
Heľenine Oči este una dintre trupele participante la EERA 2025, un proiect finanțat de Uniunea Europeană, unic atât pentru România cât și pentru Europa. Dacă înainte de concertele din România am stat la o scurtă poveste cu Łydka Grubasa, imediat după ce acestea s-au finalizat, am decis să-i descoasem pe cei de la Heľenine Oči…
Ca o scurtă introducere, spune-ne ce înseamnă numele trupei voastre.
Ne-am dorit un nume slovac care să fie puțin diferit și să iasă în evidență. Scopul a fost să ne diferențiem de celelalte trupe și să avem un nume care să funcționeze bine și din punct de vedere vizual. „Oči” (ochi) poate fi folosit în nenumărate moduri creative și este unul dintre acele nume care îți rămâne în memorie, făcând trupa recognoscibilă încă de la prima ascultare.
Cum a început activitatea trupei și cât de greu a fost să deveniți una dintre formațiile emblematice ale scenei underground din Slovacia?
La început, cântam doar pentru prietenii noștri, pur și simplu pentru distracție. Toate melodiile și versurile erau simple, iar noi le consideram mai mult o glumă. În primii ani, am cântat doar de două sau trei ori pe an pentru cercul nostru de prieteni. Apoi, demo-ul nostru a ajuns cumva în jukeboxurile din diverse cluburi din estul Slovaciei. Punctul de cotitură a fost când am descoperit că am devenit a cincea formație cea mai difuzată în acele jukeboxuri – chiar înaintea Madonnei, care ocupa locul al șaselea! Această realizare ne-a motivat să începem să cântăm mai des în estul Slovaciei, pe o rază de aproximativ 100 km de orașul nostru natal. Ulterior, au trecut șapte ani de muncă intensă și continuă pe partea de management până când întreaga Slovacie a început să ne acorde atenție.
Ați susținut deja câteva concerte în România. Ce amintiri aveți din experiențele anterioare?
Am avut norocul să întâlnim trupa românească Dirty Shirt, pe ai cărei membri îi numim acum prieteni. În ultimul an, am susținut împreună mai multe concerte în România, Slovacia și Republica Cehă. Cele mai grozave amintiri din concertele anterioare din România sunt legate de public – ne-au impresionat cu energia, pasiunea și modul în care au îmbrățișat muzica noastră, chiar dacă versurile sunt în slovacă.
Versurile voastre sunt în slovacă. Cum depășiți barierele lingvistice atunci când cântați în alte țări?
Nu suntem cei mai buni la asta, dar ne străduim 😊
Cât de ușor este să faci muzică rock underground în Slovacia? Beneficiați de sprijin din partea autorităților?
Noi avem un spirit punk și facem totul în felul nostru. Nu am beneficiat de vreo finanțare sau de orice alt tip de sprijin din partea statului.
S-a finalizat prima parte din EERA 2025, concertele din România. Cum a fost?
După finalizarea primei părți a proiectului EERA, pot să spun că sunt cu adevărat recunoscător să fac parte din această experiență. A fost fascinant să aflu despre drumul spre succes al altor trupe de succes din România și Polonia. Fiecare dintre noi a urmat un drum unic pentru a ajunge unde suntem astăzi. În același timp, apreciez profund oamenii extraordinari pe care i-am întâlnit în membrii trupelor Dirty Shirt și Łydka Grubasa. Muzica are darul de a uni oamenii, și în cazul nostrum pot să spun că simt că este începutul unei prietenii internaționale de durată, fără granițe.

Cât de importantă este colaborarea în cadrul proiectului EERA 2025 pentru voi?
Această colaborare ne oferă oportunitatea de a lucra cu multe persoane extraordinare. Transferul de cunoștințe care se realizează pe parcurs este o experiență fascinantă și o șansă de a învăța. Bineînțeles că ne va ajuta și să ajungem la un public nou.
Ne străduim să evoluăm profesional de la an la an și am ajuns la concluzia că cea mai corectă modalitate de a sărbători cei 25 de ani ai trupei este să creăm ceva cu adevărat special pentru toți fanii noștri, ceva mai mult decât un turneu sau un concert aniversar, cum fac majoritatea trupelor. Apreciem enorm că atât de mulți oameni vin la spectacolele noastre, iar din acest motiv am conceput ideea de a organiza propriul nostru festival. Este atât o modalitate de a mulțumi fanilor, cât și o aniversare a trupei.

Dacă ar fi să recomandați alte trupe rock/metal din Slovacia, ce nume ne-ați sugera?
Când veți participa la oricare dintre edițiile festivalului nostru Helfest din Prešov, veți vedea cu ochii voștri 😊
EERA este un proiect finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin însă exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.
Partener media: Radio Seven
Lasă un comentariu