Formația americană Deftones a menționat că s-a despărțit de basistul Sergio Vega, după trecerea a 12 ani de când acesta s-a alăturat trupei. Împreună cu Deftones, Sergio Vega a lansat patru albume și este cel care l-a înlocuit pe Chi Cheng, după teribilul accident al acestuia din urmă care a avut loc în anul 2009.
Potrivit lui Vega, el nu a făcut niciodată parte în mod oficial din Deftones pentru că nu a existat o legătură contractuală cu formația, deși a fost alături de aceasta timp de 12 ani, spre deosebire de situația clăparului Frank Delgado, care s-a aflat într-o poziție mult mai avantajoasă.
Vega a lansat alături de Deftones albumele „Diamond Eyes” (2010), Koi No Yokan (2012), Gore (2016) și Ohms (2020).
Pentru a face o scurtă istorie despre mine și despre prietenia mea cu Deftones: ne-am întâlnit în 1995. L-am înlocuit Chi — RIP — în 1999 și am fost rugat să lucrez cu trupa după tragedia care s-a petrecut din 2009. Din cauza dragostei pe care o am pentru Quicksand, mi s-a cerut să aduc aceeași abordare ca și un compozitor pentru formație (…)
Am părăsit trupa la începutul anului trecut și, de atunci, m-am concentrat pe trupa mea Quicksand și am lucrat ca producător și scriitor pentru alți artiști și proiecte. Și menționez asta pentru că s-au speculat că îmi vând echipamentul și renunț complet la muzică, a declarat Vega.
Până la acest moment nu a fost anunțat un înlocuitor.
Reamintim că trupele twenty øne piløts, Gorillaz & Deftones au fost reconfirmate de Electric Castle pentru noile date stabilite pentru 13 – 17 iulie 2022. Potrivit unui comunicat de presă, organizatorii au ales să reprogrameze în acest an festivalul datorită pandemiei de Covid 19 și a deciziilor autorităților în domeniu. Se așteaptă ca line-ulu din acest an să fie completat.
Confirmarea Deftones în lista de artiști pentru ediția 2021 a Electric Castle readuce în România una dintre cele mai originale trupe de alternative metal din ultimele decenii. Cu o istorie marcată de succese precum trei albume de platină dar și de tragedii personale, Deftones au influențat o întreagă generație de muzicieni prin sound-ul lor unic. Anul acesta, trupa ar fi trebuit să se afle în plin turneu mondial însă pauza impusă de pandemie le-a dat șansa sa lucreze la cel de-al 9-lea album al lor. Ohms a fost lansat în septembrie și a primit super aprecieri din partea criticilor, astfel că Chino Moreno (vocal, chitară), Stephen Carpenter (chitară), Frank Delgado (clape), Abe Cunningham (drums) și Sergio Vega (bass) au depășit deja pragul de 10 milioane de albume vândute în cariera lor, în întreaga lume – a fost anunțul organizatorilor legat de formația Deftones, înainte de începerea anului pandemic. Ulterior, trupa a fost reconfirmată ca și headliner pentru ediția din anul 2022.
Lasă un comentariu