
In cea de-a doua jumatate a anilor ’90, patru tineri din Bucuresti, cu idealuri si valori comune, au indraznit sa viseze frumos si sa spere ca intr-o buna zi munca si talentul le vor fi respectate asa cum se cuvine, chiar si intr-o tara precum Romania.
Astfel a luat nastere NEUTRON, una dintre primele formatii autohtone care a avut curajul sa abordeze metalul melodic-progresiv.
Anul 2013 marcheaza revenirea in formatie a talentatului George Costinescu (Act, MotorAct, Tectonic, Quartz) la bas. George a fost basistul original al trupei.
La voce/chitara il regasim pe veteranul Vlad Vacarescu, la tobe pe Sorin Ristea si la chitara pe Teo Moderau.
Formatia are planuri mari pentru viitor: un album nou si multe concerte!
Prima cantare din seria care va urma va avea loc pe 25 ianuarie 2014 si reprezinta momentul oficial al comeback-ului Neutron in formula cu George la bas.
Membrii formatiei sunt entuziasmati si abia asteapta sa se prezinte fanilor vechi si noi intr-un line-up de zile mari si cu planuri optimiste de viitor.
„Ne bucuram sa incepem anul cu un concert intr-o formula noua. George este un vechi coleg cu care am pornit la drum in 89 in liceu. Ne leaga multe amintiri si acest lucru cred ca este un motor puternic pentru trupa. Venirea lui George in trupa Neutron este un lucru excelent ce trebuia sa se intample mai devreme insa timpul nu este pierdut. Pentru concertul din ianuarie pregatim cateva piese noi dar si piese mai vechi cantate intr-o noua mariera. Cu siguranta fanii vechi si noi se vor bucura de un show de exceptie si de un 2014 plin de Neutron!„, au declarat membrii formatiei.
Concertul marcheaza un an de la revenirea Neutron pe scena metal romaneasca.
Detalii referitoare la concert in cel mai scurt timp.
Lasă un comentariu