The Enola Gay was my last try, spune versul unui cântec care aduce aminte de avionul american care a lansat prima bombă atomică, cea de la Hiroshima. Piesa este compusă de doi „fraţi-duşmani”, dintre care unul chiar este pilot şi s-a născut la a doua zi după a treisprezecea aniversare a sinistrului bombardament. Şi dacă v-am băgat destul în ceaţă, aveţi ocazia să aflaţi răspunsuri la câteva dintre întrebările care au luat naştere în mintea voastră din cartea „La ce-i bun butonul ăsta?” (…)
Trupa Samson avea acum mulţi ani, când unii dintre noi nu ne născuserăm, iar alţii abia făceam ochi, un solist vocal mustăcios cunoscut sub numele de Bruce Bruce. După câţiva ani şi fără mustaţă, respectivul a fost invitat într-o altă trupă, mai cunoscută, dar a intrat repede în conflict cu liderul acesteia. Deşi spusese de la bun început că nu va fi membru pasiv, ci vrea să aibă un cuvânt de spus, veteranul formaţiei noi, care muncise din greu să o pună pe picioare, nu putea accepta uşor ca un nou-venit să se bage în faţa lui pe scenă. Cei doi s-au îmbrâncit de câteva ori în concert, după care liderul nu a mai răbdat şi i-a spus managerului: „Nu-l mai suport, vreau să plece odată!” „Nu pleacă, obişnuieşte-te cu ideea!” i-a răspuns managerul. Dar a plecat. Ce-i drept, după doisprezece ani. Între timp, cei doi şi colegii lor cuceriseră lumea şi creaseră una dintre cele mai puternice identităţi muzicale şi culturale ale rock-ului, o marcă proprie de heavy-metal.
Presa îl numeşte, un pic exagerat, renascentist. Dar este adevărat că respectivul Bruce (Paul Bruce, pe numele lui de botez adevărat şi întreg) are o gamă de preocupări foarte extinsă. Cântă, pilotează (v-am mai spus), a făcut scrimă la nivel destul de înalt, scrie, studiază poeţi şi ocultişti, scoate albume solo şi, până una-alta, se întoarce la matca pe care şi-a găsit-o în 1981. „M-am rugat pentru el şi Bunul Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea”, spunea bateristul trupei sale de referinţă când omul nostru s-a luptat cu cancerul.
Nu ştim cât va mai cânta. Trupa, adică. Şi nici el. Dar pentru că ne-a bucurat sufletele atâta amar de vreme şi pentru că, deşi este mezinul formaţiei, împlineşte astăzi deja 61 de ani, ne alăturăm rugăciunilor bateristului şi îi spunem cu toată căldura: Happy birthday, Mr. Bruce Dickinson!
Lasă un comentariu