Concert Luna Amara in Bucuresti

Dupa proiectia in premiera din cadrul celui mai recent concert de la Bucuresti, Luna Amara revin in capitala in turneul de prezentare a noului lor videoclip, „Pietre in Alb”. Astfel, sambata, 6 aprilie, de la ora 21:00, formatia va concerta in clubul bucurestean Fire (str. Gabroveni, nr. 12 – Centrul Istoric), avandu-i ca invitati pe cei de la Up To Eleven!
Filmarile la noul videoclip Luna Amara au avut loc in luna ianuarie la Cluj alaturi de echipa Resize Media. Pietre in alb, in regia lui Dorin Marcu, are la baza un concept original al trupei, fiind un clip de stare care exprima vizual mesajul muzicii si al versurilor piesei. In plus, in rolul principal il putem vedea pe actorul Ovidiu Ghinita, tatal solistului Mihnea Blidariu.
„Sunt foarte fericit si bucuros ca am reusit, in sfarsit, sa colaborez cu tata intr-un proiect artistic. Eu sunt muzician, el e actor si as fi regretat mult daca nu ne-am fi intalnit si in lumea artei. De altfel, si el este foarte bucuros de colaborare. Cand i-am propus sa apara in clip, a fost de acord imediat, fara rezerve. Pentru mine, e un actor de o expresivitate extraordinara. Poti sa-l filmezi si cand doar sta si tot iese ceva fain… Si pentru ca acum a pasit el in lumea mea muzicala, sper din tot sufletul ca pe viitor sa pasesc si eu in lumea lui si sa colaboram intr-o piesa de teatru.” (Mihnea Blidariu).
In deschiderea concertului ii vom putea vedea pe Up To Eleven. Acestia s-au format in 2006 sub numele de SpitFire iar muzica lor e un amestec de influente alternative, grunge si metal. In 2009 au ocupat primul loc in competitia Maximum Rock – Support for Underground, iar din 2010 activeaza sub noul nume. Uniti de pasiunea pentru muzica si de determinarea de a munci din greu pentru a ajunge sus, baietii lucreaza in prezent la primul lor album.
Haideti asadar sambata, pe 6 aprilie, la un nou concert electric Luna Amara la Bucuresti! Concertul va fi insotit de proiectia noului videoclip „Pietre in Alb”, iar in deschidere vor fi invitati cei de la Up To Eleven!
Bucuresti, 6 aprilie, Fire Club
str. Gabroveni, nr. 12
ora 21:00
intrare: 20 lei
invitati: Up To Eleven
Luna Amara
Nick Fagadar (voce, chitara), Mihnea Blidariu (voce, trompeta, chitara), Serban Ontanu (chitara), Sorin Moraru (bass), Razvan Ristea (tobe).
Pietre in alb (videoclip)
 
Twitter: http://facebook.com/lunaamaraband/

Sursa: Comunicat Fire Club


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*