Monarchy – Feeding the Beast

Dupa ani indelungati de cautari, Monarchy pare sa-si fi gasit in sfarsit calea. Solistul vocal Dragos Cretu – ale carui timbru si impostatie i-au facut deja pe mai multi sa-l asemene cu Geoff Tate – completeaza fericit ansamblul care de acum si-a creionat o identitate solida in peisajul romanesc. Fara a experimenta prea mult dincolo de limitele unui gen oricum experimental prin definitie, „Feeding the Beast”, rezultatul omogenizat al mai multor ani de cautari, ofera o mostra de metal progresiv solid si valid. Fara a face deloc exces de tehnica, fara demonstratii gratuite, Monarchy creeaza o muzica progresiva mai ales prin structurile narative si discontinue („Soul Insanity”). Chiar si cand o structura clasica de tipul strofa-refren incearca sa se insinueze („Earthquake”), este intrerupta de cate un excurs care rupe orice impresie de monotonie. Sunetul este excelent articulat si dozat, sporind astfel impactul compozitiilor aerisite, in care pasaje sacadate ale chitarei lasa adesea loc de desfasurare clapelor si vocii. Rudimente melodice se plimba uneori de la un instrument la altul, cu ecouri si in linia vocala. In anumite momente compozitiile au o calitate dramatica sau sugereaza sentimentul de ruptura ilustrat prin progresiile armonice ale clapelor sustinute de o baterie din care nu lipsesc, atunci cand cadreaza cu linia generala, rudimente de blastbeat („Feeding the Beast”). Liniile vocale ar merita construite cu mai mare atentie, pentru ca desi calitatea vocii le da forta necesara, de la un moment dat motivele relativ simple risca sa devina repetitive, ca si abordarea vag manierista a alternantei momentelor in care predomina clapele, basul si vocea cu cele in care chitara reintra in forta. Pe de alta parte, solo-urile de multe ori cantabile marturisesc despre o calitate melodica evidenta ce se cere dezvoltata. Atmosfera este in general una a cautarii si a indoielii, uneori cu accente de furie („Feeding the Beast”). Anumite pasaje amintesc de balade rock clasice, dar compozitiile evita capcana unor clisee facile. Monarchy face cu acest album un prim pas important pe plan discografic, un debut reusit caruia i se cuvine o continuare pe masura.

(Paul „Slayer”Grigoriu)