Nu-mi vine să cred că am ajuns deja la partea a XI-a a acestei serii dedicate promovării trupelor tinere. Și nici nu puteam alege o formație mai bună pentru această a unsprezecea parte decât Riskfool. La momentul actual, membrii trupei sunt:
Vlad „Jump” Geampalia (18 ani) – voce, chitară;
Alex Ichim (17 ani) – chitară lead;
Luca Lovin (17 ani) – chitară bas;
Horia Radu (18 ani) – tobe.
Începuturile Riskfool
Formația a fost fondată în 2024, la București. Despre începuturile trupei, solistul Vlad Geampalia a declarat pentru noi: Riskfool a pornit când eu și Alex ne-am cunoscut încă din clasa a IX-a, la liceu, având clasele una lângă alta. Am aflat că împărțim aceleași pasiuni pentru muzică și am decis să facem niște jam session-uri (el la chitara și eu la bas), iar ulterior am decis să formăm un grup propriu-zis și așa i-am găsit pe Lovin și pe Horia.
În ceea ce privește alegerea denumirii Riskfool, Vlad ne-a spus că numele a pornit de la ideea că domeniul muzical este unul vast, iar ca să te faci remarcat trebuie evident să riști. „Risk” în engleză pus la superlativ este „Riskfull” (da, chiar există), însă nu transmite mare lucru, așa că l-am transformat într-un joc de cuvinte, având dublu sens. „Riskfool” poate însemna atât „foarte riscant”, cât și „riscă, fraiere!”.
Întrebat fiind cum ar descrie sound-ul trupei, Vlad a subliniat: Sound-ul nostru îmbină elemente vechi cu cele noi. La baza cântăm thrash metal și heavy metal, însă ce ne face unici e că le combinăm cu breakdown-uri și riffuri moderne. Mai mult decât atât, încercăm să ne folosim de toate tipurile de acorduri, iar ca să ne apropiem și mai mult de contemporan, instrumentele sunt acordate cu un ton mai jos, uneori chiar cu două tonuri, pe piese precum „Mad At My Fate”.
Primele lansări
Debutul Riskfool, „Frozen Lair”, a văzut lumina zilei în decembrie 2025. Ulterior, trupa a făcut disponibilă și melodia „Mad At My Fate”, în aprilie 2026. Întrebat fiind care este povestea din spatele pieselor lansate până acum, Vlad a menționat: Mie, personal, când scriu piese, îmi place să le scriu sub formă de poveste cu fir narativ, atât la nivelul riffurilor cât și la nivelul versurilor, iar primul nostru single. „Frozen Lair”, nu e o excepție. Acolo este vorba despre un cercetător care, în mijlocul unei furtuni de zăpadă, hotărăște să se adăpostească într-o peșteră care nu este ceea ce pare, pierzându-și mințile gradual pe măsură ce o explorează.
De asemenea, „Mad At My Fate” este scrisă de Alex, iar când l-am întrebat despre ce vrea să fie vorba în piesă, mi-a spus două cuvinte: „Fii Nervos!”. Așa cum spune titlul, piesa surprinde frustrarea omului care a muncit ani să ajungă într-un punct al carierei lui, pentru a realiza că alții ajung în același loc fără să depună la fel de mult efort ca el.
Principalele surse de inspirație ale trupei sunt, după cum a precizat Vlad, trăirile noastre din viața de zi cu zi, trăirile părinților noștri și literatura de tip Horror-Fantasy, cu autori precum Robert Chambers, Stephen King sau Edgar Allen Poe.
Legat de trupele care i-au inspirat pe membrii Riskfool să pornească pe această cale, Vlad ne-a spus: Fiecare membru ascultă genuri diferite de metal, dar asta nu este deloc un minus, ba chiar este un atu în momentul în care scrii piese, pentru că fiecare vine cu linii melodice inspirate din trupele de suflet. Dacă ar fi să iau artiștii care au inspirat fiecare membru în parte, aș menționa: Megadeth, Mastodon, Gojira și Iron Maiden.
Experiența Odyssea Band Clash și planuri de viitor
Trupa a ajuns în finala competiției Odyssea Band Clash. Chiar dacă nu au obținut premiul cel mare, întrebați fiind membrii Riskfool cum li s-a părut experiența Odyssea, au răspuns: Specială! A fost pentru prima dată când am urcat pe scena unui festival și, totodată, primul concert în afara Bucureștiului. Când am văzut cât loc avem pe scenă, am rămas cu gura căscată. Nici măcar căldura nu ne-a oprit din a trăi acele momente la maxim. De asemenea, ne-am făcut prieteni noi în backstage și ne-am simțit pentru prima oară ca o trupă mare. Mulțumim din nou, Band Clash, Odyssea și juriului!
Când vine vorba de ceea ce vor să urmeze pentru Riskfool, componenții trupei au spus că: Viitorul sună bine. Căpătăm experiență cu fiecare concert pe care îl susținem, iar acest lucru aduce doar câștiguri. Cu toate că trecem clasa a XII-a și, poate, ne va fi mai greu, trupa nu va dispărea, vom face tot posibilul să fim la fel de activi și la fel de entuziaști de fiecare dată. Avem în plan să lansăm al treilea single și să continuăm seria „Beyond The Stage”. Apropo, găsiți seria „Beyond The Stage” aici.
Un playlist
Deja știți că este tradiție să rugăm trupele să alcătuiască un playlist conținând 20 de piese care le plac și care le-au influențat în cariera lor, tradiție pe care am continuat-o și în cadrul textelor despre formațiile de viitor care s-au calificat în finala Odyssea Band Clash.
Membrii Riskfool ne-au transmis următorul mesaj:
Ne-ar fi greu să facem un top 20 fără să ne certăm ce piesa se potrivește cel mai bine pe primul loc, așa că fiecare membru a făcut un top 5 al pieselor care au avut cel mai mare impact asupra lui.
Jump (Vlad):
- „The Prince” – Diamond Head;
- „Set The World Afire” – Megadeth;
- „Khomaniac” – Artillery;
- „The Ultra-Violence” – Death Angel;
- „Alison Hell” – Annihilator.
Ascultați playlist-ul aici.
Alex:
- „Cheat Death” – 1000mods;
- „Go With The Flow” – Queens Of The Stone Age;
- „El Rodeo” – Kyuss;
- „The Lost Art Of Keeping A Secret” – Queens of The Stone Age;
- „More Than I Could Chew” – Mastodon.
Ascultați playlist-ul aici.
Lovin:
- „Schism” – Tool;
- „As I Am” – Dream Theater;
- „The Court Of The Crimson King” – King Crimson;
- „Through Blood and Dirt and Bone” – Trivium;
- „Paradise City” – Guns N’ Roses.
Ascultați playlist-ul aici.
Horia:
- „You Could Be Mine” – Guns N’ Roses;
- „Arde” – Paraziții;
- „Becoming” – Pantera;
- „Madhouse” – Anthrax;
- „The Four Horsemen” – Metallica.
Ascultați playlist-ul aici.
Cum este un concert Riskfool?
Probabil că vă aduceți aminte de nedumerirea mea privind stilul thrash rock (dacă nu, puteți să revedeți textul aici)… După ce i-am văzut live pe cei de la Riskfool, în cadrul Odyssea Band Clash, am tras următoarele concluzii: deși mai este destul până departe în ceea ce îi privește, au un sound curat, plăcut, fără a se vrea ceea ce nu este. Într-adevăr, „thrash” este cel mai potrivit termen, indiferent dacă vreți să îi spuneți rock sau metal. Per total, Riskfool are potențial și sperăm să auzim doar lucruri bune despre această formație pe mai departe. Desigur, avem și poze de la concert, așa că o să vă las să le admirați:










Comentarii 0