PAIN, una din cele mai îndrăgite trupe de industrial metal din Suedia, ajunge anul acesta și în România pe 22 aprilie, în club Quantic din București, pentru un concert de promovare a ultimului album „Coming Home”, lansat în septembrie 2016.
“That’s me, designed to piss you offˮ– când Peter Tägtgren iese din „adâncurile” studioului său The Abyss și ia microfonul în mână, o mică revoluție muzicală stă să înceapă! Pentru că nici nu te-ai putea aștepta la altceva din partea veteranului trupei de death metal Hypocrisy, care, pe lângă faptul că este fondatorul trupei PAIN, poate fi considerat chiar unul dintre cei mai mari producători europeni care a influențat scena metal și formații precum Dimmu Borgir, Children Of Bodom, Sabaton și multe altele. Să nu uităm nici de controversatul său proiect Lindemann abia lansat în parteneriat cu Till, solistul trupei Rammstein.
„Pain”, primul material lor discografic, a fost lansat în 1997, de atunci trupa înregistrând mai multe albume, ultimul fiind lansat în toamna anului trecut – „Coming Home”, cel de-al optulea la număr de până acum și follow-up-ul materialului „You Only Live Twice” din 2011. Cu muzicieni speciali invitați ce au contribuit la „construcția” albumului, precum sound-ul fresh de tobe venite din partea fiului său de 17 ani Sebastian Tägtgren la piesa „Call Me” sau prezența vocii impunătoare a lui Joakim Brodén (Sabaton), „Coming Home” îți arată prin piesele sale cele mai adânci colțuri ale societății, un album numai bun de ascultat live pe 22 aprilie! (puteți asculta întregul album aici).
De-a lungul timpului, Pain susținut concrete în toată Europa, trupa fiind plecată în turneu cu diferite nume cunoscute, printre care amintim și turneul mondial „Dark Passion Play World Tour” a celor de la Nightwish, o întâmplare din acest turneu petrecută într-un bar din Leipzig inspirându-l Peter să compună piesa „Absinthe-Phoenix Rising” de pe ultimul material lansat.
În prezent, PAIN este formtă din Peter Tägtgren este unicul membru permanent al trupei, alături de el concertând în turneu David Wallin – Drums (2003-), Greger Andersson – (2016-) și Johan Husgafvel – Bass (2007-).
Biletele pentru concert pot fi cumpărate de pe www.ambilet.ro la următoarele prețuri:
Early Bird 1 – 55 lei (50 buc)
Early Bird 2 – 65 lei (200 buc)
Normal tickets – 75 lei
Acces – 75 lei
Event: Concert PAIN în Quantic / 22 aprilie 2017 (+TBA)
Eveniment organizat de Promusic Events și Maximum Rock.
Lasă un comentariu