
Se intampla miercuri seara (17.10.2012), iar, pe langa „Softer Ride”, una din cele mai iubite melodii semnate de formatia britanica, veteranii boogie-rockului au mai servit cateva portii fierbinti din „ambrozia” lor sonica, spre deliciul unui public infometat dupa compozitiile The Quo.
Inainte sa „intram in paine” insa, vom vorbi despre formatia din deschidere – VH2. Chiar daca muzicienii nu au cantat foarte multe melodii, au reusit sa isi faca foarte bine meseria de „opening-act”: au tinut in priza publicul pana la concertul englezilor si au reusit sa deschida apetitul melomanilor pentru un rock mai nabadaios.
Trupa a ales piesele cele mai antrenante din repertoriu: „Viata mea”, „Sa crezi in tine”, „Fiecare zi fara tine”, si a terminat prestatia cu „Daca n-ai iubi”, introducand si o nota de melancolie in seara care se anunta vesela si dansanta.


Roacherii s-au imbracat in tinute sobre, alb-negre, a caror monotonie si „fashion common-sense” au fost sparte de…adidasii albi purtati de fiecare membru al formatiei. Uniforma rock’n’roll era completa si gata sa faca fata solicitarilor scenei.
Dinamica dintre membrii trupei – Francis Rossi (voce, chitara), Rick Parfitt (voce, chitara), Andrew Bown ( chitara, clape), John Rhino Edwards (bass, voce), Matt Letley (tobe, percutie) – este excelenta si contagioasa! Chiar si metalistii rataciti pe la concert au simtit nevoia sa mearga in fata scenei ca sa faca un headbanging sanatos – chiar daca usor stanjenit – pe riffurile mai virile strecurate in peretele de sunet tipic rockului „English-Brand”.



„Misto-urile” cu iz international au fost potentate de piese ca „The Oriental„, „Creepin’ Up On You” si celebra „Army”, care au luminat sala de concert datorita numarului mare de ascultatori care si-au scos telefoanele pentru a inregistra hitul.
Daca la inceput bateria s-a auzit neclar, situatia a fost remediata rapid, ceea ce i-a permis lui Matt Letley un drum-solo cu personalitate. Calitatea sunetului a fost foarte buna, permitandu-le melomanilor sa auda limpede toate instrumentele si „fineturile” tehnice.
Britanicii au mai cantat „Roll Over Lay Down„, „Deeper and Down” si „Whatever You Want”, dupa care a urmat bis-ul format dintr-un jam session plin viguros si de un colaj compus din imnuri clasice rock: „Rock’N’Roll Music”, „Bye, Bye Johnny” si „Rocking All Over the World”. La final, muzicienii si-au salutat fanii romani si au lasat in urma un „vibe” super-pozitiv, de buna-dispozitie si ceva ce englezii numesc „giddiness” (pofta de zbantuiala…orice ati intelege prin asta).
Concertul Status Quo a marcat un moment important in istoria concertistica a Romaniei. Se poate spune ca inca un nume important al scenei britanice a fost sters de pe lista evenimentelor „To Do” in tara, spre bucuria fanilor care asteptau de multa vreme ocazia sa dea din solduri pe hiturile contagioase ale Spectrelor Quo.
Si acuma’? Cine ii aduce pe Black Sabbath?
Lasă un comentariu