Între metalcore și evadarea din Matrix – interviu cu Between Life & Death

O nouă formație se remarcă în orizontul românesc de metalcore: Between Life & Death. Cu membri activi pe scena locală, trupa va lansa albumul de debut, Dark Arts, pe 9 ianuarie 2026. Materialul conține inclusiv o seamă de single-uri făcute disponibile publicului în perioada trecută.

La momentul actual, din proiectul Between Life & Death ne sunt cunoscuți următorii componenți:
Claudiu – voce, versuri, pian/clape;
Radu – chitară, bas, recording, mixing, mastering.

Am vorbit recent cu membrii Between Life & Death despre tot ceea ce implică albumul lor, despre preferințe și despre viitorul trupei. Spor la lectură!

Vicky: Veți lansa în curând albumul Dark Arts. Voi cum percepeți acest material?

Radu & Claudiu: Albumul Dark Arts nu este nimic altceva decât o retrezire a inspirației din subconștient și a creativității, prin intermediul sunetului nostru caracteristic. Am ales să oferim un aer diferit albumului, mai misterios decât și-ar imagina audiența. Vrem să dăruim, prin acest album, o gură de aer proaspăt, un vuiet inovator, în special pentru zona muzicală underground din România. Materialul are ca scop, în principal, expresia autentică a amândurora, fiind considerați neconvenționali sau chiar neortodocși de gurile neinițiate în progressive metalcore-ul contemporan.

Vicky: Care este povestea din spatele albumului vostru?

Claudiu: Dark Arts, asemenea nouă, este un glitch în Matrix. Voi prezenta acest aspect exact cum mi-a fost transmis din „acel nivel al conștiinței umane”:

“Inferno” and “Paradise” stand at the core of our story – two entities forged as cosmic counterweights, destined not for harmony, but for collision. While opposites are said to be attracted by each other, these two have spent lifetimes proving the universe wrong.
At the dawn of the new cycle, known as “Renaissance”, Paradise descended with a singular purpose: to save Inferno’s fractured soul after his failed attempt to extinguish himself from existence. However, salvation became the perfect disguise. While Paradise was busy mending the wounds of a broken spirit, Inferno was studying the cracks in the cosmic order. Then, he struck. With a deception so elegant that the Heavens themselves did not see coming, Inferno inverted the axis of their destinies, forcing a cataclysmic switch of places.
Paradise, the eternal guardian, was cast into Inferno’s forsaken throne room: a castle stitched together from the ruins of tainted love, broken vows, and failures that never learned how to die. Now he wanders its halls as a ghost of his former radiance, trapped in a prison shaped by someone else’s demons.
Meanwhile, Inferno emerged wearing Paradise’s birthright like stolen armor. With righteous fury twisted into entitlement, he demands ascension:
“My place at your table, Father, I ask for it now!” – “Reverie”
His presence fractures reality like a glitch in the cosmic code.
When Inferno performs, accompanied by his piano, he summons a storm of melancholy sharpened into hatred – a sound that drips with the venom of someone who believes he has been denied his crown for far too long.
The venues blessed by Paradise’s presence, however, tell an entirely different story. Where he manifests, the atmosphere shifts into a strange blend of awe and sorrow. His concerts unfold like rituals, each apparition being altered by the emotional scars of his captivity. His theatrical form changes from show to show, reflecting whatever memory or regret he battled in the castle that day. Every performance is both a cry for rescue and a reminder: even the purest light can be fractured.
Across the world, “glitches” – the ones who find themselves “Between Life & Death” – witness two narratives playing out in real time: the rise of Inferno, fueled by bitterness and brilliance, and the slow unraveling of Paradise, who now learns what it means to fall.
The universe has begun to tilt. In addition, both of them know one truth: only one gets to reclaim their place when the cycle closes.

Vicky: Ce așteptări putem avea din partea Dark Arts?

Radu & Claudiu: Dacă până acum am clădit anumite povești, din acest moment le spargem precum niște vaze kintsugi, pentru a le reface cu un nou destin, de data aceasta învăluite în lac auriu sau argintiu. Nu ne vom opri niciodată din a experimenta cu diferite sunete. Ne dorim să testăm limitele în fiecare piesă, să fracturăm normele, poate chiar să creăm unele noi. Vă puteți aștepta la ceva ce nu ați mai auzit, mai ales în țara noastră.

Vicky: Care este melodia voastră preferată de pe noul material?

Radu: „Reverie” este piesa care mi-ar putea cânta în suflet constant, aș vrea să fie imnul vieții mele, fiind chiar apogeul creației noastre per total, în opinia mea. Mă surprinde de fiecare dată când o aud.

Claudiu: „Nightfall”, fiind atât începutul, cât și sfârșitul acestui capitol din povestea vieții mele. Emoția acestei melodii ar trebui, în mod normal, să dezghețe chiar și cele mai împietrite inimi.

Vicky: Cum iau naștere piesele Between Life & Death? Ce vă inspiră să compuneți melodii noi?

Radu & Claudiu: Avem un parcurs diferit la fiecare piesă, dorind să aducem la realitate ideile noastre cele mai stranii. De obicei, lucrurile încep cu schițarea structurii piesei de către mine, iar apoi „dumnealui” își aduce aportul prin linii melodice de pian, pe care îl cunoaște ca pe propria palmă, și prin influențarea instrumentalului. Apoi, el creează versurile, pe care le rumegă nopți întregi, ca un adevărat poet. Inspirația este mai degrabă spontană, dar putem spune cu sinceritate că suntem complet dirijați de dorința de aduce acest stil de muzică pe radiourile românești și în tot ceea ce înseamnă mainstream, unde mai multă populație o poate descoperi și asculta în mod activ.

Vicky: Ce artiști ați spune că v-au influențat cel mai mult parcursul?

Radu: Pe parcursul vieții mele am ascultat o multitudine de trupe care, în mod direct sau indirect, mi-au influențat parcursul de compozitor și producător muzical. Câteva dintre cele mai importante trupe ar fi, după cum urmează: Sleep Token, Thornhill, Linkin Park, Spiritbox, Oceans ate Alaska, Erra, Invent Animate, Unprocessed.

Claudiu: Un loc de onoare, în cazul meu, va fi întotdeauna acordat formației Five Finger Death Punch și, în special, lui Ivan Moody, cu care am avut onoarea de a discuta deschis multe aspecte ale vieții și industriei. Analog Woods of Ypres și familia lui David Gold, decedat în 2011. Alte mențiuni onorabile sunt: Iron Maiden, Thornhill, Sleep Token, Disturbed, Bullet For My Valentine și nu numai.

Vicky: Unde vă vedeți peste 20 de ani, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal?

Radu: Pe plan profesional, în mod ideal, aș fi tot în România, dar cu studiouri proprii în întreaga țară. Desigur, aș activa cel mai mult aproape de casă. Pe plan personal, îmi doresc să întemeiez o familie alături de soția mea.

Claudiu: Dacă unul dintre noi ar urma să rămână în țară și să asigure baza acestui proiect de la distanță, atunci celălalt ar trebui să cutreiere lumea pentru a aduce Between Life & Death pe cele mai mari scene ale lumii și, implicit, pe cele mai înalte culmi ale industriei muzicale, corect? Acela, dacă situația va rămâne aceasta, ar urma să fiu eu. Pe plan personal, îmi doresc să îmi întemeiez, dacă va fi posibil, o familie și să îmi găsesc pacea interioară.

Vicky: Acum, că am terminat interviul, putem trece la treburi mai lejere. Să presupunem că am ieși cu toții în oraș, ca prietenii, și am intra într-un restaurant, să bem ceva. Ce alege fiecare dintre voi? (Eu vă spun din start că încep cu un ceai negru)

Radu: Și eu aleg tot ceai negru, dar cu lapte și miere. Puncte bonus dacă este Bombay Chai de la Tea Forte.

Claudiu: Personal, prefer cocktail-urile non-alcoolice, dar, pentru constănțenii care vor citii acest interviu, voi menționa Ice Tea Rock Halle ca fiind una dintre băuturile mele preferate din „meniul local”.

Vicky: Am nevoie de ajutorul vostru pentru a face un top 20 personalizat – melodiile sau trupele care v-au influențat în cariera voastră și cele care vă plac foarte mult.

Radu: Ascult o multitudine de trupe de la cele mai obscure până la cele mai mainstream, o să încerc să fac o listă, însă nu un top, deoarece mi-ar fi foarte greu să formez o ierarhie: Thornhill, Sleep Token, Bad Omens, Linkin Park, Jutes, Sace6, Spiritbox, Unprocessed, Erra, Invent Animate, Silent Planet, Nightlife, President, I Prevail, Don Broco, 21 Pilots, Dance Gavin Dance, Poppy, Emarosa, Dayseeker, Chase Atlantic, Silent Planet, Blessthefall, Ice Nine Kills, Novelists, Breakdown of Sanity, The Browning, Fit for a King, Chelsea Grin, Lorna Shore, Humanity’s Last Breath, Adept, Architects, Imminence, Alesana, HolyWatr, Bullet for My Valentine, Paramore.

Claudiu: Recomand aceeași abordare, bazată pe dorința de a descoperi formații și artiști inovatori, dar țin să precizez că cine nu învață din istorie este forțat să o repete. În cazul meu, asta a însemnat ascultarea melodiei „The Trooper” de la formația britanică Iron Maiden, pe „repeat”, timp de 6 luni. Prin urmare recomand, pe lângă ceea ce a fost menționat anterior, piese din discografia trupelor precum Iron Maiden, Queen, Deep Purple, Dio, Black Sabbath, Motorhead sau Pantera, precum și fenomene muzicale mai apropiate generațiilor actuale, precum Breaking Benjamin, Bullet For My Valentine, Five Finger Death Punch, Woods of Ypres, Lorna Shore, Invent Animate sau Slaughter To Prevail.

Amănunte interesante, oameni super, muzică bună. Ce altceva ne putem dori de la 2026? Keep it real, keep it metal!