Trupa australiană de thrash metal Harlott va lansa Exsequiis pe 11 septembrie 2026, iar materialul este distribuit prin Metal Blade Records. Pentru că am avut ocazia de a asculta în premieră albumul, în rândurile următoare vă voi prezenta gânduri de la prima audiție. Desigur, nu vreau să vă ofer prea multe detalii, sperând că veți asculta, la rândul vostru, acest LP foarte bun.
La început, nu pot să nu mă leg de titlu, care provine din latinescul „exsequiae”, care înseamnă „cortegiu de înmormântare” (astfel, exsequiis este forma de dativ/ablativ a substantivului).
În rest, am apreciat prima piesă – intitulată sugestiv „Incipiam” –, un preludiu instrumental care introduce ascultătorul în lumea aparent post-apocaliptică a celor de la Harlott, unde temele principale (conform Encyclopaedia Metallum) sunt sfârșitul lumii, războiul și religia.
Personal, aș spune că fiecare dintre cele 11 piese alcătuind Exsequiis are ceva aparte, acel „ceva” care o transformă într-o piesă de referință pentru stilul thrash metal. Per total, albumul mi-a adus aminte de The Arsonist de la Sodom (care, după cum cred că știți, mi-a plăcut foarte mult), dar și de LP-ul Exhorder Defectum Omnium. Cu toate acestea, au existat câteva melodii care au ieșit în evidență mai mult, din punctul meu de vedere, și anume: „A Still More Glorious Dawn Awaits” (care vine cumva în completarea „Incipiam”, dar care are stilul abraziv specific pieselor de thrash/speed și, totodată, o melodicitate neașteptată), respectiv chiar „Exsequiis” (care se îndreaptă spre orizontul neașteptat doom, alternând ocazional cu un thrash plăcut).
Concluzie
Per total, Exsequiis al trupei Harlott se anunță drept unul dintre albumele foarte promițătoare de thrash ale anului 2026, cu influențe din diferite sfere, cum ar fi doom, speed, melodic ș.a. De apreciat faptul că trupa nu prezintă elemente specifice death metal, ci are o abordare proprie asupra stilului, pe „Exsequiis” apărând inclusiv componenta corală. Albumul este caracterizat de schimbări neașteptate în atmosferă, riffuri delicioase și accent pus pe toate instrumentele, precum și pe voce, nu doar pe chitară (cum se practică de obicei).
Lasă un comentariu