Negura Bunget – Tau

NEGURA BUNGET a devenit, in ultimii ani, un subiect tabu al scenei autohtone – s-au nascut polemici, povesti, zvonuri, critici constructive sau inutile. Formatia a trecut prin numeroase schimbari de componenta, si aici pot identifica trei mari etape: perioada cu Huppogramos si cu Sol Faur (care a fost si cea mai lunga), perioada cu Ageru Pamantului si diferiti membri care au venit si au plecat, si perioada noua, cea axata in jurul lui Tibor Kati de la Grimegod si restul membrilor actuali. Singurul care a ramas in formatie este, desigur, Gabriel “Negru” Mafa. In fiecare dintre aceste etape, a existat cel putin un album marcant: “Om”, “Varstele pamantului” si “Tau”, ultimul fiind, in acelasi timp, si cel mai nou disc lansat de formatie.

Noul album va fi lansat pe data de 27 februarie 2015, via Prophecy Records. El se remarca, in primul rand, prin conceptul identificat inca din titlu: Tau”, are mai multe intelesuri, pe de-o parte se adreseaza omului, iar pe de alta parte reprezinta un ochi de apa din inaltimea muntelui, care cel mai adesea desi pare marunt, e extraordinar de adinc” (extras din descrierea oficiala a discului). In al doilea rand, el se remarca prin colaborarile exclusive cu artisti consacrati ai sferei de black metal, dar si artisti autohtoni: Rune Eriksen (ex-Mayhem; chitara pe Impodobeala Timpului), Sakis Tolis (Rotting Christ; voce pe „Tarim Vilhovnicesc”), Alexandrina Hristov (voce pe Impodobeala Timpului), Bean MC (Subcarpati, Suie Paparude; voce pe La Hotaru Cu Cinci Culmi), Gabriel Almasi (theremin pe Nametenie).

“Tau” este un album complex, atat vizual, cat si muzical. Avem de a face cu o multime de instrumente traditionale, lucru ce ofera un suflu original albumului: tambal, fluiere, buhai, nai, bucium sau toaca. Totusi, in anumite momente, instrumentalul devine aglomerat, obositor, iar uneori pare ca unele structuri nu sunt aranjate intr-o ordine normala si logica incat sa se integreze natural in atmosfera. Mai mult decat atat, doua dintre colaborarile mentionate mai sus, nu reusesc sa se remarce pe cat ar trebui (ma refer la cele cu Bean si cu Sakis Tolis). In schimb, in piesa “Imbodobeala timpului”, Alexandra Hristov are o contributie marcanta prin vocea sa, care se aseaza cu succes in atmosfera de muzica populara. O schimbare majora, fata de precedentele albume, este vocea lui Tibor Kati, mai exact growl-urile joase pe care solistul le presteaza in piese, ele avand o mai mare influenta de death metal, decat de black.

Sunt cateva melodii care m-au impresionat, totusi: “Nametenie”, “Schiminceste” si “Curgerea Muntelui”. Ele se incadreaza intr-un labirint atmosferic emotionant si intunecat in acelasi timp, care poarta amprentele muzicale de pe albumele mai vechi Negura Bunget. Cele trei piese sunt bine gandite, bine structurate, si reprezinta surprizele placute ale albumului “Tau”. Consider ca sunt niste melodii bine concepute, care pot fi traite si experimentate la o intensitate maxima.

“Tau” este un nou inceput pentru noua formula Negura Bunget. Este, de asemenea, debutul ambitioasei trilogii transilvanene, pe care Negru o prezenta publicului larg inca din 2010-2011. Asadar, sunt curios de cum vor evolua pe viitor ideile trupei. “Tau” a fost o mica surpriza pentru mine, asa cum am mentionat mai sus, dar cert este ca nu se aseamana cu precedentele doua albume Negura Bunget, care au fost pur si simplu niste capodopere muzicale, dupa parerea mea.

Tracklist:

01. Nametenie
02. Izbucul Galbenei
03. La Hotaru Cu Cinci Culmi
04. Curgerea Muntelui
05. Tarim Vilhovnicesc
06. Impodobeala Timpului
07. Picur Viu Foc
08. Schimniceste


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*