Maximum Rock a lansat o nouă categorie de interviuri cu artiștii tăi preferați! „Dincolo de microfon” e exact ceea ce crezi tu, dar nu chiar. O dată la două săptămâni (încercăm să) luăm la întrebări muzicienii, dar nu vorbim despre muzică pentru că asta îi întreabă toată lumea și deja s-au plictisit de aceleași întrebări: „cum ai descoperit pasiunea pentru muzică?”, „aveai rockeri în familie?”, „cum a fost primul tău concert?” și alte bălării pentru care probabil au un document de unde dau copy-paste la răspunsuri.
Acum, nouă ne place de ei și ca oameni, nu doar ca artiști, de aceea vrem să știm ce tâmpenii au făcut când erau copii, de ce și-au primit prima bătaie cu papucul, cum a fost primul sărut, prima țigară, prima beție serioasă și multe altele.
De data asta am ajuns în altă parte a țării, mai exact în Oradea. Bine, am ajuns prin scris, dar chiar și așa am reușit să fur câteva povești de la băieții din N.O.R. Exact, n-avem doar unul, avem trei! Ca-n comunism, nu există „eu” pentru ei, există doar „noi”, așa că Paul de la voce, Raul de la chitară și Sammy de la altă chitară au împărțit cele câteva întrebări și ne-au povestit câte ceva. Să sperăm că nu ne-au mințit, deși ne place „Minte-mă”. Nu? Nu-i amuzant? Ok, trecem peste atunci.
- Pentru început și pentru că se apropie perioada sărbătorilor, povestește-ne cum și când ai aflat că Moș Crăciun sau Moș Nicolae (sau amândoi) nu există. Ai chinuit alți copii cu asta?
Paul (voce): Din ce îmi aduc aminte, prima mea experienţă cu moşul a fost orecum dubioasă. Nu prea întelegeam eu la vârsta respectivă (4-5 ani) cine e nenea ăla cu barbă şi ce vrea de la mine, de ce trebuie să îi spun poezii ca să primesc chestii and stuff. Misterul s-a elucidat când într-un moment de panică am tras de barba lui nenea şi mi s-a dezvăluit în toată splendoarea lui una bucată unchi care nu mai ştia ce să facă sau ce să zică. Desigur, din acel moment am devenit ateu convins şi am început să răspândesc zvonul 😀
- Care a fost filmul, serialul sau desenul tău animat preferat când erai copil? Să zicem, undeva până în 10 ani. Sigur încercai să recreezi scene și nu-ți prea ieșeau.
Paul (voce): Pe vremea aia erau încă proaspete filmele cu Van Damme, încercam să fac nenorocitul ăla de şpagat dar nu ieşea, m-am dus la karate că poate o să fiu şi eu un ninja şi un luptător ca Van Damme. Totul a ţinut până la prima bătaie din curtea şcolii în care am realizat cu stupoare că şpagatul ăla nu te apară de pumni şi picioare în cap.
- Toți am avut profesori care pur și simplu nu ne suportau – sau noi pe ei – și fiecare oră era un chin reciproc. Povestește ceva ce acum te face să râzi, dar atunci nu s-a sfârșit chiar atât de frumos cu pofesorul sau profesoara respectivă.
Raul (chitară): În liceu am avut o super-profesoară de matematică. Sincer, eram cu toţii atât de terorizaţi de ea încât o aşteptam tăcuţi în bancă cu 3-4 minute înainte să se sune de intrare (nu avea nimeni curajul să întârzie ever). Pe mine nu mă suporta din 2 motive: pentru că mă mutasem de la alt liceu la ea în clasă în clasa a X-a, dar şi pentru că fumam. Doamna profesoară avea şi un soft spot pentru „artă” şi organza câte un „cenaclu literar” la care am performat şi eu cu 2-3 colegi cântând la chitară. De atunci ne-am obişnuit să încheiem un „concert” cu bere (la flacoane de 2 litri, desigur). Partea mai nasoală a fost când ne-am întâlnit cu profesoara la casa de marcat când ne cumpăram reward-ul pentru show şi a fost mega lezată că avem astfel de preocupări. Eu, nou venitul în clasă am fost considerat influenţa negativă pentru ceilalţi colegi (rock, păr lung, ţigări, bere). Anii au trecut, la fel şi liceul, but the memory remains. Acum nevastă-mea râde ocazional de mine când mă trezesc noaptea transpirat, după un coşmar mereu la fel: trebuia să dau iarăşi bacalaureatul la matematică şi făcem pregătire cu aceeaşi doamnă profesoară (evident, nu mai ştiu nimic). Partea oarecum funny e ca ţin legătura încă cu colegii de liceu şi ei au acelaşi coşmar din când în când 😊
- Asta îmi amintește de profa mea de fizică din liceu, sper să nu visez urât din cauza voastră acum. Mai departe: dacă toți eram scrântiți la cap și unii încă nu ne-am revenit, cu siguranță asta s-a manifestat cel mai rău în perioada liceului când habar n-aveam ce se întâmplă. Ce-ai vrut să faci „extrem” și s-a sfârșit… hai să zicem memorabil. Ai sărit gardul și ți-ai rupt ceva, ai plecat la drum și te-ai trezit în partea opusă a țării, ți-ai luat bătaie de la o fată pe care voiai doar s-o cucerești etc.
Raul (chitară): Aş vrea să povestesc cu uşurinţă sute de escapade şi aventuri, dar realitatea e alta. Am fost mereu o fire echilibrată şi calculată, motiv pentru care scăpam basma curată din multe situaţii, pe când alţi colegi erau constant prinşi. Gândeam constant outside the box, gen dacă fumam în pauză în baie riscam să fiu prins de profesorii de serviciu – dar dacă mă duceam să ud buretele în timpul orelor, puteam fuma liniştit o ţigară.
- Minunat, acum mulți liceeni se vor oferi să spele buretele mai des și-l vor spăla atât de bine că o să dureze 10 minute. Hai să vorbim despre vecini ciudați care te speriau. Aveai o babă care se uita urât la tine, un moș care cânta în rusă pe stradă, o tanti care-și băga degetul în fundul câinelui… ceva ieșit din comun și nu neapărat că te speria, dar știai că ceva nu-i ok?
Sammy (chitară): Aveam un vecin care statea la câteva case distanţă de mine, avea în jur de 45 de ani şi îi plăcea să bea. Când avea la bord destulă băutură, ieşea din casă şi umbla împleticit pe stradă, vorbind singur chestii random. Ne feream de el, iar partea ciudată era că uneori dimineaţa când mergeam la şcoală, îl găseam dormind pe marginea drumului la câteva secunde de mers pe jos de casa lui (în fine, în cazul lui probabil ore).
Paul (voce): Eu am copilărit într-un oraşel unde toată lumea cunoştea pe toată lumea, iar ciudatul satului eram eu.
- Ți s-a întâmplat vreodată să ți se adune rudele la masă și din vorbă în vorbă să se afle ceva despre tine care n-ar fi trebuit? De exemplu cum te aveai bine cu un anumit văr și el a scăpat porumbelul, apoi ai tăi te-au cicălit următorii 3 ani sau așa ceva.
Sammy (chitară): Familia mea nu a fost niciodată foarte secretoasă, aşa că am scăpat de fazele awkward în sensul ăsta. Dar în trupă, se întâmplă destul de frecvent în timpul sau după party-uri să aflăm chestii surprinzătoare unii despre alţii, pe care nu ne-am dori neaparat să le ştim, but enough said, nu aş vrea să scap eu porumbelul acum 😊
Vezi alte interviuri:
Lasă un comentariu