5 trupe care împlinesc 30 de ani în 2019

Vă vine să credeți că „acum 10 ani” nu mai înseamnă 1900 toamna, înseamnă 2009? 1989 a fost acum 30 de ani, iar nouă nu ne vine să credem că unele formații își vor aniversa (sau au aniversat deja) cele trei decenii de activitate anul acesta. 

Haideți să vedem care sunt cinci formații importante sărbătoresc în 2019, iar pe restul vă lăsăm pe voi să ni le spuneți, poate aflăm ceva nou și adăugăm la playlistul de dimineață.

DARK TRANQUILLITY, formația suedeză de melodic death a luat naștere, ca restul trupelor ce urmează a fi menționate în continuare, în 1989, la inițiativa vocalistului – pe atunci chitară ritm – Mikael Stanne și chitaristului Niklas Sundin sub numele de Septic Broiler. Au început cu un demo înregistrat în 1990, „Enfeebled Earth”, iar în 2016 au lansat al unsprezecelea album de studio, „Atoma”.

BRUJERIA îți vine în minte când auzi „Macarena” și-ți amintești de versiunea lor a acestei melodii, apoi te ia râsul. S-a format în 1989 în Tijuana, Mexic, la o petrecere, iar versurile lor sunt în spaniolă și vorbesc despre satanism, sex, imigrare, droguri, politică și anti-creștinism. Din păcate au doar patru albume de studio, șase compilații și o grămadă de singleuri și EP-uri. Inițial, Brujeria trebuia să abordeze genurile grindcore și death metal, însă acum se descriu ca fiind o formație de extreme metal.

FALKENBACH s-a format în Islanda (acum își continuă activitatea în Germania). Stilul lor a pornit de la folk metal, apoi au început să fie influențați de black metal, iar acum cântă ceea ce se încadrează în genul pagan black metal. Formația are șase albume de studio, primul lansat în 1996 și ultimul în 2013, și șase demouri, primul din 1989 și ultimul din 1996.

HAGGARD e în prezent una dintre cele mai cunoscute formații de symphonic metal, dar la început au cântat death metal. Și-au schimbat stilul muzical după primul demo din 1992, devenind o formație de symphonic metal cu instrumente clasice și teme folclorice. Au cinci albume de studio și două demouri. Componența actuală are 17 membri, dintre care trei sunt români: Cosmin Nechita la vioară, Ștefana Sabau la oboi și Cătălina Popa la flaut.

 

VOMITORY apare în Suedia la inițiativa chitaristului Urban Gustafsson și bassistului/vocalistului Ronnie Olson, care părăsește formația în 1996 și e înlocuit de Erik Rundqvist. Toate cele opt albume de studio au fost lansate via Metal Blade, primul în 1996 și ultimul în 2011. Dacă nu ați ascultat deja Vomitory, probabil v-ați dat seama după nume că e o trupă de death metal.

 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*