Falling in Reverse lansează clipul piesei Watch the World Burn

Ronnie Radke- Falling In Reverse 2023
Ronnie Radke- Falling In Reverse 2023

Falling in Reverse au lansat videoclipul piesei Watch the World Burn. Noua piesă semnată de trupa americană îl ilustrează pe solistul Ronnie Radke în diverse ipostaze. Stilul său vocal escaladează de la o cadență ritmică la un urlet zguduitor, așa cum ne-a obișnuit artistul.

Falling in Reverse este o trupă rock americană, din Las Vegas, Nevada, care a luat naștere în 2008. A fost fondată de către solistul Ronnie Radke, în timp ce acesta era încarcerat. Numele original al trupei a fost From Behind These Walls. La scurt timp după ce a fost fondată, trupa a fost redenumită Falling in Reverse.

În prezent, trupa colaborează cu casa de discuri Epitaph Records. Formația este alcătuită din solistul Ronnie Radke, chitariștii Max Georgiev și Christian Thompson și basistul Tyler Burgess.

Albumul de debut, The Drug in Me Is You, a fost lansat pe 26 iulie. A ajuns pe locul 19 în Billboard 200, vânzând 18000 de copii în prima săptămână. În decembrie 2019, albumul a primit discul de aur, echivalentul celor 500000 de copii vândute. Cel de-al doilea album al trupei, Fashionably Late, a fost lansat pe 18 iunie 2013. Materialul a ajuns pe locul 17 în Billboard 200. Falling In Reverse au lansat cel de-al treilea album, Just Like You pe 24 februarie, 2015. Coming Home, cel mai recent album al lor, a fost lansat pe 7 aprilie, 2017.

Piesa Watch the World Burn este produsă de Tyler Smyth și Ronnie Radke și mixată și masterizată de Tyler Smyth. Aceasta a fost compusă de Ronnie Radke, Tyler Smyth, Cody Quistad, Christian Thompson si Tyler Burgess.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*