Din punct de vedere al compoziției generale, „Arktis.”, care a fost lansat oficial în data de 8 aprilie 2016, via Candelight Records, nu a mai mers pe linia extrem de experimentală trasată de predecesorul său, „Das Seelenbrechen”, ci a optat spre o abordare mult mai progressive și versatilă (care se apropie mai mult spre After), dar a lăsat și loc pentru influențele îmbătrânite de black metal (suprinzător, doarece Ihsahn s-a îndepărtat treptat de ele cu fiecare album solo în parte). Dacă ar fi să analizăm noul disc din punct de vedere muzical, acesta s-a remarcat prin atmosfera dură și rece (în direct acord cu tematica sa generală, idee inspirată și de coperta albumului), care a putut să construiască în mare o diversitate mai largă melodiilor, ce alternează pe alături între momente lente de o frumusețe uimitoare, datorate vocii clean a vechiului colaborat Einar Solberg de la Leprous, și pasaje agresive, dominate de vocea harsh a lui Ihsahn.
În ciuda monotoniei ce răsare pe alocuri, muzicianul norvegian a plusat de această dată pe complexitate, atribut cu care „Arktis.” se remarcă, fiind punctul cheie al acestui material. Totuși, nu mă refer la complexitatea armoniilor, riff-urilor, sau pasajelor, nu vreau să se înțeleagă că Ihsahn se apropie de Dream Theater, de exemplu. Album e divers prin ansamblul de idei muzicale adunate laolaltă și dezlănțuite într-un mod complet diferit în fiecare piesă în parte. Personal, „Celestial Violence” mi se pare cea mai bună melodie a acestui material discografic: am rămas efectiv uimit de asaltul instrumentelor grele (chitară electrică, tobă, bass) care își găsesc momentul perfect să acopere atmosfera calmă construită de armoniile clapelor și vocea clean a lui Solberg. Este un moment epic, urmat de un final incredibil, materializat în duo-ul dintre vocile timbrate a celor artiști norvegieni. Contradictorialitatea dintre piese poate fi identificată și în alte momente: „Until I Too Desolve” devine foarte heavy metal, „Pressure” are un început specific black metal, „South Winds” conține câteva pasaje industrial, extrem de teatrale, iar exemplele pot continua. „Mass Darkness” este o altă operă stilistică desăvârșită, realizată în colaborare cu unul dintre discipolii lui Ihsahn, Matt Heafy de la Trivium, care se desăvârșește prin ansamblurile orchestrale care răsar mirific odată cu refrenele.
„Arktis.” este un album pe care Ihsahn nu trebuia să îl distrugă. Și nu a făcut-o nici de această dată. La final, vă reamintesc că artistul norvegian va concerta în premieră în România în cadrul festivalului ARTmania din Sibiu, de la finalul lui iulie, alături de formații precum Katatonia, Solstafir sau Pain Of Salvation.
Lasă un comentariu