Rotten Sound – Mass Extinction

Premiul pentru cel mai fain și inuman de scurt EP le revine, fără îndoială, celor de la Rotten Sound. Opt piese, în total zece minute pe care le puteți dedica susținerii scenei grindcore finlandeze, ascultând Mass Extinction.

Când vine vorba de Rotten Sound, treaba e destul de simplă: trupa a început să cânte prin 1993 și mereu a avut piese foarte scurte (majoritatea, de două minute sau chiar mai puțin). Despre acest lucru, vocalul Keijo Niinimaa a declarat: ne place să facem declarații concise. În discografia formației întâlnim opt albume full-length, unsprezece EP-uri și o seamă de split-uri, single-uri, videoclipuri ș.a. Se poate spune că Rotten Sound are pretenții de supergrup. Dacă restul membrilor activează și în trupe finlandeze cunoscute pe plan mondial (Vomiturition, …and Oceans etc.), inclusiv printre foștii membri întâlnim nume răsunătoare, precum Kai Hahto (Nightwish, Wintersun, Darkwoods My Betrothed, Auri, ex-Swallow The Sun, ex-Trees Of Eternity ș.a.). 

Acum, că am expus o scurtă biografie a trupei, trebuie să trecem la lucruri serioase, și anume la noul lor mini-album (extra-mini, aș adăuga). 

Mass Extinction, cel mai recent EP Rotten Sound, are ca dată oficială de lansare 12 decembrie 2025. Casa de discuri implicată în distribuirea materialului este Season of Mist.

În principiu, cele opt piese fac cam cât o melodie ceva mai zdravănă de black sau doom metal, deci nu prea are rost să le vedem ca pe niște creații independente, ci putem să le privim ca pe un tot unitar. Câteva dintre elementele din prima piesă – „Recycle” – se repetă și în „Polarized”, așa că este facilitată privirea de ansamblu. Dacă vreți, atmosfera este oarecum similară cu cea din melodia „In Your Face” (Children Of Bodom), dar sound-ul, per total, este posibil să ne amintească nouă, românilor, și de „M4A1” (Punisher). Vocea growlerului Keijo face toți banii și sigur le va fi pe plac celor care încă percep un gol în zona metal după moartea lui Alexi Laiho.

Ce e fain la Mass Extinction?

În mod bizar, versurile sunt neașteptat de bune (mă rog, pentru grindcore), tratând teme precum anarhia, violența și problemele sociale. Vă dau un exemplu din prologul „Recycle”: Green signs clean our consciousness, in reality we bleed more oil internally.

Lineupul Rotten Sound

Mika Aalto – chitară;
Keijo Niinimaa – voce;
Sami Latva – tobe.

Rating:  ★★★★☆


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*