Acum că am pierdut textul și notițele scrise despre a doua zi de festival pe telefonul menționat în ziua 1 pentru că, asemenea unui adult responsabil, l-am scăpat într-o budă dintr-o benzinărie în drum spre București și s-a dus tot ce era pe el, trebuie s-o iau de la capăt, sperând că pot să-mi amintesc tot ce s-a întâmplat.
Sâmbătă, 27 iulie, m-am prezentat mai devreme în centrul orașului, unde am prins jumătate din ultima piesă a băieților de la Gramofone, invitați în cadrul celei de-a treia ediții East European Music Conference și apoi, evident, un concert acustic COMA – despre care, sincer, habar n-aveam că o să fie acustic și aflasem cu o oră înainte. Toată lumea care stătuse adunată la umbră pe margini s-a adunat lângă scena – platforma mai bine zis – amplasată în Piața Mică din Sibiu, într-un cort alb. Deși căldura și soarele dogoritor nu era pe placul multora dintre noi – că am fost inspirați și am venit îmbrăcați în negru – s-au cântat și aplaudat piese ca „Un semn”, „La hotar”, „Stai”, „Coboară-mă-n rai” sau „Icar”.
La ora șase seara, oamenii din Piața Mică se mută dincolo, unde poarta festivalului e deschisă de ceva vreme. Ca-n ziua precedentă, în fața scenei se adună lumea la umbră, fie că vor sau nu să vadă și să asculte MÖBIUS. Personal, nu am auzit niciodată de acest Möbius, pentru că mai există un Mobius, fără puncte pe O, dar între ei e diferență de trei membri, iar Mobius cântă prog. Möbius de la ARTmania e formație doom cu doi băieți, un chitarist și un toboșar, care timp de jumătate de oră au zdrăngănit aceeași chestie. Poate nu mă pricep eu, poate sunt hater, nu știu, dar știu că mă luase un căscat destul de grav și abia așteptam să coboare și să vină următorii. Un prieten mi-a spus că băieții ășția îi amintesc de Sleep.
Möbius și Fjørt au fost înlocuitori pentru Myrkur, care a fost nevoită să-și anuleze o parte din concerte, preferând să ia o pauză cât timp e însărcinată. Cântăreața a decis că e mai bine să urmeze sfaturile medicului și să stea liniștită pentru ca sarcina să evolueze fără riscuri.
Francezii din ALCEST – îi știți, au mai trecut pe la noi – își atrag vechii fani în fața scenei, iar pe parcursul concertului câștigă alții. Formația de post-metal încinge atmosfera cu piese ca „Oiseaux de proie” și „Délivrance”. E încă lumină, e cald, dar soarele apune în timp ce setlistul lor curge și se apropie de final, astfel venind timpul pentru următoarea trupă.
MADRUGADA au venit pentru prima dată în România. Participarea la ARTmania Festival 2019 a făcut parte din turneul Industrial Silence Europa 2019, un turneu în cinstea reuniunii formației în 2018, la 10 ani după încheierea oficială a activității și 11 ani după decesul chitaristului Robert Burås, care a fost găsit mort în apartamentul lui din Oslo în iulie 2007. Băieții s-au gătit la patru ace și au rupt scena din Piața Mare. N-a fost numai muzică, a fost și un spectacol vizual impresionant, multă energie, o tamburină și un public extrem de încântat de combinația de alternative metal cu blues și cravate, atât publicul oficial al festivalului, cât și turiștii curioși care au stat pe la garduri toată seara, cu telefoanele în aer, probabil postând pe facebook „am venit în Sibiu să mă plimb și ia uite ce noroc pe mine să stau 3 ore la gard să văd niște oameni pe care nu-i știu pe o scenă… dar hei, i-am văzut foarte bine pe gratis și am blocat drumul din jurul gardurilor de nu mai puteau oamenii să treacă fără să spună scuze și pardon la fiecare 2 secunde că se împiedicau de noi hahaha”.
OPETH, (i-am ratat ultima dată la Rockstadt Extreme Fest) totuși, a fost un alt fel de experiență. Deși energia mea a fost aproape zero la ora aia, m-am bucurat să văd atâția oameni care știau versurile, dar mai ales să văd că Mikael nu și-a pierdut vocea deloc și încă poate duce growlurile de altă dată. Pe lângă animațiile din spatele lor și piesele interpretate impecabil, Mikael a ținut să ne arate că e și amuzant așa puțin, făcând glume, ceea ce a picat tocmai la țanc pentru că încă eram puțin tristă că n-am putut să merg la nici unul dintre cele trei showuri Louis CK de la Cluj. Bine că am râs la ARTmania. Între piese ca „Sorceress”, „Deliverance”, „Heir Apparent” sau „In My Time Of Need”, s-a glumit despre cum nu ne pasă că oamenii din zonă nu mai pot dormi din cauza muzicii, despre cum ne-am distrat ziua trecută la Dream Theater, cum se miră că o formație ca a lor are atâția fani și nimeni nu le cere să cânte ceva diferit și cântă doar ce le place lor și, surprinzător, oamenii se bucură. Fanii, evident, au cerut să se cânte și piese noi, iar Mikael le-a spus râzând: Nu putem să le cântăm pe alea noi pentru că nu le știm, nici nu le-am repetat. Acum, dacă asta a fost una dintre glume – wink wink – sau nu, probabil n-o să știm niciodată.
Festivalul se termină la puțin timp după miezul nopții și zona dintre garduri se golește repede, toată lumea începând deja să-și strângă jucăriile imediat ce Opeth au coborât de pe scenă. Ceea ce mi-a plăcut a fost faptul că în urmă a rămas puțin gunoi. Evident, lângă saci și coșuri s-au mai strâns grămezi de pahare, cartoane și șervețele odată ce n-au mai încăput, dar, în comparație cu multe alte festivaluri și concerte ținute fie în interior sau exterior, în zona aia care e undeva la mijloc, departe de coșuri, a fost în mare parte curățenie. Până și toaletele au fost mereu curate – cel puțin de fiecare dată când am mers eu – și nu te sufocai dacă stăteai mai mult de un minut acolo, problemă care apare cam la orice eveniment dotat cu toalete ecologice.
La final am avut posibilitatea de a ne returna jetoanele dacă mai aveam bonurile la noi, ceea ce n-a știut toată lumea. Mulți au vrut să revină pentru a-și lua banii înapoi, însă n-au mai fost lăsați să intre odată ce-au ieșit după Opeth, iar asta a dus la multe comentarii răutăcioase pe rețelele de socializare. Eu am rămas doar cu vreo două, ceea ce să zicem că nu-i așa mare pierdere, dar dacă mai rămâneam cu 10, poate și eu mi-aș fi ieșit puțin din pepeni, ținând cont că la următoarea ediție sau la alt festival nu se vor mai putea folosi. Sper să revină ideea cu cardul BT care ocupă mai puțin loc în portofel și buzunare și e mai ușor de găsit dacă îl cauți printr-un ghiozdan.
Tricoul oficial al festivalului a avut un preț bun, iar materialul e foarte moale și ușor, ceea ce e un plus. Design-ul din față putea fi mai mare și logo-ul festivalului mai evident, dar e o amintire plăcută oricum. Meet & Greet-urile s-au anunțat puțin cam prea din scurt și au fost puse la ore destul de inconveniente pentru public, doritorii fiind nevoiți să plece în timpul altui concert – bineînțeles, știu că nu e doar vina organizatorului, ci și a trupelor care probabil nu știau ce chef și timp vor avea, dar cu siguranță astfel de lucruri se puteau stabili puțin mai devreme. Aceste întâlniri au fost anunțate pe evenimentul de pe Facebook, ceea ce nu e tocmai inspirat: nu toată lumea are facebook, nu toată lumea stă cu ochii în telefon la un festival, nu toată lumea are baterie la ora aia.
Per total, această ediție a festivalului a fost foarte faină, trupele au fost energice – unde a fost cazul -, nu s-a bătut nimeni cu nimeni, n-am dat de oameni cu prea mult alcool la bord care nu se țineau pe picioare sau vorbeau aiurea, deci și publicul a fost cu bun simț. Așteptăm următoarea ediție și să sperăm că ne vom revedea cu aceeași energie.
Citește o altă cronică de festival realizată de Paul „Slayer” Grigoriu: https://maximumrock.ro/artmania-2019-ziua
Lasă un comentariu