Jack of all Trades a pornit în turneu

Formația de rock alternativ Jack of all Trades a pornit într-un turneu prin care promovează cel mai recent material, Fiasco Milenial.

După două concerte susținute în perioada trecută, putem vedea trupa live la următoarele date:

21 noiembrie 2025 – Scena (Timișoara);
22 noiembrie 2025 – Rockwave Tavern (Baia Mare), cu Exces de zel;
4 decembrie 2025 – The Pub – Universității (București), cu Adame Wolf;
5 decembrie 2025 – La Felinare (Buzău), cu Marsquake;
6 decembrie 2025 – Art Rock Café (Suceava), cu Imprudent.

Mai multe detalii despre modul în care puteți achiziționa bilete la concertele Jack of all Trades găsiți accesând acest link.

Despre Jack of all Trades

Formația a fost fondată în 2017 și a început să cânte, conform spuselor membrilor, într-un subsol în București la Timpuri Noi. A lansat, până acum, trei albume de studio, un album live și o seamă de single-uri. Cel mai recent LP al trupei (Fiasco Milenial, desigur) a văzut lumina zilei în aprilie 2025. 

Putem considera piesele formației ca aparținând stilurilor rock alternativ, modern metal și indie, cu influențe din prog, pop rock, hardcore, melodic rock/metal, post-punk ș.a. Dacă sunteți fani Ska-nk (alături de care, apropo, a lansat piesa „Joacă-te FIFA”), COMA, CRIZE, Monokrom, Carousel, Luna Amară, Nuanțe, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, The Kryptonite Sparks sau Vița de Vie, cu siguranță o să vă placă mult și muzica produsă de Jack of all Trades.

Legat de schimbările constante, uneori neașteptate, ale sound-ului, membrii formației precizează: Ne plictisim repede, d-aia derapăm stilistic constant între mentalitate underground și hype de mainstream având un circuit închis doar pentru România. 

Printre cele mai faine melodii ale grupului se regăsesc: „Joacă-te FIFA”, „Întreb pentru un prieten”, „Naivă”, „La modu’ ăla”, „Numitor comun”, „Blow (Mi se întâmplă din nou)”, „Tot ce-mi trece prin minte” etc.

Componența trupei

Alex Teodorescu – voce;
Mihai Popa – chitară;
Gabi Predescu – chitară bas;
Mădălin Duca – tobe.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*