Warrel Dane, solistul formațiilor NEVERMORE și SANCTUARY, a decedat astăzi, 13 decembrie 2017, în orașul Sao Paolo din Brazilia. Americanul, în vârstă de 56 de ani, a suferit un atac de cord în timpul nopții.
Chitaristul Johnny Moraes, care făcea parte din proiectul solo al lui Dane, a fost alături de solist în ultimele sale clipe de viață.
„A murit în timpul morții. A suferit un atac de cord”, a declarat Moraes pentru publicația UOL. „Se afla în apartamentul închiriat pe durata înregistrărilor pentru viitorul album. Am efectuat un masaj cardiac până când au venit cei de la Mobile Emergency Care Service. Ei au venit destul de repede, dar din păcate Dane deja murise. Sănătatea lui era deja slăbită datorită diabetului și problemelor cu alcoolul”.
Instrumentalul pentru albumul solo a fost finalizat, iar Warrel Dane urma să înregistreze părțile vocale. Sunt planuri pentru a finaliza respectivul disc cu invitați speciali sub forma unui tribut, dar nicio decizie nu a fost luată definitiv.
Formația Nevermore s-a despărțit în 2011, atunci când chitaristul Jeff Loomis și bateristul Van Williams au anunțat plecarea din trupă, datorită unor diferențe personale cu Dane și basistul Jim Shepperd. Mai târziu, Dane a descris Nevermore într-un interviu ca fiind „cea mai mare formație pe care alcoolul a distrus-o”.
GRESEALA majora cu varsta!De fapt ,e nascut in 61..deci a murit la 56 de ani!.Au corectat si pe WIKIPEDIA,desi initial asa ziceau acolo,ca e nascut in 69!!!!!!Pacat,.mare pacat!A fost UNIC in felul lui!O mare voce,un mare rocker!RIP!