CEITREI au lansat videoclipul piesei “Nothing More”

Comunicat de presă:
“Nothing More
” este prima piesa de pe discul CEITREI apărut în noiembrie 2021, numit CI3. Proaspătul videoclip al piesei cu același nume este practic al 2-lea oficial al trupei, după “Falling For You”.

CEITREI au apărut în peisajul rock romanesc în urma cu 2 ani, la Arad, întâlnirea celor trei născând în scurt timp materialul primului disc, aflat la ora asta pe toate canalele de streaming. Premiul I la festivalul concurs Posada Rock 2021 le-a adus un surplus de încredere în muzica pe care o crează, făcându-i nerăbdători sa apăra în fata publicului cu noutăți discografice. CEITREI lucrează deja la single-ul de pe discul al 2-lea, numit “Here I Am”.

Ideea clipului “Nothing More” vine din lucruri simple, bucuria de a cânta muzica ce-ți place.
Locația superba a hotelului arădean ibys Styles, fotomodelele Boit Daniela Maria (căreia i se datorează și machiajul profesional al personajelor), Larisa Popa și Baidoc Ancuța Daniela au adus plusul de culoare necesar clipului.
Responsabil cu filmarea a fost cameramanul Adelin Balica, luminile de platou Toncraft Event, montajul și ideea video aparținând solistului CEITREI Ciprian Mateian.

Prologul videoclipului este creat pe baza unui joc celebru, numit Ouija. Placa Ouija (sau Placa Spiritelor sau placa/planșeta „vorbitoare”) este o placă plană marcată cu literele alfabetului, numerele 0-9, cuvintele „DA”, „NU”, „salut” (ocazional) și „la revedere”, împreună cu diverse simboluri și elemente grafice. Această placă folosește o planșetă (o piesă mică din lemn în formă de inimă) sau un indicator mobil pentru a indica mesajul unui așa-zis spirit pe placă în timpul unei ședințe de spiritism (wikipedia). Pentru ca acest joc nu este atât de cunoscut în România, planșa a fost căutată pentru achiziție în mai toate librăriile fizice sau online arădene, bineînțeles, fără rezultat. Atunci s-a apelat la făurirea ei manual, un print profesional și puțin lucru manual. Momentul de actorie al fetelor, un filtru “horror” și………Prologul a fost gata!

Sergiu Nădăban, tobosarul trupei CEITREI, s-a ocupat de cea mai rapida lecție de tobe a Larisei Popa, insuflandu-i ideea de ași face propria trupa de fete. Tiberiu Back, la bass, a transmis același mesaj Ancuței Baidoc, Ciprian Mateian, voce și chitara în CEITREI, Danielei Boiț. Pentru ca lucrurile s-au legat atât de frumos și bine, montajul videoclipului a durat doar 4 ore, fiecare “frame” găsindu-și loc în clip. Lansarea videoclipului este programată în luna martie, dacă situația pandemică va permite lucrul asta. Locația va fi, cu siguranță, tot cea a filmării, adică hotel ibys Styles ARAD. În aceeași perioada are loc și lansarea oficială la Arad a discului CI3, iar ulterior trupa va organiza un turneu național de promovare, sperand ca muzica lor sa ajungă la cat mai multi fani.

Mulțumesc pe aceasta cale tuturor celor ce și-au pus speranța în viitorul trupei CEITREI!
Va așteptăm la concerte!

Muzica trupei CEITREI o găsiți în întregime aici:
Bandcamp: https://ceitrei.bandcamp.com/album/ci3
Sau: https://li.sten.to/ceitrei

 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*