Ville Valo (Ex- Him)- Neon Noir

Pentru primul deceniu al acestui secol, Him au fost regii de necontestat ai rock-ului gotic, iar solistul lor, Ville Valo,  o vedetă înnăscută și un compozitor de mare distincție. Deși producția înregistrată a trupei a fost ocazional neregulată, melodiile finlandezilor au oferit o alternativă romantică întunecată la norma mainstream. Apoi, după un ultim tur de onoare încheiat cu prestația de la Knotfest în Mexic și un concert la Tuska Open Air din 2017, Valo a închis obloanele și a dispărut în noapte.

Apărând la nouă ani după ultimul album  Him, Tears On Tape, primul disc al lui Ville Valo ca artist solo înoată în același flux pe care a navigat de la mijlocul anilor ’90. Adevărata surpriză aici este că vocea lui a suferit o transformare semnificativă. După cum devine clar din piesa ce deschide albumul, Echolocate Your Love, vocalistul Valo și-a pierdut asprimea și lascivitatea. Neon Noir este dominat de melodii pop dramatice, dar ciudat de optimiste, care au doar ocazional un sound metal. De aceea, este puțin probabil că această revenire mult așteptată să-i entuziasmeze pe fanii Him ancorați în sound-ul metal. Există câteva momente noduroase,  în manieră doom în piesa Saturnine Saturnalia.  Totuși, piese ca Love Metal și Venus Doom se remarcă exact prin absența acestor elemente de doom și metal.

Ceea ce rămâne este o încercare solidă de a redefini un sunet consacrat… Cu câteva momente inspirate de haos și doze obișnuite de umor și eteric. Uneori, Neon Noir este un pic prea strălucitor și avântat. În ciuda titlului său rece și sardonic, Run Away from the Sun este pur AOR. Loveletting este tributar dinamicii pop moderne mai puțin decât și-ar dori un goth obișnuit. Mult mai bună este piesa ce dă titlul albumului, Neon Noir, care este nervoasă și stridentă. La fel, fuzz-up-ul din Salute the Sanguine și amestecul bântuitor și industrial din Heartful of Ghosts.

Chiar mai bine, Saturnine Saturnalia îl surprinde pe Valo în modul morbid, de închinare tip Sabbath. Chiar înainte ca cea mai valoroasă parte a albumului să se desfășoare, pe parcursul a șapte minute fantastice. Piesa ce închide albumul, Vertigo Eyes este la fel de aventuroasă. Această piesă prezintă o adâncime a imaginației care este ciudat de absentă în altă parte, plus câteva riff-uri grozave. Mai multe dintre acestea ar fi făcut din Neon Noir o experiență mai specială. Dar există destule melodii grozave și destul dramatism pentru a-l captiva pe ascultător.

Neon Noir urmează a fi lansat pe 13 ianuarie 2023, prin Heartagram Records.

Neon Noir– Track listing:
01. Echolocate Your Love
02. Run Away from the Sun
03. Neon Noir
04. Loveletting
05. The Foreverlost
06. Baby Lacrimarium
07. Salute the Sanguine
08. In Trenodia
09. Heartful of Ghosts
10. Saturnine Saturnalia
11. Zener Soltaire
12. Vertigo Eyes


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*