Bad Wolves a lansat versiunea acustică a piesei „Learn To Walk Again”

Formația Bad Wolves a lansat varianta acustică a piesei „Learn To Walk Again”, extrasă de pe coloana sonoră a filmului „The Retaliators”.

Trupa a anunțat și câștigătorii campaniei #learntowalkagain, dedicată fanilor aflați suferință.

Aceștia și-au publicat poveștile pe conturile personale de social-media, cu hashtagul #learntowalkagain, iar membrii formației, în partneriat cu Once Upon A Coconut și Huntington Beach Toyota, i-au ajutat pe cei care se confruntă cu situații deosebit de dificile.

Versiunea originală a piesei „Learn To Walk Again” se regăsește pe tracklistul celui de-al doilea album Bad Wolves, intitulat „N.A.T.I.O.N.”, lansat în octombrie 2019.

Piesa materializează spiritului rezistenței umane în fața adversităților. Am scris versurile în preajma aniversării a zece ani de abstinență de la droguri și alcool. Treceam printr-o perioadă în care reflectam mult asupra schimbărilor petrecute în viața mea. Titlul a fost inspirat de o poezie pe care am scris-o în 2010 în spital, unde am ajuns după ce aproape mi-am pierdut viața. În data de 12 septembrie 2020, la împlinirea a zece ani de la încercarea de asasinat care a fost la un pas să îmi curme viața, doi ofițeri de poliție din Los Angeles au fost împușcați în Compton. După ce au suferit răni la gât și în regiunea facială, au izbutit să rămână în viață ajutându-se reciproc, până când au sosit forțele de ordine. Le-am inclus curajul în demersul nostru #learntowalkagain și a fost o onoare să putem să le dăm ajutor celor care ne protejează comunitățile.”, a declarat Tommy Vext, solistul Bad Wolves.

Formația a donat câte 4500 $/ persoană unui număr de cinci fani.

Ascultă ambele versiuni ale „Learn To Walk Again” mai jos.



Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*