Shinedown – Amaryllis

La patru ani dupa impresionantul "The Sound of Madness", SHINEDOWN revin in atentia iubitorilor de rock american cu un nou disc ce are sanse sa fie printre cele mai bune ale lui 2012. Produs tot de catre Rob Cavallo (Green Day, Goo Goo Dolls, My Chemical Romance etc.), "Amaryllis" se distinge in primul rand prin claritatea productiei. Ascultatorul se trezeste parca fata in fata cu Brent Smith (voce) atunci cand se lasa patruns de acest material. Albumul respecta in acest fel trend-ul general de a elimina pe cat se poate frecventele foarte joase si focalizarea pe un sound cat mai deschis si mai personal.

Power ballad-urile sunt specialitatea rockului american, iar Shinedown se pare ca au in sange ceea ce trebuie pentru a scrie asemenea cantece. Astfel ne intalnim cu cantece precum "Amaryllis", "Unity" sau "Miracle". Albumul, este marcat insa si de multa energie prin piese ca "Adrenaline", "Enemies", "I’m not alright", "Nowhere kids" si "My name (wearing me out)". Chitarile nu sunt atat de in fata si sunt acoperite de multe ori de alte orchestratii, dar acest lucru confera o anumiter spatialitate. Ele apar exact atunci cand trebuie. Tobele raman mereu prezente, tinand ascultatorul alert mereu. Liniile vocale sunt extrem de molipsitoare si executia lui Brent impecabila. Vocea principala taie pur si simplu prin mix. Shinedown reusesc prin acest disc sa dea  rock-ului o alta fata, o fata ce poate fi accesata de cat mai multi ascultatori de muzica.

"Amaryllis" reuseste sa aduca, o trupa ce a fost initial pe gustul iubitorilor de metal, aproape de iubitorii de rock si nu numai. Rob Cavallo este specialist in acest lucru si va ramane unul din producatorii de marca ai industriei muzicale. Este un disc pe care l-as recomanda cu toata caldura celor ce ii apreciaza pe Nickelback.

(Horatiu Ghibu)