Velosonics: „Efectul muzicii asupra noastră nu ține de vârstă, timp sau păreri diferite”

550 vizualizări

Deși nu a împlinit decât 2 ani, formația bucureșteană VELOSONICS are deja un CV bogat.

Discul de debut, „Roundhouse” s-a bucurat de admirația fanilor și a criticii de specialitate, grupul a avut ocazia să cânte alături de cele mai iubite formații românești și, mai mult, în data de 7 mai 2015, în Club Expirat din București, Velosonics ia parte la finala concursului Sziget Talent.

Dacă va ieși victorioasă din competiție, în care mai sunt înscrise trupele Satellites și Tony Baboon, Velosonics va concerta la unul dintre cele mai mari festivaluri ale verii – Sziget Festival din Budapesta – alături de nume precum Florence and the Machine și Robbie Williams.

Adrian Spier, vocalistul trupei, a fost de acord să ne ofere un interviu, pe care îl puteți citi mai jos. Dacă doriți să susțineți formația Velosonics, mergeți la concert pe data de 7 mai, în Expirat! Votul publicului contează în procent de 25% iar cele trei trupe vă vor fi recunoscătoare pentru prezență și încredere.

Velosonics Band Photo

Formația Velosonics a fost întemeiată în 2013 și deja este un nume de referință pe scena alternativă. Ce anume credeți că vă impune între trupele tinere?
Cred că noi gândim în altfel de termeni. Nu încercăm să ne impunem în fața nimănui, ba chiar ne bucurăm să vedem că există o masă critică de formații care cresc, fiecare având un caracter aparte. Încercam să fim cât mai „noi.”

Discul „Roundhouse” a obținut foarte multe recenzii pozitive și este considerat unul dintre cele mai bune albume ale unei formații în ascensiune. V-ați așteptat la reacții atât de bune?
Inevitabil există o sete după feedback în orice artist a€“ pentru asta creăm. Ne-a bucurat foarte mult să vedem că ascultătorii au rezonat pozitiv cu albumul. Aș schimba cuvântul „asteptari” cu „speranta”. Și da, cu toții sperăm că prin ceea ce facem să ne conectăm unii cu alții și să provocăm sentimente pozitive. E ceva firesc.

Ce înseamnă „Velosonics” și de ce „Roundhouse” ca titlu al albumului?
Scos din context, „Velosonics” nu înseamnă nimic. Este un cuvânt, o creație. Fiecare îi da o valoare diferită, pentru fiecare înseamnă altceva. Pentru mine sunt zece litere care în suma lor reprezintă 5 oameni și activitatea lor ca artiști, nimic altceva. Roundhouse reprezintă un cerc pe care se află un tren. Acel cerc se învârte. În funcție de unde se oprește, trenul va merge în acea direcție.

Ce planuri de viitor aveți? Album nou? Videoclipuri? Cântări?
Eu consider toata treabă asta ca un bolovan mare, la care împing niște oameni. Inițial este greu să îl pui în mișcare, îți trebuie mult efort și trebuie să te sincronizezi cu împinsul, iar pe urmă mai este și important ca toți să împingă în aceași direcție. După ceva timp, bolovanul începe să se rostogolească. Noi trebuie să avem grijă să nu se oprească și să nu o ia pe un drum greșit. Pe scurt: videoclipuri, album nou, concerte.

Cu ce artist v-ar plăcea să aveți o colaborare? Vorbim atât despre scena locală cât și despre cea internațională.
Colaborarile în formatul în care ne mișcăm noi sunt destul de rare. Ne place să cunoaștem artiști noi și interesanți, ne bucurăm când cântăm alături de alte formații și ne mai împărtășim povești unii cu alții. Colaborarea cu Adam Whittaker, pe care îl considerăm tot un artist, a fost foarte frumoasă. Mai vrem.  

Ați avut contact cu formații mai „vechi”. Există un „generation gap” între voi și formațiile românești consacrate? Cum veți duce mai departe torța rockului alternativ românesc?
La baza tuturor este un sentiment comun. O idee pe care o împărtășim chiar cu toții, că până la urmă toți suntem niște artiști. Eu nu percep „gap-uri.” Efectul muzicii asupra noastră nu ține cont de vârste și timp sau păreri diferite.  

Care a fost cel mai drăguț lucru care s-a spus despre Velosonics? Dar cel mai neplăcut?
Sunt prea multe lucruri plăcute care s-au petrecut și prea puține negative ca să fie menționate aici.

Una dintre melodiile voastre are șansa să fie urcată pe o compilație de muzică trimisă în spațiu pentru extratereștri curioși să asculte piese de pe Pământ. Care este această piesă și de ce ați ales-o?
„Confusion Mind”. Un fel de aveți grijă, că avem WOW Biz și CANCAN. Un fel de disclaimer, că această minte este capabilă să producă și Bach dar și Maybach, DaVinci dar și Avicii, Cioran dar și Cioran.

Care sunt ambițiile voastre? Vă vedeți în postura de muzicieni „profesioniști” sau credeți că toți artiștii din România sunt „condamnați” să nu poatăt trăi din arta lor?
Se poate trăi din muzică, există câteva exemple. Dar asta este o altă discuție lungă. Ambițiile noastre nu sunt legate doar de acest aspect, și chiar cred că nici nu le putem numi ambiții. Ce înseamnă „profesionist”? Este opusul „amatorului”? Un profesionist nu poate să fie și amator (iubitor)? Un „hobby-ist” nu poate să execute artă într-un mod profesionist? Am încercat, dar mă pierd în definiții. Concluzia noastră este precum sloganul de la Nike: Just do it.

Famous last words!
„Dreapta liber.”

Mai multe despre Velosonics AICI.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*