Agathodaimon este o trupă apreciată de symphonic/gothic black metal, din Germania. A fost fondată în 1995 de chitaristul și solistul Sathonys, iar de-a lungul anilor formația a lansat șapte albume full-length, o seamă de demouri și o compilație, colaborând cu mai multe case de discuri cunoscute la nivel mondial, respectiv Nuclear Blast, Massacre și Napalm Records. Câteva dintre piesele trupei de pe albumele Blacken the Angel și Higher Art of Rebellion conțin versuri în limba română, iar LP-ul din urmă a fost înregistrat la Magic Sound Studio din București.
Formația va urca peste câteva zile pe scena celei de-a treia ediții a festivalului Symphonic Metal Echoes, despre care puteți afla mai multe detalii accesând acest link. Sathonys de la Agathodaimon mi-a acordat un interviu în care abordăm teme precum primii săi ani ca artist, fondarea trupei, prestația sa din cadrul SME 2026, viitorul muzicii metal și multe altele:
Spune-ne, te rog, câte ceva despre începuturile tale ca muzician. Cum ai descoperit că poți cânta și care a fost prima ta apariție pe scenă?
Ei, bine, de fapt nu am descoperit niciodată că pot cânta și nici nu aș spune că acesta ar fi unul dintre talentele mele, pur și simplu o fac dacă îmi este cerut de cântec, ca să zic așa. Din fericire, mă concentrez în primul rând pe chitară, pe versuri etc., așa că îl las de obicei pe solistul nostru să cânte cu vocea, hehe.
Prima mea apariție pe scenă a fost chiar când eram la școală și a fost mai degrabă neplanificată, întrucât nu eram membru deplin al trupei școlii la 16 ani, dar când a avut primul lor „concert”, eram în public și m-a chemat pe scenă, așa că am cântat o versiune cover a piesei „Johnny B. Goode” de Chuck Berry. Cu toate acestea, mi-a luat ani de zile să fac rost de un lineup pentru a putea forma o trupă metal… Apropo, cântam la bas într-un soi de formație de hardcore, alcătuită din artiști care interpretau în trupe locale, dar și Matthias [Rodig, baterist – n.n.] era în trupă atunci și, împreună, am fondat Agathodaimon la scurt timp după aceea.
Agathodaimon a devenit, în aproximativ 25 de ani de existență, o trupă de symphonic/gothic/black metal foarte apreciată. Privind în urmă, cum percepi acești ani? Ai schimba ceva, dacă ai putea?
De fapt, au trecut peste 30 de ani. Primii ani au fost extrem de intenși și m-am concentrat strict pe muzică. Făceam schimb de casete casete, aveam un mic magazin de mail order, lucram pentru reviste în calitate de scriitor și de fotograf și mă străduiam să promovez Agathodaimon. Normal că aș schimba multe acum, dat fiind nivelul meu de experiență de astăzi, dar există, cu siguranță, aspecte pozitive și negative. La început mă gândeam să transform Agathodaimon într-o formație profesionistă, dar când am început să lucrez pentru Nuclear Blast și am reușit să văd și mai mult în culise, mi-am dat seama că nu vreau să fac parte din mecanismul acesta. Așadar, nu regret ceva cu adevărat, dar desigur că există mereu momente când ți-ai dori să fi făcut lucrurile altfel, privind în urmă.
Care este amintirea ta preferată din cariera de până acum?
Ei, bine, prima dată când am înregistrat un demo și am ascultat rezultatul, piesele noastre având un sound „bun”… a fost magic. Asta încă este extraordinar și astăzi, să asculți versiunea finală a unei melodii. Însă în vremea aceea, era genial să ții în mâini prima casetă demo, apoi să primești recenzii pozitive, să susții primele concerte, să cânți prima dată la Wacken și așa mai departe.
Care este însemnătatea din spatele numelui tău de scenă, Sathonys?
Păi, la fel ca în cazul numelui trupei, există mai multe explicații. În primul rând, am vrut mereu să am un nume de scenă. Eram mare fan Venom, Samael etc. și nu îmi puteam imagina făcând asta cu numele pe care mi l-au pus părinții [Martin Wickler – n.n.]. Am vrut ceva care să simt că m-ar reprezenta pe mine, dar și abordarea mea asupra muzicii.
Căutam un nume care să sune frumos, care nu este auzit prea des ș.a., de exemplu, am vrut să conțină litera „y”, și trebuia să aibă un înțeles aparte, să transmită o emoție. La momentul respectiv, eram fan al unor scriitori precum Howard P. Lovecraft, Robert E. Howard și Karl E. Wagner, iar cel din urmă a avut chiar o saga bazată pe un antierou nemuritor numit Kane (există multe referințe biblice în asta), care a avut un dușman ce tot apărea sub nume diferite, iar o dată drept Sathonys, descris ca fiind „prințul întunericului” sau practic Satana. Asta suna potrivit, prezenta o atmosferă decentă și avea un aspect plăcut, dat fiind faptul că prima și ultima literă erau „s”, ceea ce îi conferea și un soi de sunet de șarpe; așa că acestea sunt câteva dintre ideile din spatele acestui nume.
Albumul vostru din 1998 Blacken the Angel are versuri în trei limbi (română, engleză și germană). Ce ne poți spune despre felul în care a fost produs acest material? Cum a ajuns LP-ul să prindă viață?
A, păi, după cum știi, vocalul nostru, Vlad, era român și îi plăceau foarte mult poeți cum ar fi Eminescu, Bacovia sau Minulescu și, desigur, româna sună plăcut și, totodată, sinistru, cel puțin pentru urechile obișnuite cu limbile vestice. De asemenea, cred că operele poeților români menționați anterior au un vibe unic și foarte special, așa că era normal să folosim limba aceasta. Germana a fost utilizată pe de o parte pentru că și pe ea am perceput-o ca fiind ceva normal și, pe de altă parte, pentru că încă era destul de rar întâlnită în vremea aceea. Am folosit engleza, desigur, pentru universalitate.
Piesele de pe albumul nostru de debut [Blacken the Angel, despre care s-a vorbit mai sus – n.n.] erau majoritatea cunoscute de pe cele două casete demo ale noastre, dar producerea a fost foarte complicată – am semnat un contract cu Nuclear Blast la începutul lui 1997 și chiar voiam să lansăm debutul nostru în acel an.
Din păcate, însă, Vlad a avut ideea extraordinară de a merge puțin înapoi în România, să își viziteze rudele și i-a fost interzis să intre din nou în Germania când a vrut să se întoarcă întrucât România era considerată sigură la momentul respectiv (venise în Germania alături de mama sa în timpul regimului Ceaușescu). Așa că ne-am străduit luni întregi să îl aducem înapoi, dar fără succes, și, într-un final, am hotărât să înregistrăm albumul cu Akaias la voce, dar chiar a fost unul dintre cele mai triste momente din viața mea întrucât am făcut acest pas fără tragere de inimă. Probabil că știți, pentru albumul care a urmat, am călătorit în România ca să putem cânta din nou cu Vlad…
Cel mai recent album al vostru, The Seven, a fost lansat în 2022, prin Napalm Records. Cum a fost perceput acest LP de către ascultătorii voștri?
Bună întrebare, review-urile pe care le-am primit chiar au fost destul de bune, chiar dacă am cumva sentimentul că unii dintre recenzori au ascultat alt album, bazat pe descrierea muzicii. Cu toate acestea, apreciez mereu orice fel de feedback, pentru că este bine de știut cum se simte la capătul celălalt.
Cum iau naștere piesele Agathodaimon?
O, depinde. Mereu am vrut ca Agathodaimon să fie un fel de colectiv, ca o trupă în care se lucrează împreună la cântece. Nu îmi place să gândesc eu 100% dintr-o piesă și să mă aștept ca restul să cânte exact ceea ce mi-am imaginat. Când vine vorba de piesele pe care le compun, există, desigur, anumite părți unde nu vreau să ne îndepărtăm prea mult de ideea originală. De obicei, însă, dacă sunt implicate mai multe persoane în procesul de creație (dar nu prea multe), melodiei îi poate prinde bine inspirația.
Mai mult decât atât, o diversitate în ceea ce privește tiparele de tobe sau linia melodică de bas poate transmite un vibe complet diferit, iar să vezi evoluția asta este adesea cea mai palpitantă parte. Însă, din perspectiva mea, compusul pieselor este un proces dureros. Este ca și cum naști și nu merge totul bine, ci există complicații. De obicei nu sunt satisfăcut sau mulțumit când vine vorba de prima ciornă și contemplu mult și vreau să schimb câte ceva pe ici-colo, iar asta uneori consumă mult timp și nervi.
Agathodaimon va urca anul acesta pe scena festivalului Symphonic Metal Echoes din Alba Iulia. Cum te simți știind că vă veți întoarce în România curând?
Cred că ar fi trebuit să facem asta de mai mult timp, mereu ne place foarte mult să venim în România și să ne întâlnim acolo cu oameni, să ne revedem amicii și să legăm prietenii noi. Sentimentul este adesea destul de diferit, mai entuziast, mai interesat, nu la fel de saturat cum este în Germania, de exemplu. Un impediment este, desigur, faptul că o să mergem cu avionul și, astfel, trebuie să avem o limită în termeni de echipament și lucruri pe care le luăm cu noi, din cauza nenorocitului de preț al biletului și al încărcăturii. Dar vom face totul distractiv și abia așteptăm să cântăm din nou în România.
La ce se pot aștepta fanii care nu au avut ocazia să vă asculte cântând live din partea prestației voastre la Symphonic Metal Echoes?
Ei, bine, vom aduce clar mai multe piese clasice, dar vom cânta și unele mai noi care sunt cerute adesea, cred că vom încerca să interpretăm 12-13 melodii, dacă ne permite timpul. Și sunt sigur că va fi destul de energic, întrucât folosim de obicei monitorizare in-ear, dar nu putem aduce rack/flight case, așa că o să facem totul pe stil vechi, folosind monitoare de scenă… Încă îmi place asta, să nu am în urechi un click track, deși există dezavantaje pe unele melodii.
Care este primul lucru pe care vrei să îl faci după ce ajungeți în România?
Nu este un zbor direct (acela a fost anulat recent…), așa că, probabil, o să iau o scurtă pauză; dar după aceea o să merg fie să vizitez zone interesante [în original, sightseeing – n.n.], întrucât există multe locuri drăguțe pe acolo, fie să văd mai târziu festivalul, căci ajungem vineri și ne putem relaxa puțin până când urcăm pe scenă, sâmbătă.
Dacă ai putea alege între a cânta exclusiv live și a înregistra doar material în studio, ce opțiune ai prefera și de ce?
Să cânt live, mereu. Acesta este lucrul care mă ține în viață. După cum ziceam mai sus, sunt foarte dur când vine vorba de ideile mele și îmi ia mult timp să apreciez în sfârșit versiunea finală a unei piese. După aceea mă pot bucura de ea, dar de obicei mă lupt cu mine însumi când vine vorba de procesul de creație.
Ce piesă îți place să cânți live cel mai mult?
Asta chiar depinde destul de mult de felul în care mă simt deja, dar printre preferatele mele se numără și „Banner Of Blasphemy”, „Mother Of All Gods” și „Ain’t Death Grand”, precum și „Ne cheamă pămîntul”.
Care este autorul tău preferat? Dar cartea ta favorită?
De fapt îmi plac mulți autori clasici, cum ar fi H. P. Lovecraft, Karl Edward Wagner, Robert E. Howard, dar există și câțiva autori germani foarte buni precum Michael Ende sau Frank Schätzing. Cartea mea preferată este, poate, The Dark Tower, serie scrisă de Stephen King. Am citit primul volum adolescent fiind, până la ultima/a șaptea parte, a fost în sfârșit scoasă în 2004, muuulți ani mai târziu. Și concluzia a fost extraordinară, prin felul în care Stephen King a reușit să împletească firele narative și personajele din alte cărți ale lui. Am citit volumele acestea în limbile germană și engleză, dar am ascultat și multe versiuni audio ale cărții. Cel mai mult mi-au plăcut primele cărți, citite de Frank Muller, care a decedat din păcate într-un accident de motocicletă. În orice caz, recomand să le încercați dacă aveți răbdarea necesară.
Ce sfat i-ai oferi unui muzician tânăr care vrea să meargă pe urmele tale?
Vremurile s-au schimbat. Nu are sens să dau sens întrucât circumstanțele sunt cu mult diferite acum față de cum erau atunci. Internetul abia devenea la modă și încă făceam schimb de casete între noi, iar să contactezi o casă de discuri și să lansezi material nu era ceva ușor de realizat. Astăzi, totul se rezumă la hrănirea algoritmilor de pe rețelele de socializare și să livrezi conținut, să ai o imagine, să pui bazele unui brand. Nu suport acest lucru, totul a devenit mult mai artificial și, per total, esența și sentimentul care există atunci când ești martor la creșterea unui lucru cred că nu pot fi reproduse.
Partea bună este că să ajungi independent și să faci ceva de capul tău a devenit, de asemenea, mai ușor, în zilele noastre. Dar după cum spuneam totul vine la pachet cu o scenă profund afectată, unde muzica uneori pare să fie mai puțin importantă decât produsul în sine, care este de obicei manevrat de un management invizibil existent în fundal și de echipe de social media.
În cariera ta de artist, ce formații te-au influențat cel mai mult?
Iron Maiden, Celtic Frost, Samael, Morbid Angel, Venom, Alice In Chains, The Doors, Autopsy, Candlemass, vechiul Type O Negative, King Diamond și Overkill. Astea sunt cele mai importante pentru mine, cu siguranță.
Cum crezi că va arăta muzica metal peste 50 de ani?
Din fericire, nu va trebui să fiu martor la asta peste 50 de ani. Sper că încă va exista un soi de mișcare underground, care să nu fie influențată prea mult de presiunea comercialului. Mă gândesc că există un anume anacronism, pentru că black metal a fost despre rebeliune și, totodată, despre păstrarea unui stil și evocarea unui sentiment. Dacă te îndepărtezi prea mult, deja nu prea mai poți spune că e black metal. Deci presupun că, DACĂ o să mai existe BM [abreviere pentru black metal – n.n.] în 50 de ani, nu va fi prea diferit. Probabil vor exista mai multe stiluri care să combine elemente din black metal cu altele, dar sincer nu știu ce tip de crossover de genul acesta nu există deja. Poate că AI și rezultatele sale lipsite de suflet vor convinge oamenii să îmbrățișeze din nou muzica handmade.
Cum te vezi peste 20 de ani – atât profesional, cât și personal?
20 de ani este o perioadă îndelungată. Am dubii că voi mai fi activ atunci. Sau, poate, o să fac alte tipuri de muzică, poate ceva influențat masiv de doom, o combinație între Black Sabbath, Pentagram și Red Fang.
Ai vrea să le adresezi câteva cuvinte ascultătorilor voștri care vor merge să vă vadă cântând live anul acesta?
Mulțumim că veniți să ne vedeți – suntem destul de siguri că va fi un concert memorabil și sperăm că vom putea să stăm la discuții cu voi după aceea.
Acum, că am terminat interviul, putem trece la treburi mai lejere. Să presupunem că am ieși în oraș, ca prietenii, și am intra într-un restaurant să mâncăm ceva. Ce ai alege din meniu? (Eu îți spun din start că aș vrea niște paste).
Deci dacă sunt paste, poate că e un restaurant italienesc, unde aș alege probabil o pizza. Aș căuta una unde topping-urile să conțină un mix de șuncă, ciuperci champignon, salam, ceapă, ardei gras și pepperoni picant.
Am nevoie de ajutorul tău pentru a face un top 20 personalizat – melodiile care te-au influențat în cariera ta și cele care îți plac foarte mult.
Later edit: deja știți că veți putea găsi puțin mai jos playlist-ul care conține toate piesele recomandate de Sathonys. Mai trebuie doar să aveți bilet și să mergeți să vedeți Agathodaimon live, la Symphonic Metal Echoes.
Comentarii 0