Formatia HELLOWEEN va sustine un concert la Bucuresti in cadrul turneului mondial intitulat „Pumpkins United”. In cadrul acestui turneu ii vom vedea alaturi de veteranii bostanei si alti
Astfel, Kai Hansen, Michael Weikath şi Sascha Gerstner vor încânta publicul la chitară şi backing vocal, Michael Kiske îşi va relua rolul de solist alături de Andi Deris, Daniel Löble va ţine ritmul la tobe şi Markus Grosskopf va cânta la bass.
Dupa cum au anuntat germanii, evenimentul va avea loc la Romexpo din Bucuresti, Pavilionul central, in data de 15 decembrie 2017.
Oraşul care va da startul turneului este Sao Paulo, în 28 octombrie, urmând ca acesta să se desfăşoare pe scene din America Latină, Europa, Asia şi bineînţeles America. Turneul Pumpkins United va ajunge în România, unde, pe parcursul a peste 2 ore, Helloween va purta publicul prin toată istoria sa, interpretând hiturile care i-au făcut celebri de-a lungul a peste trei decenii.
„If I could Fly” va fi prezentă în playlistul live al formaţiei, alături de „Starlight”, „Murderer,” „Keeper of the Seven Keys”, „How many tears” şi alte piese ce au făcut faimoasă trupa germană.
De la începuturile sale, în ultimii 35 de ani, Helloween a lansat cincisprezece albume de studio, trei albume live, trei EP-uri, și douăzeci și șapte de single-uri, şi a vândut mai mult de opt milioane de discuri în toată lumea. Au câștigat paisprezece discuri de aur și șase discuri de platină. Timp de peste 30 de ani, Helloween au încântat publicul iubitor de rock, cu ritmuri de chitară hipnotizante şi cântece memorabile. Concertul reprezintă un show ce nu trebuie ratat, membrii formaţiei menţionând faptul că un turneu de asemenea anvergură nu va mai fi realizat de către aceştia pe viitor.
Biletele sunt disponibile online la următoarele prețuri:
– 150 RON – Normal Circle
– 250 RON – Golden Circle (doar 300 de bilete)
sursă: Comunicat de presă
In sfarsit!!!!!! banuiam de ceva timp ca vor veni si la noi, este concertul anului pentru mine!!!
Au fost si in 2015 in deschidere la concertul celor de la Judas Priest…a fost un privilegiu !
Hansen, Kiske,…si Andi Deris, PERFECT!