După un hiatus de mai bine de un deceniu, trupa britanică Porcupine Tree s-a reunit. Porcupine Tree va concerta pentru prima data în România, în cadrul ARTmania Festival 2023, care va avea loc în perioada 28-30 iulie. Supergrupul, condus de reputatul muzician englez Steven Wilson, va urca pe scena principală a festivalului.
Bazele formației Porcupine Tree au fost puse de Steven Wilson în 1987. Alături de el, în formula actuală a trupei, se află Richard Barbieri (clape), care a făcut parte din grupul new wave Japan, și bateristul Gavin Harrison, care colaborează cu The Pineapple Thief, dar și cu King Crimson.
Inițial, Steven Wilson a compus integral muzica pentru proiectul său. Din 1993, a început să coopteze diverși muzicieni, dintre care Richard Barbieri (clape), Colin Edwin (bas) și Chris Maitland (tobe). Primul line-up a rezistat până în 2002, când Gavin Harrison l-a înlocuit pe Chris Maitland.
De-a lungul timpului, grupul a trecut prin mai multe schimbări de ordin muzical. A trecut de la psychedelic rock, space rock și experimental rock, la progressive, alternative rock și progressive metal.
Din 2010 până în prezent, trupa a fost aproape inactivă pe scena muzicală. Atât Steven Wilson cât și alți membri ai trupei au fost implicați în diverse proiecte solo sau cu alte formații. Steven Wilson, Richard Barbieri și Gavin Harrison au lucrat însă intermitent, iar după un deceniu a apărut Closure / Continuation.
Acest material discografic este alcătuit din 10 piese, totalizând 48.01 minute. Este rezultatul unui proces de creație care a durat 12 ani și a fost lansat în iunie 2022. Apariția acestui album a fost salutată de publicul din toată lumea. Drept urmare, în această toamnă, au susținut o serie de concerte sold out pe arene din Europa. Cu ocazia acestor evenimente li s-au alăturat Randy McStine (chitara) și Nate Navarro (bas). Unul dintre show-urile de succes a fost cel de pe Wembley Arena, unde trupa a cântat în fața a 12.000 de spectatori.
„Considerăm că este probabil în top 3 cele mai bune albume pe care le-am făcut până acum, alături de In Absentia și Fear of a Blank Planet. Este Porcupine Tree pur, dar, în același timp, sună proaspăt”, spun membrii trupei, despre Closure / Continuation.
Cu fiecare lansare, Porcupine Tree a explorat noi idei muzicale. Au trecut de la rock psihedelic pastoral și peisaje sonore electronice ambientale la pop experimental și metal propulsiv. Fear of a Blank Planet, nominalizat la GRAMMY în 2007, și The Incident, din 2009, demonstrează că Porcupine Tree a îmbinat fără efort genuri distincte, creând un univers muzical revoluționar.
Pentru cea de-a 16-a ediție ARTmania Festival au mai fost confirmate trupele Emperor (Norvegia), SAMAEL (Elveția), Pain of Salvation (Suedia). Noi nume vor fi comunicate în săptămânile ce urmează.
Abonamentele pentru ediția de anul viitor pot fi cumparate, doar astazi la pretul de 350 lei + taxe în format fizic, de la clubul Quantic din București, unde are loc un eveniment pentru public la care accesul este liber.
Online, abonamentele pentru ARTmania Festival 2023 vor costa 400 lei + taxe și pot fi achizitionate de pe site-ul ARTmania Festival.
Lasă un comentariu