aiurea, pentru că dacă se forma coadă la barurile de pe margine, trebuia s-o iei puțin la stânga sau dreapta pentru că nu mai aveai loc de mese, iar apoi oamenii care treceau pe acolo n-aveau loc de cozile de la bar și mâncare. Mesele au fost puține, iar dacă se găsea un grup de oameni care stătea 5 ore acolo, mai greu să iei și tu o pauză și să te bucuri de ciorba fierbinte. Bineînțeles, asta a ținut de bunul simț al oamenilor, nu de organizare.

Nu am stat în camping, dar am auzit că dușurile au fost funcționale și au avut apă caldă. Știm și că una dintre cele mai grave probleme la un eveniment care nu se ține în club e fix problema cu toaletele: ba-s puține, ba-s mereu murdare. Anul acesta, Rockstadt Extreme Fest a beneficiat de toalete funcționale și curate constant. La zona toaletei pentru femei, cel puțin, erau mereu două-trei persoane care intrau și spălau noroiul, puneau hârtie și săpun și curățau vasul după fiecare tură de rockeri plini de bere care așteptau s-o dea afară.

Un punct de achiziționare și reîncărcare a cardurilor BT ar fi fost ideal să fie amplasat chiar lângă intrare, așa puteai să faci direct stânga sau dreapta, băgai bani pe card, apoi mai făceai un pas să-ți iei tricou, abia apoi bere și ce-ți mai dorea sufletul. Așa, a trebuit să mergem până la scenă și apoi să ne întoarcem – ceea ce nu e neapărat grav, dar pe seară, când se strânge lumea, e mai greu de ajuns dacă rămâi fără bani pe el fix înaintea ultimelor 2-3 formații, când e imposibil să mai treci printre oamenii din față.

Mă bucur că am avut programul afișat mare în interiorul festivalului și n-am fost nevoiți să scoatem mereu telefoanele să căscăm ochii pe programul salvat la rezoluție aiurea de pe facebook sau pe site, mai ales că unii – printre care și eu – n-au avut semnal acolo.

Ca-n fiecare an, am avut parte de artificii aproape zece minute, moment la care s-au golit mesele și toată lumea a fost cu telefoanele pe sus, chiar înainte ca ultima formație a festivalului să intre pe scenă și să cânte în ploaie. Ce-ar fi fost un concert Dimmu Borgir fără ploaie?

Concerte

Concerte… multe concerte. Multe și dese, după cum spuneam. Mi-a plăcut că toate trupele au avut șansa să cânte pe scene mari, chiar și ăștia mai necunoscuți ai noștri, care, din cauza căldurii, n-au avut cine știe ce public, dar au reușit să-i aducă mai în față prin energia și dedicarea lor și sigur au trăit o nouă experiență.

  • Ziua 1

Prima zi a festivalului, 1 august, a fost oarecum o zi dedicată genului metalcore, dar s-a încheiat cu Paradise Lost. Din păcate, Unearth n-au putut ajunge și au fost înlocuiți de Bleed From Within – trupă care n-a dezamăgit, iar japonezii din Crystal Lake au avut probleme cu viza și n-au putut ajunge, ceea ce ne-a lăsat cu Adept și Betraying The Martyrs din „coreala” deja stabilită. Natura a fost de partea noastră când a început să plouă cu Sur Austru pe scenă și s-a creat o atmosferă de poveste. Înainte de showul senzațional susținut de trupa franceză Betraying The Martyrs pe scena Brașov – primul show după incendiul în care și-au pierdut tot echipamentul, merchul și bunurile personale, tot festivalul s-a strâns în fața scenei Adrian Rugină pentru a cânta și a se legăna pe baladele Katatonia. Piese ca „Forsaker”, „Nephilim” și „Liberation” au răsunat în pădure, iar bisul a fost un cover Judas Priest, mai exact „Night Comes Down”. Alături de Paradise Lost, headlinerii serii, oamenii au cântat „Isolate”, „As I Die” sau „The Enemy”, fiind doar trei piese din setlistul de peste 10. Din cauză că nu s-au găsit înlocuitori pentru Crystal Lake, programul a fost decalat cu aproximativ 30-40 de minute cam jumătate din zi până au ocupat fereastra lăsată de ei, iar apoi programul a fost respectat. Hiraeth, câștigătorii concursului susținut pe 31 iulie, au făcut senzație pe scenă și publicul i-a adorat. Gothic, Din Umbră, Ura De După Ușă, Nuvijan și TC3 au fost celelalte formații din zi, românii noștri, de altfel susținute de publicul prezent care a țopăit de la o scenă la alta aplaudând.

  • Ziua 2

Următoarea zi începe cu ploaie și continuă cu soare. Headlineri au fost Six Feet Under, un death metal care a pus în mișcare tot festivalul în ciuda vremii, iar înaintea lor, Korpiklaani au făcut munții să țopăie odată cu piese ca „Tequila” sau, evident, „Vodka”. Alte formații mult așteptate pentru a doua zi de festival au fost Candlemass, Mortem și Onslaught, făcând ravagii printre iubitorii de death și thrash metal, seara simțindu-se ca un throwback în tinerețe pentru unii dintre participanți. Pentru noi, ăștia mai tineri, Ghost Iris au încins atmosfera – mai bine zis au răcorit-o, pentru că oamenii au dat atât de mult din cap și s-au învârtit în pit că s-a făcut curent – cu un deathcore briliant – părerea mea e că trebuiau puși mai pe seară în program – iar înaintea lor băieții de la Roadkill Soda au fost, ca de obicei, excelenți și au coborât de pe scenă în aplauze. Prima trupă a zilei a fost Mental Disorder la care n-am reușit să ajung din păcate, ratând și următoarele 3 formații după, și anume Underwaves, High Status și Blutrina – la Blutrina am auzit că toți „elitiștii” s-au cam simțit bine pe puțină grindcoreală. Din Crimena am prins jumătate, dar ce-i drept e că băieții au făcut senzație după cum se fluiera în fața scenei.

  • Ziua 3

Sâmbătă se umple festivalul de tricouri cu Accept și Bloodbath, cele mai așteptate formații ale zilei, dar nici Clawfinger n-au dezamăgit, chiar dacă au întârziat în jur de jumătate de oră. Tocmai am avut și noi liniște să mai vorbim, să împărțim păreri, am putut să comandăm bere și mâncare la un ton al vocii normal. Am avut și astăzi death metal, pe lângă Bloodbath fiind Asphyx și Schammasch, astfel și ziua a treia devenind un fel de throwback pentru că avem și thrash pe lângă death de la Bio-Cancer și ceva extrem de la Bolzer. Personal, nu sunt fan înrăit al niciunei trupe din programul celei de-a treia zi, dar am putut deduce după entuziasmul și energia publicului că formațiile și-au făcut treaba bine și oamenii s-au distrat. Primele concerte ale zilei au fost susținute de Blană Bombă, cea mai tânără formație a festivalului – atât ca ani de viață cât și de carieră -, Eat Your Heart, Auster Mars, Htera și Omega Diatrige.

  • Ziua 4

Ultima zi a festivalului, cea mai tristă zi pentru noi toți. Abia ne obișnuiserăm cu ploaia, cu paiele, știam când să mergem la bar să nu nimerim la o coadă prea mare, ne plăcea până și after party-ul de după. Deși tot festivalul murea de nerăbdare să vadă din nou Dimmu Borgir, odată cu artificiile de încheiere a explodat și depresia post-festival la unii dintre noi. „Ce, gata? Mai e doar una? Tre să mă întorc la muncă?” Că le-a plăcut, că nu le-a plăcut, absolut toată lumea a fost în picioare pentru Dimmu Borgir, cel mai înflăcărat show al festivalului. Publicul s-a agitat și a fredonat în ploaie piese ca „Puritania”, „Dimmu Borgir”, „Progenies of the Great Apocalypse”, „Interdimensional Summit” sau „Mourning Palace”. Astăzi a fost o zi pentru fanii black metalului mai mult. Oameni cu corpse paint mișunau pe străzile Râșnovului, prin camping și pe la festival, gata să asculte 1349, Mgla, Hexis și, evident, Dimmu Borgir. Dar și fanii genurilor mai „noi” au avut parte de ceva pe gustul lor, Walking Dead On Broadway și Brothers Till We Die venind cu deathcore și metalcore bun de rupt adidașii și bocancii, fiind probabil cele mai distractive formații din punct de vedere al performanței – sau amuzante, cum vreți voi să le spuneți. De ce? Toboșarul formației Walking Dead On Broadway n-a putut ajunge din cauza unei probleme de sănătate, dar băieții n-au anulat concertul și au venit oricum, iar în locul lui au adus-o pe Stephanie: o albină de pluș cu o doză de bere și un cuțit de plastic lipite de mâini și poza toboșarului pe față. Stephanie a stat pe scenă cât timp băieții au cântat și i-a susținut așa cum a putut ea. Pe cealaltă scenă, unde au cântat Brothers Till We Die, distracția a fost și mai mare: de la crowdsurfing și moshpit cu vocalistul până la aruncarea instrumentelor în public. Hteththemeth, Abigail, Evergreed și Lucky Thirteen au fost românii de pe scena celei de-a patra zi, iar The Arson Project au venit cu puțin hardcore să ne dezmorțească.

Atmosferă și oameni

Când merg la concerte și festivaluri îmi place să mă uit prin public și să observ, nu doar pe scenă. Pe scenă se uită toată lumea și o să fie zeci de cronici despre ce și cum s-a cântat. Acum eu vreau să vă povestesc ce a fost în fața scenei, la baruri, la mese, la fotolii, pe stradă. Anul acesta din păcate n-am stat în camping – sau din fericire că nu m-a plouat – și am ratat atmosfera distractivă de acolo, dar sunt sigură că s-a petrecut ceva interesant.

Drumul spre Cetate a fost mereu plin de metaliști. De fapt, tot orașul a fost: străzile, restaurantele, barurile, până și supermarketul unde mergeam dimineața să ne luăm mâncare era plin doar de noi, iar la final (și început, normal) gările din Râșnov și Brașov erau jumătate negre din cauza tricourilor și bocancilor noroioși, să nu mai spun de trenul care făcea legătura între orașe. Încă mă întreb ce simțeau turiștii care nu sunt obișnuiți cu așa ceva când vedeau o armată de pletoși care purtau bocanci în mijlocul verii mergând în aceeași direcție cu ei spre Cetate.

Parcarea de lângă festival, ca de obicei: plină de motociclete și rockeri cu peturile de bere. Nu-i un secret că multora le place să ia ceva de la chioșc și să stea pe bordură să bea, dar nu vă faceți griji: o să le treacă destul de curând și asta. Contrastul dintre hainele negre și jucăriile colorate de la tarabele de acolo e mereu plăcut vederii, mai ales când cineva se trezește să-și ia ceva roz să facă balonașe de săpun sau săbii de lemn să țopăie pe acolo.

Nici în interiorul festivalului n-a fost numai negru. Pe lângă oamenii care aveau la gât flori ca-n Hawaii și căciuli de Moș Crăciun, am avut un unicorn curcubeu, un dinozaur verde, câțiva urși, multe fetițe cu adidași și căști roz, bărbați în toată firea cu urechi de Mickey Mouse pe cap, un Darth Maul cu un lightsaber, vreo doi tipi cu sombrero, zâne și daci. Și eu am vrut să mă integrez printre ei cu un costum de leneș (animal leneș, nu om), dar mi-a fost milă de el și l-am lăsat acasă. Mă mai gândesc ce fac la anul.

S-a râs, s-a dansat – mamă, și ce s-a mai dansat – s-a cântat, s-au format prietenii noi, s-a dormit care pe unde a apucat. Din păcate, unii n-au știut când să se oprească din băut sau alte chestii și s-au trezit pe borduri, prin altă parte a orașului, prin pădure sau chiar la punctul de prim ajutor. S-a făcut crowdsurfing, mult crowdsurfing, iar ca-n fiecare an, băieții de la pază au ajutat oamenii să nu cadă dincolo de gard și i-au luat cu grijă de pe brațele celorlalți. We salute you.

Afterparty

Nu știu dacă mă credeți, dar abia așteptam să ajung la partea asta, nici n-aveți idee. Pot să jur că n-am văzut atâta distracție la niciun concert cât am văzut la afterparty-urile de după program. Știu, mulți deja aveau prea mult alcool în ei și nu știau ce se întâmplă, dar știți cum se spune: alcoolul scoate la suprafață adevărul. S-a dansat, s-a sărit, s-a cântat tot ce-a pus fiecare DJ, deși, din păcate, playlisturile s-au cam repetat. Nu știu cum a fost DJ Hefe în prima seară că n-am rezistat până la afterparty, dar serile 2 și 3 au fost identice, doar date pe shuffle. În seara 4 s-au mai adăugat niște piese.

Știu, au fost discuții pe tema asta. „Cum să aduceți DJ la un festival de metal, sunteți nebuni? Ce e aici, Untold? Electric Castle? Da’ manele nu aveți că asta mai lipește!!!” Eu zic să se mai calmeze lumea că n-au fost DJ care să bage doar bubuială din care nu se înțelege nimic. Da, au fost niște piese de dnb și dubstep în playlist – pe care s-a făcut praf multă lume – dar am ascultat și ceva care ne amintea de copilărie, nu neapărat partea metal de copilărie.

Pe lângă Metallica, AC/DC, Sepultura, Zob, Vița de Vie și System of A Down, unde unii erau puțin „meh, am mai auzit astea și parcă mai bune erau live blablabla”, am auzit „Cotton Eye Joe” pe care am țopăit cu toții, am făcut trenulețe și tuneluri din mâini. Ne-am rupt pe 3 Sud Est și Activ – da, ne-am rupt, exact. Toată lumea a cântat când „Amintirile” și „Doar cu tine” au început să urle în boxe. La „Hardbass” și „Tripaloski” nici nu mai zic că era să se spargă cimentul din fața scenei de la atâta slav squatting și sărit. Evident, Aqua cu „Barbie Girl” și Dubioza Kolektiv au făcut ravagii în boxe printre metaliștii noștri. Am avut momente în zilele astea când mă gândeam „abia aștept after-ul” că atunci nimeni nu se uita urât la nimeni – rămâneau doar oamenii care știau ce muzică se mai bagă acolo și aveau chef de dans.

TL;DR (too long, didn’t read)

Un festival care e casa noastră departe de casă, organizarea e mai bună de la an la an, sonorizare excelentă, ploaie, afterparty de neuitat, prețuri bune la bar, mâncare bună, trupe pentru fiecare gust, oameni faini, toalete funcționale și curate.

Mulțumim organizatorilor și oamenilor de la securitate, voluntarilor de la bar care au verificat la solduri de pe carduri de probabil ne-au înjurat în toate limbile știute și neștiute de ei, trupelor care au stat cu soarele-n ochi și-n ploaie pentru noi. Ne vedem la anul cu o organizare și mai bună, mai puțin hate pentru trupele invitate și aceeași energie de fiecare dată. Bucurați-vă de concediul rămas, dacă v-a mai rămas din el.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*