
Michael Stipe, fostul solist al formatiei REM, s-a reapucat de muzica.
Dupa despartirea de formatia de care il leaga zeci de ani de cariera – split petrecut in 2011 – muzicianul a declarat ca nici nu isi poate imagina o cariera solo.
„Este o idee de nepatruns pentru mine. Cum ar suna? Ca un REM mai bleg? Nu, momentan nu imi pun problema”, a explicat Stipe post-despartire.
Nici ideea unei reuniuni nu este plauzibila, deoarece muzicienii au punctat ca aceasta nu va avea loc si ca nu au nici cea mai mica intentie sa mai cante impreuna.
Michael Stipe a acceptat propunerea prietenului sau, regizorul Tom Gilroy, de a crea coloana sonora a filmului „The Cold Lands”, al carui trailer il puteti urmari AICI pentru a asculta o bucatica din compozitia lui Stipe.
„Am incercat sa fac ceva cu groove. Intentia mea initiala era sa creez ceva mai linistit dar stiam ca Tom voia ceva cu un beat, iar acest lucru m-a impins de la spate. Sunt multumit de rezultat. Mi se pare ca e o reusita pentru un prim proiect de acest fel”, a explicat Stipe.
Lasă un comentariu